Şova: Bechtel a primit 50 de mil. de euro şi acceptă să închidă contractul, dar vrea despăgubiri

Compania Bechtel a primit, săptămâna trecută, 50 de milioane de euro de la statul Român „cadou de la domnul Boc” şi a acceptat să închidă contractul pentru Autostrada Transilvania, iar acum urmează negocierile pentru stabilirea despăgubirilor pe care le va primi, operaţiune pe care ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional, Dan Şova, le doreşte încheiate până la 30 aprilie. Anunţul a fost făcut chiar de Şova, joi, în timpul inspectării şoselei decentură a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele – Apahida, care a luat-o la vale. El a declarat că lucrările în zona afectată de alunecări de teren vor fi finalizate în acest an, după ce Guvernul va aloca 70 de milioane de lei pentru lucrări.

“Cei de la Bechtel au acceptat ideea încetării contractului, iar până în 30 aprilie încercăm să ajungem la o concluzie privind despăgubirile pe care le-ar datora statul român. Nu pot să spun cât sunt acestea, nu vreau să anticipez. Soluţia, fie că va fi convergentă sau divergentă, va fi supusă aprobării Guvernului şi Guvernul va avea cuvântul final. Dacă despăgubirile se vor situa în limite normale, atunci vom avea un acord, dacă nu, vom merge la arbitraj, dar oricum contractul va înceta”, a spus Dan Şova.

El a anunţat încă din ianuarie încheierea contractului cu americanii de la Bechtel, iar  o lună mai târziu promitea continuarea cu fonduri europene a lucrărilor la cele două tronsoane rămase constructorului american. Însă premierul Victor Ponta l-a contrazis, spunând că parteneriatul public-privat este soluţie de finanţare a proiectului început în 2004 şi neterminat nici astăzi din cauza contractului păgubos încheiat de Guvernul Năstase.

Din Autostrada Transilvania, compania americană a construit numai 52 de km, în 2009 şi 2010, dar a primit peste 1,3 miliarde de euro – din totalul de 2,2 miliarde de euro cât costa întreaga lucrare de 415 km -, deoarece contractul prevede ca Bechtel să încaseze bani şi dacă nu lucrează. Din acest motiv, constructorul a găsit tot felul de subterfugii pentru a nu lucra. Iar acum, ironia sorţii face ca urmaşii lui Năstase să rezolve problema.

Contractul încheiat cu compania americană Becthel trebuia executat până cel târziu în 2012.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.