Comisia Europeană a aprobat 751 milioane euro pentru modernizarea căii ferate Sighişoara-Coşlariu

Comisia Europeană a aprobat, joi, o investiţie de 751 de milioane de euro din fondul de coeziune pentru modernizarea tronsonul Sighişoara – Coslariu, parte a căii ferate Braşov – Simeria. Lucrările se vor efectua pe un tronson de 89,5 km de cale ferată dublă între oraşele Sighişoara şi Coslariu, pentru a asigura o viteză maximă de 160 km/oră pentru trenurile de pasageri şi 120 km/oră pentru trenurile de marfă, în concordanţă cu standardele moderne de infrastructură în Europa. Cofinanţarea părţii române este de 133 milioane de euro, din valoarea totală a proiectului de 884 milioane de euro. Este de aşteptat ca proiectul, care a creat 600 de noi locuri de muncă, să fie finalizat până la sfârşitul anului 2015.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, judeţele Mureş, Sibiu şi Alba vor beneficia de o accesibilitate mai bună, ceea ce va face regiunea mai competitivă şi mai atrăgătoare pentru investitori, însă proiectul are şi impact în plan transnaţional, făcând parte din coridorul IV Paneuropean.

“Acesta este un bun exemplu de fonduri regionale ale UE care lucrează pentru cetăţeni, transformând în acelaşi timp regiuni în locuri mai bune pentru a face afaceri. O infrastructură sigură a transportului este fundamentală nu doar pentru buna funcţionare a pieţei interne a Uniunii, ci şi pentru prosperitatea economică şi socială a oamenilor ce trăiesc în regiunile noastre”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.

Investiţia se realizează prin programul de transport cofinanţat de UE, axa prioritară “Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul realizării unui sistem durabil de transport la nivel naţional şi integrării acestuia în reţelele de transport ale UE”.

Toate “proiectele majore”, unde investiţia totală (inclusiv TVA) este mai mare de 50 de milioane de euro, sunt supuse unei decizii specifice a Comisiei Europene, faţă de alte tipuri de proiecte care sunt aprobate la nivel naţional sau regional. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.