Volvo Trucks a prezentat, în aprilie, la salonul internaţional Bauma din München, Germania, noul Volvo FMX. Autocamionul pentru construcţii este echipat cu numeroase sisteme inovatoare de care vor beneficia atât companiile de transport, cât şi şoferii.
„Volvo FMX a oferit segmentului de autocamioane pentru construcţii o identitate clară şi, în prezent, putem vorbi despre un pas uriaş în majoritatea domeniilor importante – robusteţe, manevrabilitate şi design. Toate sunt dezvoltate în jurul şoferului”, spune Claes Nilsson, Preşedinte Volvo Trucks. Condiţiile de lucru zilnice ale şoferilor de autocamioane pentru construcţii s-au aflat în centrul atenţiei în timpul dezvoltării noului Volvo FMX. Interiorul cabinei a fost reproiectat în totalitate şi numeroase inovaţii uşurează şi eficientizează sarcinile şoferilor. „Sistemul nostru inovator Volvo Dynamic Steering reprezintă o îmbunătăţire fantastică, în special pentru şoferii de camioane pentru construcţii. Acest sistem va diminua solicitarea muşchilor şi va proteja şoferii de durerile de gât, braţe şi spate. Chiar şi la viteze reduse, un autocamion foarte încărcat este atât de uşor de manevrat, încât puteţi să viraţi cu un singur deget”, afirmă Claes Nilsson.
Productivitate sporită
Cabina noului Volvo FMX este fabricată din oţel de mare rezistenţă. Toate componentele structurii frontale au fost reproiectate – iar pentru multe dintre acestea a fost schimbată poziţia pentru ca Volvo FMX să fie mai robust în mediile dificile de pe şantierele de construcţii. Poziţia joasă a cabinei pe şasiu permite un acces uşor la urcare şi la coborâre, precum şi o vizibilitate superioară în planul apropiat. Acest lucru reduce riscul de deteriorare a vehiculului şi îmbunătăţeşte siguranţa pentru persoanele care lucrează în apropierea autocamionului. Bara de protecţie are un design mai solid. Este compusă din trei piese, cu secţiunea centrală în formă de “U” întors, flancată de două colţuri separate, care pot fi utilizate şi pe post de trepte. Colţurile sunt fabricate dintr-un material flexibil, rezistent la fisurare, care se comportă mai bine decât soluţia anterioară în cazul impactului la viteze mici. Piesele sunt uşor de demontat şi de înlocuit. Deasupra barei de protecţie se află un dispozitiv de tractare fabricat din fontă, conceput pentru a suporta 32 de tone. Farurile reproiectate cu liniile lor distincte înclinate sunt şi mai robuste şi oferă performanţe superioare. Designul acestora accentuează conexiunile cu celelalte modele de autocamioane Volvo.
Poziţie îmbunătăţită la volan
Interiorul cabinei noului Volvo FMX a fost complet reproiectat, punându-se accentul pe un spaţiu de lucru confortabil şi ergonomic. Cabina oferă mai mult spaţiu pentru şofer şi mai multe opţiuni de depozitare în comparaţie cu modelul anterior. Şoferul beneficiază şi de o poziţie mai bună de condus. Noul scaun poate fi înclinat în faţă cu patru grade mai mult, iar spătarul este cu 10 milimetri mai subţire decât la modelul anterior. Volanul este echipat cu butoane de comandă integrate pentru funcţii multiple, inclusiv controlul vitezei de croazieră, telefonul şi sistemul de navigaţie etc. Noul panou de instrumente complet negru este acum înclinat şi mai mult către şofer. Pentru a oferi un spaţiu mai mare pentru picioare, contactul a fost mutat mai sus pe tabloul de bord. Imediat în dreapta contactului, pentru o accesibilitate mai bună, sunt poziţionate componente importante, precum ecranul de informare integrat şi de dimensiuni generoase. În dreapta secţiunii înclinate se află un modul versatil care poate găzdui diferite comenzi. Climatizarea este uşor de utilizat, iar unitatea este mai eficientă, datorită funcţiilor îmbunătăţite ale dispozitivului de degivrare.
Direcţie dinamică şi nouă suspensie pneumatică
Volvo Dynamic Steering (sistem de direcţie dinamică) oferă beneficii tuturor şoferilor, însă avantajele sale pot fi observate cel mai bine la viteze mici. Motorul electric cu comandă electronică, ataşat pe caseta de direcţie reprezintă marea inovaţie tehnologică. Motorul electric funcţionează împreună cu direcţia hidraulică a autocamionului şi este reglat de mii de ori pe secundă de către unitatea sa electronică de comandă. Sistemul de suspensie spate este prevăzut cu control automat al nivelului şi, datorită gărzii la sol de 300 milimetri, capacitatea de trecere este excelentă pe orice tip de teren. Suspensia pneumatică este disponibilă pentru 4×2, 6×4 şi 8×4.
Având în vedere că bara antiruliu este poziţionată între punţile tandemului, vehiculul are o stabilitate excelentă. În acelaşi timp, în spatele punţii din spate a autocamionului nu există componente neprotejate ale suspensiei. Pentru un diametru de bracaj mai mic şi pentru a reduce uzura pneurilor, este posibilă configurarea variantei 8×4 cu punte spate tridem, având axa portantă cu sistem de direcţie cu comandă hidraulică. Puntea portantă poate fi şi ridicată pentru a asigura o tracţiune sporită a punţilor motoare în condiţii dificile. Transmisia I-Shift este deja foarte eficientă în cazul manevrării la viteze reduse şi este de acum disponibilă şi cu punte faţă motoare.
Sistemul de tracţiune faţă a fost, de asemenea, îmbunătăţit pentru a oferi performanţe superioare şi rezistenţă pe teren accidentat. Puntea faţă motoare a fost mutată cu 100 mm mai în faţă, în aceeaşi poziţie ca şi punţile nemotoare. Pe lângă aceasta, bara transversală de direcţie a fost mutată mai sus, într-o poziţie mai bine protejată. Consola faţă mai scurtă asigură un unghi de atac mai mare. Puntea faţă motoare este disponibilă la autotractoarele şi rigidele 4×4 şi 6×6, precum şi la rigidul 8×6.
Motoare de 11 sau 13 litri
Noul Volvo FMX este disponibil cu motoare Euro 6 de 11 sau 13 litri. D13 are puteri între 420 şi 500 CP, iar D11 are puteri între 330 şi 450 CP. Pentru pieţele din afara Europei, vor fi disponibile motoare adaptate pentru Euro 3, Euro 4 şi Euro 5. Pentru a se conforma cerinţelor Euro 6, motoarele au fost echipate cu sisteme EGR (de recirculare a gazelor evacuate) fără răcire. Astfel, se optimizează temperatura gazelor de eşapament şi nivelurile de NOx pentru o tratare ulterioară eficientă. Filtrul de particule este regenerat automat în condiţii normale de deplasare, iar soluţia brevetată de Volvo Trucks pentru filtre economiseşte timp şi reduce costurile pentru clienţi.
Producţia noului Volvo FMX pentru clienţii din Europa va începe în septembrie 2013.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro