Ministerul Transporturilor a amânat, până în ianuarie 2014, impunerea din 26 mai a.c. a obligativităţii operatorilor de transport de a-şi dota autovehiculele cu plăcuţe din care să rezulte masele şi dimensiunile acestora (altele decât cele pansonate de producător), ne-au precizat surse oficiale din minister. Amintim că transportatorii se pregătesc de mari proteste, anunţând întreruperea activităţii la nivel naţional începând din 23 mai şi recomandându-le celor care tranzitează România să evite deplasarea în ţara noastră începând din 22 mai. Totodată, CNR reclamă un “tun” de 15 milioane de euro prin impunerea acestor plăcuţe, iar UNTRR a reclamat, la rândul său, discriminarea cărăuşilor români chiar la ei acasă. Vom reveni cu amănunte.
Registrul Auto Român a precizat că a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii COTAR, FORT şi UNTRR pentru discutarea normelor privind aplicarea plăcuţelor, dar la întrevederea care a avut loc în data de 24 aprilie, la ora 10:00, nu a fost prezentă decât o delegaţie a Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România. FORT arată într-un comunicat că s-a opus încă din 2011 aplicării acestei măsuri.
Ca de obicei, reglementările şi mai ales normele de aplicare a actelor normative se fac în fugă, punând în situaţii delicate piaţa. Aşa s-a întâmplat şi acum: Normele de eliberare a plăcuţelor privind dimensiunile şi masele vehiculelor au apărut cu mult prea puţin timp înainte de 26 mai, termenul la care, oficial, ar trebui să înceapă controalele în trafic pe acest subiect, amenzile variind între 8.000 şi 12.000 de lei.
Tocmai ţinând cont de perioada foarte scurtă, era foarte probabil ca Ministerul Transporturilor să decidă prorogarea obligativităţii montării acestor plăcuţe.
Precizăm că plăcuţele privind dimensiunile şi masele nu trebuie aplicate în cazul în care vehiculele au montate de la producător plăcuţe cu datele cerute prin lege. Este vorba despre lungimea maximă, lăţimea maximă, dimensiunea specifică de circulaţie în ansamblu de vehicule şi masele maxime autorizate.
Interesant este că obligativitatea introducerii acestor plăcuţe a fost prinsă ca o cerinţă impusă de Uniunea Europeanã, încă din OUG 109/2005 privind transporturile rutiere, în varianta actualizată în 2010 şi menţinută în OG 27/2011, care a devenit Legea transporturilor.
Reacţii puternice privind această nouă obligativitate nu au apărut, însă, decât în ultima perioadă. Pe de altã parte, atitudinea mai puþin interesată din partea cărăuşilor este de înţeles, ţinând cont de faptul că în OMT 1640/2012 – normele actualizate de aplicare a OG 27/2011, Anexa 5 (care modifică Anexa 46 din vechile norme – OMT 980/2011), se stipulează că aceste plăcuţe vor consta dintr-un autocolant.
Or, un autocolant este, potrivit DEX, o etichetă care se poate lipi fără a fi umezită. Chiar dacă legiuitorii au avut în vedere plăcuţe metalice atunci când au elaborat nor mele, este normal ca un manager care citeşte despre un autocolant să nu dea o importanţă foarte mare unei etichete.
Conform OMT 1640/2012 întreprinderile care efectuează transport în cont propriu şi operatorii de transport trebuie să-şi doteze vehiculele pe care le deţin cu plăcuţe din care să rezulte dimensiunile şi masele maxime autorizate ale fiecărui vehicul, fiind ex ceptate anumite tipuri de transport prevăzute la art. 19 al OG 27/2011 privind transporturile rutiere.
Cum se obţin plăcuţele…
Acţiunea de dotare a vehiculelor cu plăcuţe este coordonată de RAR, care stabileşte datele ce vor fi inscripţionate, în două variante. În primul caz, din baza de date, pentru autovehiculele care nu au dispozitiv de tractare, dacă plăcuţa constructorului conţine toate masele maxime autorizate necesare. Aceste prestaţii, care nu necesită prezentarea la RAR a vehiculului, se efectuează la sediul registrului fără programare prealabilă.
În cel de-al doilea caz, dimensiunile vor fi stabilite din baza de date şi din măsurători care vor fi efectuate la sediul reprezentanţei RAR sau la sediul deţinătorilor, deplasarea personalului RAR realizându-se pentru un număr minim dde 5 vehicule grupate în acelaşi loc. De menţionat că un autovehicul şi o semiremorcă sunt considerate ca fiind două vehicule pentru programare, iar transportatorii îşi pot uni parcurile pentru a solicita deplasarea personalului RAR la sediu.
Prezentarea vehiculului la sediul RAR se face pe baza unei programări individuale, iar prestaţiile în afara sediului RAR se vor efectua pe bază de programare colectivă, stabilită de către şeful de reprezentanţă de comun acord cu deţinătorii.
După determinarea datelor care vor fi inscripţionate pe plăcuţă, RAR transmite informatic fur nizorului plăcuţelor datele stabilite pentru fiecare vehicul şi eliberează deţinătorului un document cu datele respective şi cu datele de contact ale furnizorului plăcuţelor (fişă dimensiuni/mase). Ulterior, transportatorul va contacta furnizorul de plăcuţe pentru a intra în posesia acestora, împreună cu instrucţiunile de aplicare pe vehicul.
… şi cât costă
Foarte importantă este, potrivit RAR, dimensiunea specifică de circulaţie în ansamblu de vehicule. De menţionat că vehiculele care au deja plăcuţe montate de producător cu masele maxime autorizate şi dimensiunile, inclusiv cea menţionată mai sus, nu vor mai avea nevoie de plăcuţe emise de RAR. În general, semiremorcile construite după 2005 – 2006 au aceste dimensiuni trecute de către fabricant pe plăcuţe. În cazul capetelor tractor, sunt de cele mai multe ori trecute masele şi ampatamentul.
Dacă plăcuţele emise de producător nu includ toate datele cerute de legislaţia românească aplicabilă, plăcuţele RAR vor fi amplasate cât mai aproape de plăcuţele fabricanţilor în cazul semiremorcilor, iar în cazul capetelor tractor (ţinând cont că au plăcuţele de la fabricant în cabină), plăcuţele RAR vor fi amplasate pe partea dreaptă (într-o zonă fixă) cât mai aproape de semiremorcă, după uşă, dacă permite cabina.
Formularele emise de RAR, pe baza cărora vor fi realizate plăcuţele, includ lungimea maximă, lăţimea maximă şi dimensiunea specifică de circulaţie în ansamblu, pornind de la ideea că vehiculele nu se folosesc decât în acest fel. Este practic vorba despre o dimensiune de exploatare – care se măsoară de la bara din faţă a autovehiculului până la centrul dispozitivului de cuplare, dacă vehiculul dispune de un astfel de dispozitiv, iar pentru semiremorci de la bara din spate până la centrul dispozitivului de cuplare.
Tarifele aplicate pentru verificări şi eliberarea plăcuţelor au atras reacţii puternice din partea transportatorilor. Astfel, către RAR ar trebui să se achite 87,40 lei/vehicul dacă nu este necesară prezentarea vehiculului, în timp ce pentru vehiculele la care este ne cesară prezentarea, tarifele sunt de 189 lei/vehicul pentru autovehicule şi de 160,40 lei/vehicul pentru remorci şi semire morci. Tarifele includ TVA. Costul plăcuţelor propriu-zise (inclusiv costul expediţiei) se achită furnizorului acestora şi este de 56 lei (plus TVA).
În acest context, asociaţiile patronale din domeniul transporturilor i-au acuzat pe reprezentanţii ministerului de resort şi ai instituţiilor din subordine de interese ascunse şi au cerut suspendarea măsurii.
Meda BORCESCU
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU
o mare prostie aceste placute la fel ca si licentierea de la 2,4 t. Acesti guvernanti nu mai au nici un Diumnezeu.cum pot sa-mi ia dreptul de a conduce un autovehicol a carui masa este de maxim 3,5t?cind am dat un examen si am obtinut acest drept.Consider ca si atestatul pentru soferi este o mare hotie.Dar cum in aceasta Tara se poate orice de ce sa ne mai miram/Foarte bine cu greva .Personal voi participa.
Bineinteles ca atestatul este o mare hotie . In comunitate nimeni nu te intreaba de peticul ala de hirtie. Singurul atestat care conteaza este ADR-ul si mi se pare normal sa fie asa. Insa ,in legatura cu licentierea autovehiculelor intre 2,4 si 3,5 sint perfect de acord pentru ca majoritatea celor care le conduc se comporta pe drumuri ca niste detinatori de Ferarri, nu ca niste carausi de bunuri care au o mare responsabilitate. Am mai spus-o si o repet. Conduc camioane din 1977, am manifestat intotdeauna simpatie pentru cei care isi cistiga piinea pe sosea in spatele volanului, am scris despre ei si ma bucur ca pot trai alaturi de ei. Dar… Daca mi s-ar intimpla sa fiu pus intr-o situatie imposibila din cauza unui sofer care conduce pe drumurile publice un asemenea autovehicul( pina in 3,5 tone), iar respectivul ar fi de vina pentru situatia creata n-as sta nici un moment pe ginduri daca ar trebui sa aleg intre viata lui si a mea. Mi-as feri decit cabina iar de restul e treaba domniei sale! In nici un caz n-as intra in vreun sant sau prin ograzile oamenilor riscind sa omor pe cineva pentru a-l scapa pe derbedeul respectiv de doamna cu coasa. Consider ca este problema lui. Cine spune altceva minte!Tocmai de aceea sint de acord cu licentierea acestor autovehicule. Nu este normal ca unii sa se comporte profesionist si responsabil pe sosele -si nu doar din cauza ca sint supusi unor constringeri legale- iar altii sa-si faca de cap la adapost de lege, atita timp cit practica aceeasi meserie. Cui nu-i place sa-si schimbe meseria!
BUNA ZIUA ,.
Analizind propunerea care s-a facut pt o noua impunere de taxa, din nou pt transportatori, noi nu suntem de acord cu aceste legi venite peste noapte.
Mai mult, legiuitorul ar fi bine mai intii sa se adreseze producatorului de camioane, si nu utilizatorului.
Nu inteleg de ce nu a chemat dilerii de la toti producatorii la care sa le impuna vinzarea pe piata numai in aceste conditii, cu placute dimensionate si masuratorile solicitate.
Mi se pare abuziva aceasta situatie sa impui din nou si din nou povara tot pe transportator, pe cind altii sunt cei care nu le respecta.
va multumesc.
Chestia asta cu placutele este o minarie tipic romaneasca!
Pt d-l Mirea.Nu cred ca lipsa licentei de transport este cauza pt modul in care conduc soferii de pe MMTA 3,5 to,ci nivelul de pregatire profesionala al lor si al multor detinatori de permise de conducere chiar asa zisi profesionisti de pe toate tipurile de vehicule.Ar trebui lucrat la modul de obtinere a permisului de conducere,la eliberarea autorizatiilor de instructor auto ca pestele de la cap se impute. Daca elevul nu invata nici macar care este prima lui obligatie cand se aseaza la volan,ce vreti sa faca el in trafic ,decat sa apese la maxim pedala de acceleratie si sa riste sa provoace accidente.Mentionez ca eu conduc din 1982 .Licentierea vehiculelor cu MMTA 3,5 to ,este doar un mod de a mai scoate niste bani de la muritori.Cu licenta sau fara,soferii slab pregatiti profesional si needucati vor circula la fel.Parerea mea.