Aproape 10% din amenzile rutiere, date pentru defecţiuni tehnice

Polițiștii rutieri şi inspectorii ARR au aplicat 8.991 de amenzi – din care 861 pentru defecțiuni tehnice și 207 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice – în timpul acţiunii din 27 și 28 iunie de verificare a stării tehnice a autovehiculelor de până în 3,5 tone, motocicletelor şi mopedurilor. Astfel, sub coordonarea Direcției Rutiere – I.G.P.R., toate serviciile rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie județene și Brigada Rutieră a Capitalei, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Roman (ARR), s-au aflat în control în trafic.

Au fost controlate 19.369 de autovehicule, iar după numărul de amenzi, aproape jumătate dintre şoferi au încălcat normele de circulaţie sau aveau probleme tehnice la maşină ori ITP neefectuat.

Astfel, conducătorilor de autovehicule cu masa maximă totală autorizată de până la 3,5 tone, altele decât motociclete și mopeduri, le-au fost aplicate 8.171 de sancțiuni, dintre care 794 pentru defecțiuni tehnice, 144 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice și 7.233 pentru alte categorii de abateri.

Totodată, şoferilor din categoria amintită le-au fost reţinute 391 de permise auto, 17 pentru conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie.

Au fost retrase şi 486 de certificate de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor. De asemenea, au fost constatate şi 224 de infracțiuni, dintre care 196 la regimul circulației rutiere și 28 de altă natură.

Cât îi priveşte pe conducătorii de motociclete şi mopeduri verificaţi, polițiștii le-au aplicat 820 de sancțiuni, dintre care 67 pentru defecțiuni tehnice, 63 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice și 690 pentru alte categorii de abateri.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.