Tower Bridge (Podul cu Turnuri) din Londra este un pod cu basculă şi suspensie din Londra, construit între 1886-1894, în Londra, peste Tamisa, care a devenit unul dintre cele mai apreciate şi mai cunoscute simboluri ale capitalei Marii Britanii. Totuşi, este necesară precizarea că această structură nu trebuie confundată cu Podul Londrei, primul pod din amonte după Tower Bridge.
Podul constă din două turnuri, conectate la nivelul superior prin intermediul a două punţi orizontale, proiectate să suporte forţele orizontale exercitate de secţiunile suspendate ale podului de pe partea terestră. Componenta verticală a forţelor din secţiunile suspendate şi contra-reacţiile verticale ale punţilor sunt, în contrapartidă, suportate de cele două turnuri. Pivoţii basculei şi maşinăria de operare sunt adăpostite la baza fiecărui turn. Schema de culori a podului datează din 1977, când a fost pictat în roşu, alb şi albastru pentru jubileul Reginei Elisabeta a II-a. Culoarea originală era de un gri verde-albăstrui.
Istorie
În cea de-a doua jumătate a secolului 19, dezvoltarea economică în creştere în East End, Londra, a condus la necesitatea unui nou punct de traversare a Tamisei. Un pod tradiţional fix nu ar fi putut fi construit, deoarece ar fi blocat accesul navelor cu catarg către facilităţile portuare ale oraşului, între Podul şi Turnul Londrei. Pentru a rezolva problema, a fost format, în 1876, un Comitet prezidat de Sir Albert Joseph Altman, care a deschis o competiţie publică în care s-au înscris peste 50 de proiecte de design, inclusiv cel al inginerului civil Sir Joseph Bazalgette. Evaluarea proiectelor de design s-a confruntat cu multe controverse şi abia în 1884 a fost aprobat un proiect, subscris de către Sir Horace Jones, arhitect al oraşului, care a fost, de asemenea, membru al juriului. Inginerul John Wolfe Barry, care lucra pentru Jones, a venit cu ideea unui pod cu basculă cu două turnuri construite pe chei. Secţiunea centrală a fost divizată în două bascule egale care puteau fi ridicate pentru a permite trecerea traficului fluvial. Cele două părţi erau concepute a fi poduri suspendate prin intermediul unor piloni cu punct de susţinere inclus în punţile pietonale superioare. Construcţia a început în 1886 şi a durat opt ani, fiind realizată de cinci contractori majori – Sir John Jackson (fundaţii), Baron Armstrong (sisteme hidraulice), William Webster, Sir H. H. Bartlett şi Sir William Arrol & Co. În total, a fost nevoie de nu mai puţin de 432 muncitori în construcţii, sub conducerea lui E.W. Crutwell, inginer rezident.
Construcţia
Pentru a susţine construcţia, doi piloni masivi, de peste 70.000 t de beton, au fost scufundaţi şi îngropaţi în fundul râului, la distanţă moderată de ţărm, iar peste 11.000 t de oţel au format armăturile turnurilor şi punţilor de legătură. Tot ansamblul a fost îmbrăcat în dale de granit de Cornish şi piatră de Portland, atât pentru a proteja armătura, cât şi pentru a conferi podului un aspect plăcut. După decesul lui Jones, în 1887, proiectul a fost preluat de George D. Stevenson, care a înlocuit faţada originală concepută de Jones cu una mai decorativă, în stil victorian-gotic, care a fost conceput pentru a armoniza podul cu Turnul Londrei, aflat în apropiere. Costul total al construcţiei a fost de 1.184.000 lire sterline (ceea ce înseamnă aproximativ 100 de milioane de lire sterline 2010). Tower Bridge a fost deschis oficial pe 30 iunie 1894 de către Prinţul de Wales (viitorul rege Edward VII) şi de către soţia lui, Alexandra de Danemarca.
Detalii tehnice
Podul are o lungime de 244 m şi dispune de două turnuri, fiecare cu o înălţime de 61 m, pe piloni îngropaţi în fundul râului. Partea centrală de 62 m dintre cele două turnuri este împărţită în două bascule care pot fi ridicate în unghi de 86 grade pentru a permite trecerea navelor. Basculele, fiecare cu o masă de 1.000 t, sunt contrabalansate pentru a minimaliza forţele necesare şi pentru a permite deschiderea lor în cinci minute. Cele două secţiuni laterale sunt poduri pe suspensie, fiecare cu o lungime de 82 m, cu braţe de susţinere. Punţile pentru pietoni se află la 44 m deasupra râului la cea mai înaltă cotă. Mecanismul original de ridicare era propulsat de un sistem de apă sub presiune, stocată în mai mulţi acumulatori hidraulici. Sistemul a fost proiectat şi instalat de către Hamilton Owen Rendel, lucrând pentru Sir W.G. Armstrong Mitchell & Company din Newcastle upon Tyne. Apa, la o presiune de 750 psi, era pompată în acumulatori prin intermediul a două motoare staţionare pe aburi de 360 CP, fiecare punând în mişcare câte o pompă de forţă. În 1974, mecanismul a fost înlocuit cu un nou sistem electro-hidraulic, proiectat de către BHA Cromwell House. Singurele componente ale sistemului original care se află încă în utilizare sunt pinionii finali, care se conectează cu elemente ale basculei. Acestea sunt acţionate de motoare hidraulice moderne, care utilizează ulei în loc de apă ca fluid hidraulic. O parte din maşinăria hidraulică originală a fost păstrată în muzeul de la baza podului, care a fost amenajat în vechile camere ale motoarelor în capătul sudic al podului. Muzeul expune motoarele pe aburi, doi dintre acumulatori şi unul dintre motoarele hidraulice care puneau în mişcare basculele, dar şi alte exponate artistice sau istorice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca o precauţie împotriva distrugerilor motoarelor existente în urma unor atacuri inamice, a fost instalat un al treilea motor, în 1942, cu o putere de 150 CP, prevăzut cu o roată cu un diametru de 2,7 m şi o masă de 9 t, capabil de o turaţie de 30 rpm. Motorul a devenit redundant când restul sistemului a fost modernizat în 1974 şi a fost donat unui muzeu tehnic londonez.
Facelift în 2008
În aprilie 2008 s-a anunţat că podul va trece printr-un proces de renovare, care se anticipa că va costa 4 milioane lire şi care va dura patru ani. Lucrările presupuneau îndepărtarea vopselei până la metalul gol şi vopsirea în alb şi albastru. Fiecare secţiune a fost înfăşurată în schele şi folii de plastic pentru a împiedica vopseaua veche să cadă în Tamisa şi să cauzeze poluare. Începând din a doua jumătate a anului 2008, contractorii au lucrat la câte un sfert de pod odată, pentru a minimaliza discontinuităţile de trafic, dar au fost inevitabile câteva închideri de drumuri. Se anticipează că rezultatul final va rezista pentru cel puţin 25 de ani. Renovarea părţii pietonale a fost încheiată în 2009, unde a fost instalat şi un nou sistem de iluminare, proiectat de Eleni Shiarlis. Noul sistem asigură o iluminare atât utilitară, cât şi decorativă cu LED RGB, proiectată să fie „ascunsă” în elementele podului fără să fie nevoie să se dea găuri pentru instalarea sistemului. Renovarea celor patru lanţuri de suspensie a fost încheiată în martie 2010, prin utilizarea unui sistem de vopsire de înaltă tehnologie şi folosind până la şase straturi diferite de vopsea.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
