Prezentat de Victor Ponta drept „Francisc” şi anunţat de Liviu Dragnea prin formula „Habemus Papam!”, Marian Oprişan este viitorul lider al baronilor locali. Contracandidatul său, Nicuşor Constantinescu, de la CJ Constanţa – fieful lui Radu Mazăre – a renunţat la cursă miercuri seara, după ce premierul l-a admonestat public pentru atacurile acestuia la adresa lui Liviu Voinea, ministrul Bugetului, care le-a dat termen 2 săptămâni şefilor de autorităţi publice din teritoriu să-şi achite arieratele. De la prezidiul Adunării Generale a Consiliilor Judeţene din România (AGCJR), la care Victor Ponta a ţinut să participe, joi dimineaţă, prim-ministrul a plecat la Bruxelles, nu înainte de a spune: „Sper că voi vedea, de la Bruxelles, fumul alb”.
Exact cum s-a plănuit, Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea – funcţie pe care o deţine din 1995 (iar până atunci, din 1992, a fost vicepreşedinte al CJ Vrancea), a fost ales, câteva ore mai târziu, preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).
Oricum, în uniune fiind 23 de preşedinţi de CJ membri ai PSD, funcţia de preşedinte i-a revenit de drept candidatului susţinut de aceştia. Până acum, funcţia a deţinut-o Liviu Dragnea, care a devenit, între timp, parlamentar şi vicepremier. Anunţul alegerii lui Oprişan a fost făcut chiar de Dragnea, cu formula consacrată la Vatican: „Habemus Papam!”. Asta pentru a fi în ton cu Ponta, care l-a numit pe “Marian” Francisc.
De altfel, premierul li s-a adresat vedetelor adunării cu numele cel mic, respectiv: Liviu (Dragnea, n.), Nicuşor (Constantinescu), Marian (Oprişan).
Pentru funcţiile de vicepreşedinte au fost aleşi şefi de consilii judeţene din partea PNL (4), PSD (5) şi UDMR (1). Iată cine sunt aceştia: Silvian Ciupercă (PSD), Constantin Nicolescu (PSD), Tiberiu Marc (PSD), Titu Bojin (PSD), Ion Prioteasa (PSD), Horea Uioreanu (PNL), Marian Petrache (PNL), Cristian Adomniţei (PNL), Vasile Mustăţea (PNL) şi Borboly Csaba (UDMR).
Cât despre etichetarea acestora drept „baroni” de către jurnalişti, premierul Victor Ponta s-a declarat împotrivă, argumentând că ei sunt aleşi de popor. “Nu consider corect şi întemeiat ceea ce deja se împământeneşte prin ziarele pe la care Nicuşor (Nicușor Constantinescu, n.r.) dă toată ziua interviu şi se trece «baronul». Eu cred că sunteţi oamenii care, alături de primarul general al Capitalei, de câţiva primari de mari muncipii, aveţi cea mai mare legitimitate obţinută prin votul direct al cetăţenilor pe care îi reprezentaţi”, a spus Ponta.
El a insistat că, indiferent de denumirea care li se asociază, preşedinţii de CJ au cel mai mare număr de voturi. “Şi acest lucru nu vi-l poate lua absolut nimeni, indiferent de denumirea pe care o primiţi, baroni, conte, cum ar spune domnul Cosma, sau orice alt titlu nobiliar. Sunteţi cei care obţineţi cel mai mare număr de voturi dintre aleşii locali şi aveţi cea mai mare legitimitate dată de vot. Din acest punct de vedere, consider UNCJR ca una dintre cele mai legitime şi reprezentative structuri din statul român”, a adăugat Victor Ponta.
Magda SEVERIN