Bacău Rally Team, la Arad

Înainte de etapa de casă, Bacău Rally Team pleacă spre Arad cu aceleaşi obiective care au caracterizat echipa pe tot parcursul anului: obţinerea maximului de puncte de către fiecare echipaj la clasa sa. Raliul Aradului va avea loc în perioada 23-25 august, reprezentând cea de-a VI-a etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, runda urmând să beneficieze de un coeficient mărit de 1.2, cel mai mare din ultimele patru etape rămase de disputat în acest sezon.

Echipajele Băcau Rally Team vor încerca pe parcursul celor 141,15 km împărţiţi în 13 probe speciale să câştige cât mai multe dueluri cu cronometrul, pentru ca, în final, timpii să se transforme în puncte preţioase pentru lupta în ierarhia clasamentului la final de an.

Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu isi doresc sa obtina si la Arad un rezultat bun dupa podiumul de la Raliul Sibiului de la clasa 5. „Pentru mine si pentru Catalin, copilotul meu, Raliul Aradului va fi o premiera, niciunul dintre noi ne mai luand startul pana acum la aceasta etapa. Ne-am propus sa mergem cat de tare se poate la Arad, aceasta fiind singura modalitate in care mai putem avea sanse in lupta pentru titlu. Din pacate, Bacau Rally Team vine la Arad in formatie redusa, insa ne vom reuni cu totii pentru etapa de casa, Raliul Moldovei Cotnari Bacau. Ne dorim foarte mult un rezultat bun si putem pleca cu tolba plina de puncte de la Arad!” a declarat Adrian Raspopa (foto).

Dan Girtofan si Adrian Berghea au dat uitarii abandonul de la etapa precedenta de la Sibiu si sunt 100% pregatiti sa atace la Arad pentru un loc pe podium. „Am digerat foarte greu abandonul tehnic de la Sibiu, mai ales ca nici eu si nici Adi, copilotul meu, nu am facut vreo greseala. Acum, nu ne-au mai ramas prea multe optiuni si probabil vom ataca de pe prima proba pentru a obtine un rezultat cat mai bun, Raliul Aradului avand cel mai mare coeficient dintre cele patru etape ramase de disputat din acest sezon”, a spus Dan Girtofan inainte de plecarea spre Arad.

Trecerea in cea de-a doua jumatate a sezonului din Campionatul National de Raliuri a inceput sa se simta si printre bugetele echipajelor. Chiar daca a obtinut victoria la clasa 3 in etapa de la Sibiu, Rares Tomita si Levente Csegzy nu se vor afla la startul Raliului Aradului. „La fel ca la Raliul Deltei, suntem nevoiti sa ne sustinem de pe margine colegii de echipa. Din pacate, lipsa bugetului isi spune cuvantul si astfel nu ne vom putea apara sansele la locul 1 al clasei 3 de care ne despart doar 1,4 puncte”, a spus, dezamagit, Rares Tomita.

Bogdan Samoila si Florin Cojocaru nu vor efectua deplasarea la Arad, problemele tehnice survenite la etapa de la Sibiu nefiind remediate la timp. „Ne pare rau ca vom lipsi de la Arad, mai ales ca specialele de macadam de la aceasta etapa nu mai sunt asa dure ca cele de la Sibiu. Sper totusi sa fim pregatiti pentru urmatoarea etapa, cea de casa de la Bacau unde ne-am propus sa facem o figura frumoasa!” a spus si Bogdan Samoila.

Bacau Rally Team este sustinuta in sezonul 2013 de Popasul Trebes, Comfert, Pambac, Mere de Itesti, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Onesti, Simba Invest, Omniasig, Auto Plus Onesti, Sky Wellness, GoPro Romania prin xtremvideo.ro, Think Tank Photo Romania, F64 Studio, Vostok Europe prin Russian Shop si Centrul de Creatie si Productie Foton. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.