UPDATE! Tragedia turiştilor români din Muntenegru: Ponta a dispus verificarea firmei de transport, Parchetul anchetează

Premierul Victor Ponta a dispus un control la firma de transport căreia îi aparţine autocarul prăbuşit, duminică după-amiaza, într-o prăpastie în Muntenegru, iar Parchetul a deschis o anchetă asupra firmei de transport, pentru ucidere din culpă, şi va conlucra cu autorităţile muntenegrene pentru a elucida cauza accidentului. Victor Ponta transmite, totodată, condoleanţe familiilor românilor decedaţi şi asigură că autorităţile române iau, în prezent, toate măsurile necesare pentru sprijinirea celor răniţi, se arată într-un conunicat trimis luni, la ora 11.30, de Executiv. Amintim că bilanţul victimelor este cutremurător: 18 morţi (15 au murit pe loc şi 3 la spital) şi 29 de răniţi, dintre care 4 în stare foarte gravă, fiind conectaţi la aparate respiratorii, potrivit spitalului unde sunt internaţi.

UPDATE ora 19.00: Premierul Victor Ponta a anunţat că numărul confirmat al victimelor este de 18 morţi, 22 de răniţi şi 7 aflaţi la Terapie Intensivă, dar nu poate anunţa familiile până când numele acestora nu vor fi confirmate de actele de identitate, “care se află încă în epava autocarului”. Luni dimineaţă, canalele de ştiri muntenegrene ridicaseră la 19 bilanţul persoanelor decedate, dar MAE nu a confirmat cifra.

Totodată, Guvernul a decis ca miercuri să fie Zi de doliu naţional.

UPDATE ora 18.00: Două aeronave ale MApN au fost echipate de SMURD cu toate dispozitivele medicale necesare, inclusiv cele de terapie intensivă, pentru repatrierea, în cursul zilei de marţi, a tuturor răniţilor. 

Spitalele Floreasca, Elias, Bagdasar-Arseni şi Universitar au fost pregătite să preia răniţii. 

O a treia aeronavă va aduce în ţară trupurile neînsufleţite. De la Aeroportul Otopeni, fiecare dintre acestea va fi transportat de autorităţi la locuinţa de domiciliu.

UPDATE ora 17.30: Au început operaţiunile de scoatere din prăpastie, cu o macara, a autocarului.

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a ajuns la Podgorica, unde a fost primit de preşedintele Republicii Muntenegru, Filip Vujanović, şi va vizita răniţii din accidentul de autocar care sunt internaţi în spital.

Premierul Victor Ponta a convocat pentru ora 18.00 Celula de criză, la MAE.

UPDATE ora 14.20: Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) efectuează un control la agenţia Mareea Travel, cea care a organizat circuitul, a anunţat Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii.

UPDATE ora 14.00: O comisie a ISCTR efectuează un control la firma de transport Gregory Tour. Reprezentantul ISCTR s-a rezumat să spună: “Abia de 1 minut am ajuns, din respect pentru dvs am coborât să vă dau o declaraţie. Veţi afla mai multe prin Biroul de presă”, a spus Cătălin Kritikos, inspector ISCTR.

El a precizat că vor fi verificate la firmă “toate tipurile de transport – documentele, precum şi conducătorii auto – documentele, diagramele şi timpii de lucru etc.”. 

“Toate verificările tehnice şi documentele sunt la zi. Circulăm de 7-8 ori pe an, cel puţin, pe acest traseu din Muntenegru, şi în 8 ani de când am înfiinţat firma nu am avut niciun incident. Şoferii au cel puţin 10 ani de experienţă şi au făcut acest circuit de cel puţin 20 de ori până acum”, a declarat directorul firmei de transport Gregory Tour, Ştefan Grigore.

Bâjbâiala mioritică

După bâjbâieli ce păreau să nu se mai termine, autorităţile române au decis luni, în sfârşit, să ia măsuri coerente, deşi minivacanţa de Rusalii încă nu s-a încheiat pentru angajaţii instituţiilor statului.

Tragedia nu a umbrit o competiţie sportivă a Ministerului român de Externe, ce s-a desfăşurat duminică şi la care a participat şi ministrul Titus Corlăţean, a cărui echipă a câştigat cupa la fotbal. Însă în afară de activarea Celulei de criză şi lăsarea frâielor în mâinile medicului Raed Arafat, alte informaţii nu au fost transmise duminică de MAE – care, de altfel, a anunţat accidentul abia la 6 ore după producerea lui.

În cursul nopţii. MAE a început să înţeleagă oarecum gravitatea situaţiei şi înfiinţat două linii telefonice pentru familiile turiştilor implicaţi în accident: un tel-verde gratuit 0800.800.407 (apelabil din România) şi un număr apelabil şi din străinătate – 0214.311.259.

Corlăţean s-a trezit greu

Luni dimineaţă, ministrul Titus Corlăţean a plecat la o reuniune la Luxemburg.

În timp ce autorităţile muntenegrene anunţau bilanţul morţilor – care tot creştea -, MAE a dat publicităţii abia luni, la ora 9.30, primele informaţii despre victime, iar aceasta mai mult la presiunea jurnaliştilor români.

Ajuns la Luxemburg, Corlăţean a decis, totuşi, să anuleze participarea la reuniune şi a anunţat, la ora 9.30, că se va deplasa în capitala statului Muntenegru, Podgorica, unde se află internaţi supravieţuitorii. El va merge “pentru a coordona la faţa locului activităţile echipei operative din România, în cooperare cu autorităţile locale, pentru asistenţa victimelor accidentului”. Între timp, răniţii români au fost vizitaţi la spital de premierul şi de ministrul de externe muntenegrean. Duminică, ministrul de Interne al Muntenegru  a coordonat la locul accidentului operaţiunile de salvare.

Ponta, şeful Celulei de criză

La ora 11.30, premierul Victor Ponta – care a participat şi el, duminică, la o competiţie sportivă în Piaţa Constituţiei, la baschet “3 cu 3” – a luat taurul de coarne, trecând la conducerea Celulei de criză a MAE, care se va întruni în şedinţă la ora 18.00.

Într-un comunicat de presă, el arată că “se ţine în permanenţă legatura cu autorităţile muntenegrene şi au fost puse la dispoziţie aeronave pentru asigurarea transportului către şi dinspre Muntenegru, fiind autorizată deplasarea unei delegaţii medicale conduse de secretarul de stat în Miniterul Sănătăţii, Raed Arafat, cu disponibilitatea aducerii în ţară, a raniţilor care pot fi transportaţi, decizie care va fi luată la faţa locului”.

În comunicat se precizează că două aeronave sunt puse la dispoziţie de Ministerul Apărării, pentru a ajuta la repatrierea celor implicaţi în accident.

“În ceea ce priveşte cauzele accidentului, Guvernul va întreprinde rapid toate verificările necesare pentru a se constata dacă firma implicată în organizarea transportului a respectat toate prevederile legale de siguranţă”, se mai arată în comunicat.

Guvernul României mulţumeşte, de asemenea, Guvernului din Muntenegru, precum şi cetăţenilor din zonă pentru sprijinul important şi asistenţa acordată şi pentru solidaritatea de care au dat dovadă în faţa acestui tragic accident, arătând că modul în care cetăţenii din Podgorica s-au implicat pentru a ajuta, inclusiv prin donarea de sânge pentru victime, este cu adevărat remarcabil.

O oră mai târziu, Parchetul General anunţă că s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în cazul accidentului şi va cere sprijinul autorităţilor din Muntenegru pentru efectuarea anchetei. Va fi o cercetare in rem, care vizează doar fapte, nu şi persoane.

18 morţi şi 29 de răniţi

Bilanţul accidentului din Muntenegru a ajuns, luni la ora 10.45, la 18 morţi şi 29 de răniţi 7 aflându-se în stare foarte gravă. A fost rănit şi un copil muntenegrean ce se afla pe viaduct şi care a fost acroşat de autocar, în momentul prăbuşirii în prăpastie la 30-40 de metri.

Autorităţile din Muntenegru au confirmat că toate victimele din autocar sunt cetăţeni români.

De la momentul accidentului, ora locală 15.00 (18.00 ora României) şi până noaptea târziu, echipele de salvatori au scos din prăpastie victimele. Supravieţuitorii au fost transportaţi cu mai multe ambulanţe, cu un elicopter şi cu maşinile Poliţiei, dar şi cu autoturisme ale oamenilor care treceau prin zonă şi au sărit în ajutor. Autorităţile au adus alpinişti, care au coborât pe corzi în râpă şi au urcat până la şosea tărgile cu victimele scoase dintre resturile autocarului.

La spital au ajuns 33 răniţi, din care unul fără semne vitale iar 3 au murit ulterior – anunţa, luni dimineaţă, spitalul muntenegrean. Dintre aceştia, 7 au fost suspuşi unor intervenţii chirugicale şi sunt încă la Terapie Intensivă, iar copilul internat este în stare stabilă, fiind dus la Centrul de pediatrie.

Coadă de muntenegreni la donat sânge

Conform sursei citate, 6 răniţi a fost internaţi la Clinica de ortopedie si traumatologie, 5 la Oftalmologie, 5 la Chirurgie toracică, 3 la chirurgie maxilofacială şi câte unul la Chirurgie gastro-intestinală, Plastică şi Neurologie.

În miez de noapte, peste 100 de muntenegreni din zonă, care au auzit de accident, au venit să doneze sânge, astfel că au asigurat stocul necesar pentru transfuzii răniţilor care au intrat în sălile de operaţii. Cadrele medicale din spital spuneau jurnaliştilor de la televiziunile locale că „în momentul de faţă, sângele transfuzat este în cantitate suficientă”.

Într-o conferinţă de presă la care a participat şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii român, Raed Arafat, conducerea spitalului din Muntenegru a anunţat că 4 dintre victime sunt în stare critică, fiind conectate la aparate respiratorii.

MAE român a făcut apel la reprezentanţii mass-media spre a nu da publicităţii date cu caracter personal privind identitatea celor implicaţi în accident, din respect pentru victime şi familiile acestora.

Agenţia de turism care a organizat circuitul se numeşte Mareea Travel, iar firma de transport, Gregory Tour. Reprezentanţii celor doi operatori spun că de ani întregi colaborează, fără a avea până acum vreun incident,pe niciunul dintre traseele turistice. 

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.