Plenul Camerei Deputatilor ar putea decide dupa vacanta abrogarea prevederilor privind licentierea vehiculelor avand masa intre 2,4 si 3,5 t sau cu 8+1 locuri, dupa ce Comisia pentru Industrie si Servicii a dat aviz negativ acestor reglementari, la analiza OUG 11/2013. Deputatul PSD Lucian Sova, membru al acestei Comisii, este insa de parere ca mediul privat ar trebui sa ofere un exemplu de responsabilitate sociala pentru ca membrii Parlamentului sa aiba motive puternice in plus pentru a vota in aceasta directie.
Ziua Cargo: In finalul acestei sesiuni parlamentare au fost abordate in Comisia pentru Industrie si Servicii doua acte normative foarte importante pentru segmentul de transport: OUG 11, care a modificat legea transporturilor introducand licentierea pentru vehiculele sub 3,5 t si 8+1 locuri, si OG 43 privind regimul drumurilor. Care au fost recomandarile Comisiei pentru plen?
Lucian Sova: Am avut ocazia ca in ultima parte a sesiunii sa dinamizam putin activitatea Comisiei. Cred ca, din acest punct de vedere, am contribuit la reglementarea mai rapida a unor acte normative care se aflau de mult timp pe circuit, iar OUG 11/2013 trebuia dezbatuta rapid, tinandu-se cont de faptul ca este vorba despre o ordonanta de urgenta. Comisia recomanda plenului Camerei Deputatilor sa voteze OUG 11 cu o serie de modificari. Este vorba despre abrogarea reglementarilor privind licentierea vehiculelor intre 2,4 si 3,5 t si a celor cu 8+1 locuri. Am cazut de acord atat in comisie cat si cu societatea civila ca aceste reglementari privind autorizarea operatorilor si a vehiculelor sub 3,5 t nu vor produce rezultatele pe care le astepta Guvernul, nereprezentand o solutie practica pentru combaterea pirateriei.
In ceea ce priveste Ordonanta 43 privind drumurile am adus imbunatatiri, am catalizat discutiile intre operatorii de transport si autoritatea competenta, de asa maniera incat s-a ajuns la o forma acceptata de toate partile. Intre modificarile operate, de exemplu, CNADNR si-a luat angajamentul (aspect reglementat) ca daca genereaza o ruta ocolitoare, care poate cuprinde drumuri judetene, aceasta sa nu includa taxe locale, astfel incat transportatorii sa o poata folosi fara a fi afectati de restrictii de tonaj. De asemenea, am decis reintroducerea AST–ului pentru supratonaj. Consider ca aceasta autorizatie pentru supratonaj reprezinta un mijloc prin care un transportator poate fi adus in legalitate intr-o situatie in care, poate fara vina lui, are incarcatura mai multa. Acest AST permite insa incarcarea numai in limita maxima admisa de catre constructorul camionului. Reprezinta un venit in plus pentru intretinerea drumurilor in conditiile in care este putin probabil ca operatorul de transport sa dea jos marfa din camion odata ce este incarcat de client, iar siguranta nu este periclitata in conditiile in care vehiculul a fost proiectat pentru respectiva masa si raspunde corect din punct de vedere tehnic.
Ce ar putea face mediul privat pentru a oferi argumente plenului Camerei Deputatilor in septembrie, in vederea sustinerii nelicentierii vehiculelor intre 2,4 si 3,5 t si a celor cu 8+1 locuri?
Cred ca este o ocazie buna ca operatorii de transport sa inteleaga faptul ca trebuie sa puna mai mult accent in ceea ce priveste pregatirea soferilor. Sunt aspecte in motivatia OUG 11 care sustin necesitatea acestor masuri suplimentare de licentiere in vedere cresterii sigurantei rutiere. Daca transportatorii ar decide sa dea un semnal privind o mai buna pregatire a angajatilor din domeniu ar putea reprezenta un argument serios pentru Parlament. Ar fi importanta deschiderea unei campanii de responsabilitate sociala. Companiile din domeniu ar putea decide, de exemplu, sa isi trimita anual 25% dintre soferi sa parcurga un training de o zi sau doua privind condusul defensiv, condusul economic. Masinile care sunt conduse de astfel de soferi sa fie inscriptionate cu privire la faptul ca firma participa la aceasta campanie privind conducerea responsabila, iar soferii sa poata prezenta, atunci cand sunt opriti, certificatul ca au participat la traning, in asa fel incat sa creada in utilitatea sa inclusiv soferul, iar operatorul de transport sa nu-l priveasca precum o impunere. Vom crea astfel o diferenta intre companiile iresponsabile si cele care investesc cu adevarat in pregatire. In plus, participarea la o astfel de campanie ar reprezenta mai putin decat atestarea tuturor soferilor intr-o perioada de cateva luni, asa cum prevede OUG 11.
In cadrul Comisiei pentru Industrie si Servicii, aceasta ordonanta a fost amendata in consens general intre reprezentantii transportatorilor si deputati, in sensul pastrarii doar a reglementarilor ce tin de transportul cu autobuzul, transportul elevilor si abrogarii reglementarilor privind licentierea la marfa si pasageri sub 3,5 t si 9 locuri. Daca s-ar pune bazele unei astfel de campanii pana la inceputul sesiunii viitoare, plenul Camerei Deputatilor ar putea lua act de faptul ca mediul privat constientizeaza faptul ca exista o anumita problema, iar la nivelul celor responsabili vor fi luate masuri. Este un motiv foarte bun care sa sensibilizeze plenul pentru a urma recomandarile Comisiei pentru Industrie si Servicii. Ar fi pentru prima data in istoria Parlamentului cand o reglementare initiata de Guvern, care isi are argumentele ei, pe de o parte, sa fie primita de mediul privat cu responsabilitate.
Ce se intampla cu legea taximetriei?
Acest act normativ statea de mai bine de un an in comisie. Am reusit sa ajungem intr-o situatie foarte avansata privind acest act normativ, care suscita foarte multe discutii. Vom rezolva insa toate aspectele pana la inceputul sesiunii viitoare, astfel incat in septembrie sa avem o noua lege a taximetriei. Mentionez ca in acest act normativ am prins sanctiuni foarte severe aplicate inclusiv persoanelor fizice care fac transport de pasageri neautorizat si contra-cost. Este vorba despre amenzi importante, care variaza intre 5.000 si 15.000 de lei si se afla in discutie inclusiv ridicarea placutelor de inmatriculare. Din pozitia de parlamentar vreau sa catalizez schimbul de idei, un dialog care sa ridice standardul a ceea ce a fost pana acum.
Ce se intampla cu noul Cod Rutier?
Am avut deja discutii cu Lucian Dinita, directorul Directiei Rutiere din cadrul IGPR, privind acest nou Cod Rutier, tinand cont de faptul ca sunt raportor pe acest act normativ, si sper ca pana la Craciun sa-l avem gata. Ne dorim ca acest nou cod rutier sa inglobeze toate reglementarile din domeniu, astfel incat sa nu mai fie necesare norme de aplicare, care sa fie schimbate prin ordin de ministru. Cred in ideea ca o lege, pentru a fi respectata, trebuie sa fie si respectabila. Am in vedere componenta de moralitate si capacitatea de a o respecta, de asa maniera incat cei care sunt supusi legii respective sa aiba credinta ca este bine sa respecte aceasta lege. Stiu din pozitia de conducator auto ca daca inteleg ca e corecta, oportuna, o limitare de viteza, o restrictie, o respect. Daca este insa absurda, asa cum sunt linii continue pe aliniament, de kilometri, imi creeaza un sentiment de frustrare. Este o lupta foarte mare intre constiinta unui om si realitatea practica, atunci cand vede ca este obligat sa respecte un lucru absurd. Sper ca acest Cod Rutier sa fie corect din acest punct de vedere.
„Trebuie sa recunoastem ca eforturile noastre de a trece prin comisii OUG 11 si OG 43 nu au fost incununate de succesul de a trece si prin plen in sesiunea care tocmai s-a incheiat. Din pacate, am privit superficial circuitul birocratic al documentelor, iar actele normative nu au fost introduse pe ordinea de zi a Plenului. As trece aceasta scapare la capitolul insuccese ale acestei sesiuni“.
„O campanie de pregatire a soferilor pe segmentul de conducere defensiva ar imbunatati mult imaginea sectorului de transport, vazut, din pacate, intr-o lumina negativa de o mare parte a societatii“.
„Legea taximetriei ar putea introduce masura de ridicare a placutelor de inmatriculare pentru piraterie“.
„In Codul Rutier aflat in acest moment in Parlament definim conducerea agresiva si stabilim sanctiuni pentru aceasta. Sper ca vom avea pana la iarna un nou cod rutier“.
Meda BORCESCU
meda.borcescu@ziuacargo.ro