Ploi diluviene îneacă Austria. Căile de circulaţie terestre, impracticabile în multe zone

Austria este acoperită de ape în cea mai mare parte a teritoriului, după ploile abundente din ultima perioadă. În regiunea Pinzgau, din landul Salzburg, care este izolată de restul ţării, a fost decretată stare de urgenţă. Şi alte zone se găsesc în situaţii dificile, căile de circulaţie terestre nemaifiind practicabile, transmite EFE duminică, pe baza ştirilor difuzate de postul public de radio ORF.

Cele mai afectate de precipitaţii şi alunecări de teren sunt landurile Vorarlberg, Tirol, Salzburg, Austria Superioară, Stiria şi Austria Inferioară.

Două persoane sunt date dispărute şi sute de cetăţeni au fost evacuaţi, din cauza creşterii nivelului apelor.

Oraşul Salzburg, unul dintre cele mai importante puncte de atracţie turistică ale ţării, este ameninţat de continua creştere a nivelului râului Salzach, care a ajuns la 8,3 metri, cu 20 de cm sub cota de inundaţie.

Prognoza meteo este pesimistă: ploile se vor deplasa către Est, unde se aşteaptă creşteri ale nivelurilor râurilor.

Apele Dunării vor atinge cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani, a anticipat şeful serviciului de pompieri din Austria Inferioară. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.