GFR a câştigat CFR Marfă. Ar fi vrut să plătească în rate cei 202 mil. euro ofertaţi, dar a cedat până la urmă. Bulgarii au renunţat la privatizarea BZD Cargo

Grup Feroviar Român (GFR), companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, ar fi vrut să plătească în rate cei 202 milioane de euro pe care i-a oferit pentru pachetul de 51% de acţiuni din CFR Marfă, dar până la urmă a cedat, astfel că privatizarea nu s-a mai transformat în circul Oltchim, aşa cum se întrevedea pe la prânz. La ora 18.00, ministrul Relu Fenechiu a anunţat că GFR a renunţat în scris la pretenţiile ce însoţeau oferta financiară, astfel că privatizarea a reuşit, iar compania „este declarată învingătoare în această procedură”. Cu puţin timp înainte, Bulgaria a anunţat că renunţă la privatizarea companiei naţionale feroviare de marfă BDZ Cargo, după ce întocmise deja lista scurtă a investitorilor înscrişi în cursă – printre care figura şi GFR.

Papa Gruia

“După 7 ore de negocieri, pot să vă anunţ că a ieşit fumul alb. Astăzi putem declara un câştigător în competiţia de privatizare a CFR Marfă”, a spus Relu Fenechiu, fix la ora 18.00, ca să prindă buletinele de ştiri la toate televiziunile.

El a adăugat că oferta financiară a GFR – singura, de alfel – este de 904.902.000 lei (aproximativ 202 milioane euro), iar compania va face în perioada următoare investiţii de 900 de milioane de lei, plus 1,5 milioane euro în programe de mediu.

GFR ceruse în oferta financiară să facă plata în rate, dar ulterior a renunţat. “Prin contractul pe care şi l-au asumat, plata era integrală, nu în rate. Le-am cerut să precizeze în scris că renunţă la solicitarea pentru plata în rate şi au făcut-o, după negocieri”, a precizat Fenechiu.

Contractul ar putea fi semnat săptămâna viitoare, a adaugat ministrul, arătând că termenul de încasare a banilor este de maxim  2 luni de la semnarea acestui document. Pentru finalizarea tranzacţiei este nevoie şi de avizul Consiliului Concurenţei.

Cât îi priveşte pe angajatii CFR Marfă, Relu Fenechiu a precizat că exista un contract colectiv de muncă în vigoare până anul viitor.

“Sunt convins că vom găsi soluţiile pentru ca oamenii să nu fie disponibilizaţi. Deja am demarat procedura ca 1.000 de salariaţi să poată benefica de Ordonanţa 36 privind salariile compensatorii”, a spus ministrul.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.