Sâmbătă, 29 iunie, a fost Ziua Dunării. Anul acesta România sărbătoreşte 135 de ani de când este membru cu drepturi depline în Comisia Europeană a celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa. Prilej cu care consider că noi, românii, ar trebui să fim mândri şi să promovăm mai mult rolul pe care România şi Dunărea l-au avut şi îl au în construcţia europeană de astăzi.
Având în vedere importanţa strategică a Dunării pentru politica europeană, împreună cu Comisia de Transport şi Turism (TRAN) din Parlamentul European am organizat, în 2008, o delegaţie în Austria, Ungaria şi România, pentru a face cunoscut potenţialul insuficient exploatat al Dunării, şi am solicitat Comisiei Europene să elaboreze o Strategie a UE pentru regiunea Dunării. Urmare a acestei delegaţii, am înfiinţat în Parlamentul European grupul intitulat “Prietenii Dunării”, care s-a transformat, în 2009, în Forumul pentru Dunăre din Parlamentul European, forum care reuneşte aproximativ 60 de deputaţi europeni aparţinând tuturor grupurilor politice din Parlamentul European şi care sprijină dezvoltarea regiunii Dunării.
Iată că la peste 150 de ani de la înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, Comisia Europeană a adoptat, la sfârşitul anului 2010, Strategia UE pentru regiunea Dunării. Această strategie are 4 domenii specifice de acţiune, şi anume: interconectarea regiunii Dunării, protejarea mediului în regiunea Dunării, creşterea prosperităţii în regiunea Dunării şi consolidarea regiunii Dunării.
Strategia UE pentru regiunea Dunării este însoţită de un Plan de acţiune care se va actualiza în permanenţă, la propunerea statelor riverane Dunării.
Ca vicepreşedinte al Comisiei de Transport şi Turism (TRAN) din Parlamentul European, consider că dezvoltarea regiunii Dunării depinde foarte mult de dezvoltarea infrastructurii de transport şi, în special, de dezvoltarea infrastructurii portuare şi a legăturilor de transport multimodale dintre porturile dunărene şi hinterland-ul.
De asemenea, în perioada 2012-2013, în contextul dezbaterilor din Parlamentul European privind reţeaua TEN-T şi Mecanismul de Conectare a Europei, am propus includerea de porturi dunărene în reţeaua centrală TEN-T, dezvoltarea de terminale multimodale în porturile dunărene, precum şi realizarea de legături multimodale ale acestor porturi cu hinterlandul.
Consider că statele riverane Dunării trebuie să fie prezente în reţeaua centrală de transport trans-european, şi în special în coridorul Rhin-Dunare (Strasbourg-Dunăre). În acest fel, în perioada 2014-2020, România poate utiliza pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport nu doar fondurile structurale aferente ţării noastre, ci şi Mecanismul de Conectare a Europei.
Programele operaţionale sectoriale trebuie elaborate încă de pe acum
Evident, pentru fructificarea potenţialului de dezvoltare a regiunii Dunării, este necesar ca proiectele aferente celor 11 acţiuni prioritare ale Planului de acţiuni aferent Strategiei UE pentru regiunea Dunării să fie incluse în Programele operaţionale aferente perioadei 2014-2020. În acest context, recomand autorităţilor locale interesate să contribuie încă de pe acum la elaborarea programelor operaţionale sectoriale, pentru a se asigura că proiectele strategice pentru dezvoltarea regiunii Dunării vor fi incluse în acestea şi vor fi eligibile pentru finanţare din fondurile structurale. De asemenea, este esenţial ca autorităţile locale să pregătească studiile de fezabilitate şi acordurile financiare pentru cofinanţarea necesară realizării acestor proiecte.
Cale a comerţului
Dunărea este cel mai important fluviu al Europei, cu un bazin de 817.000 km2, care se întinde în 17 ţări. Cale a comerţului, spaţiu de colaborare între culturi şi civilizaţii, Dunărea a avut şi va avea un rol important în viaţa popoarelor continentului.
Prin Tratatul general de pace semnat la 30 martie 1856 la Paris, s-a convenit înfiinţarea unui organism internaţional care să asigure condiţiile tehnice necesare şi să garanteze libertatea de navigaţie pe Dunărea maritimă.
De asemenea, la Congresul de la Paris s-a negociat problema navigaţiei şi regimul Dunării, iar Marea Neagră a fost declarată deschisă pentru toate flotele comerciale, indiferent de pavilion.
Astfel, s-a înfiinţat şi a funcţionat la Galaţi, şi ulterior şi la Sulina, în România, Comisia Europeană a Dunării – primul for european care avea atribuţii diplomatice şi tehnice, garant al libertăţii navigaţiei şi comerţului pe gurile Dunării.
Înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, deşi organism cu atribuţii tehnice, era şi expresia evidentă a intereselor comerciale la Dunărea de Jos şi în bazinul Mării Negre. Congresul de la Paris a deschis calea Unirii Principatelor, le-a consolidat autonomia şi le-a pus sub garanţia colectivă a celor 7 puteri semnatare ale Tratatului, înlăturându-se protectoratul ţarist unilateral.
Principatele Române au obţinut dreptul, prin recunoaştere internaţională, să-şi hotărască singure soarta în problema Unirii şi a organizării interne. Aplicarea principiilor de drept internaţional privind navigaţia fluvială pe gurile Dunării a însemnat o etapă nouă în evoluţia circuitului comercial european, în atragerea regiunii Dunării de Jos la piaţa europeană şi, implicit, la dezvoltarea ei economică.
Adriana ŢICĂU
