Băsescu: Condamnarea cu executare, mai eficientă decât confiscarea maşinii în cazul accidentelor auto

Preşedintele Traian Băsescu consideră condamnarea cu executare şi mai ales „dacă oamenii ar realiza că instanţele îi pot trimite la închisoare” mai eficiente decât confiscarea maşinii în cazul accidentelor auto grave, – aşa cum propune premierul Victor Ponta. Dar cine să dea condamnări în astfel de cazuri, când am văzut-o cu toţii la televizor pe judecătoarea Turcu prinsă de poliţişti în timp ce conducea maşina aflându-se sub influenţa alcoolului şi ulterior achitată de colegii magistraţi?! E drept că şi Băsescu a făcut două accidente, dar ambele minore – pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţă. Cât priveşte confiscările, şeful statului susţine că nu trebuie modificată Constituţia, deoarece există deja o lege privind confiscarea extinsă şi nu trebuie decât aplicată, ceea ce nu se întâmplă în prezent.

“Sigur, proprietatea trebuie garantată prin Constituţie, dar România are lege care a fost declarată constituţională, care vizează confiscarea extinsă. Deci mă duc şi la mama pe numele căreia mi-am pus firma de drumuri şi mama, săraca, are 90 de ani, Dumnezeu s-o ierte sau cei care au mame de vârsta asta, mă duc şi la copilul minor care încasează, ştiu eu, are pe numele lui trecute ştiu eu ce proprietăţi, mă duc şi la unchiul şi la naşul când văd că s-au făcut operaţiuni de transfer de proprietate într-o anume perioadă. Deci, confiscarea, în România, în momentul de faţă, nu mai este o minune, trebuie să fie pentru cei suspectaţi în fază iniţială de fraude punerea sub sechestru, într-un proces pregătitor pentru confiscare extinsă trebuie să fie o acţiune normală a procurorului, iar după pronunţarea sentinţei confiscarea fără drept de apel şi valorificarea bunurilor de asemenea este mai mult decât posibilă”, a spus Traian Băsescu miercuri, la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la revizuirea articolului din Constituţie referitor la regimul proprietăţii.

“Omori şi câte trei într-un accident şi te condamnă cu suspendare”

“În ceea ce priveşte confiscarea maşinii, putem fi furioşi oricând când vedem un accident. Cred că şi domnul pe care eu l-am telescopat acum câteva săptămâni ar fi vrut să mi se confişte maşina în momentul acela, dar discutăm totuşi de proprietate. Ce mi se pare însă important pentru a stăvili accidentele pe drumurile naţionale: dacă observaţi, omori şi câte trei într-un accident şi omori din culpă, drept pentru care te condamnă cu suspendare. Dacă domnii conducători auto ar şti că atunci când fac accidente şi sunt băuţi, când fac accidente călcând linia continuă, când fac accidente şi omoară oameni, când gonesc cu viteze mult peste limitele legale şi omoară oameni, dacă ar şti că în condiţiile astea instanţele îi trimit la puşcărie, îi condamnă cu executare, cred că ar fi mult mai eficient decât să ne punem problema ‘confiscăm maşina omului, dacă'”, a opinat preşedintele.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.