Vile executate silit, la Târgul Naţional Imobiliar din 4-6 octombrie

Cel mai mare târg imobiliar al toamnei 2013, Târgul Naţional Imobiliar (TNI), începe vineri, 4 octombrie, la Palatul Parlamentului – Sala Unirea, cu vedete ce se anunţă a fi proprietăţile executate silit şi activele imobiliare ale statului. Un număr record de 85 de companii expozante vor veni în întâmpinarea clienţilor cu oferte de vânzare, dar şi de închiriere de locuinţe noi şi vechi, de spatii comerciale şi de terenuri din Bucureşti, Ilfov şi Valea Prahovei, arată organizatorii, într-un comunicat remis redacţiei.

Dacă o vila în zona Pipera costa în anul 2008 între 200.000 si 400.000 euro, acum vilele din acelaşi ansamblu rezidenţial ce este executat silit pot fi achiziţionate cu preţuri cuprinse între 75.000 euro şi până la 135.000 euro + TVA.

În premieră la un targ imobiliar, compania Active Conexe promovează în cadrul TNI o serie de active imobiliare ale statului, ce pot fi închiriate sau dezvoltate împreună cu parteneri.

Compania oferă un parteneriat avantajos pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, deţinând spatii de birouri, hale de producţie, depozite deja existente sau terenuri în Bucureşti şi în mai multe judeţe: Dolj, Cluj, Bihor, Sibiu, Braşov, Constanţa, Iaşi sau Timiş.

Ofertele imobiliare prezente exclusiv la TNI încep de la 17.500 euro inclusiv TVA, pentru o garsonieră situată în ansamblul rezidenţial Studio Plus, lângă staţia de metrou Dimitrie Leonida, şi merg până la 4.200.000 euro pentru un spatiu turistic din Predeal, zona Trei Brazi.

Ansamblurile rezidentiale NOI ce se lansează acum în cadrul evenimentului TNI: Vista Rezidential Concept, Shine Residence II, Gama Residence 2- Metalurgiei, Mary Residence, Joy Residence, Alexis Residence, Galaxy Residence şi Tonny’s Residence aduc semne pozitive, anunţând dezvoltarea şi maturizarea pieţei imobiliare din România.

SudRezidențial.ro, principalul promotor imobiliar al zonei de Sud a Bucureştiului, lanseaza la TNI Vista Rezidential Concept, primul ansamblu rezidenţial din sud la baza căruia se află un concept unic şi îndrăzneţ. Proiectul va dispune de o promenadă comercială ce va reuni facilităţi şi brand-uri de renume, fiind unul dintre cele mai complete şi ambitioase proiecte rezidenţiale din Capitală, spun organizatorii.

targ imobiliar 2

Dezvoltatorul imobiliar de top, lider de piata, Adama, va participa la TNI, pentru prima oara de la finalizarea lucrărilor, cu cele 210 apartamente noi din ansamblurile Edenia Titan 2 si Evocasa Optima 2. Pentru vizitatorii TNI, Adama a pregătit pachete speciale care includ, alături de apartamentul achizitionat, un loc de parcare sau un spaţiu de depozitare. Preţurile pentru un apartament de 2 camere în Evocasa Optima 2 pornesc de la 59.000 euro + TVA, iar pentru o unitate de 3 camere, preţul ajunge la 91.935 euro + TVA.

Printre ofertele concrete se numără:

  • teren Breaza, intravilan, 787mp – 5.000 euro
  • teren Berceni, intravilan, 430mp – 8.000 euro
  • teren Buşteni- Zamora, intravilan, 462mp – 16.000 euro
  • garsonieră lângă metrou Dimitrie Leonida – 18.000 euro
  • garsonieră New Residence Magurele – 19.500 euro
  • garsonieră Viva Residence, metrou Dimitie Leonida – 19.500 euro
  • teren Popeşti, 320mp – 22.000 euro
  • apartament 2 camere, Viva Residence 4 – 25.500 euro
  • teren Sinaia, intravilan, 375mp – 26.000 euro
  • apartament 2 camere, Studio Plus, metrou Dimitie Leonida- 28.000 euro
  • garsonieră Fortuna Residence, Sos Alexandriei- 30.800 euro
  • garsonieră Sunrise Residence, Prelungirea Ghencea- 31.000 euro
  • apartament 2 camere, Ghencea 71- 36.900 euro
  • apartament 3 camere, Sabina Residence – 38.500 euro
  • apartament 2 camere Adora Urban Village, Sos Alexandriei – 39.000 euro
  • apartament 3 camere, Confort Urban, Rahova –  44.000 euro
  • vilă Berceni – 54.500 euro.

Lansat în anul 2005, Târgul Naţional Imobiliar este evenimentul definitoriu pentru sectorul imobiliar şi domeniile conexe acestuia, ce reuneşte în acelaşi loc şi timp companiile prestigioase, profesioniştii în domeniu, presa de specialitate şi publicul larg.

Targul_National_Imobiliar_25-059Continuând cei 8 ani de tradiţie, TNI marchează trendurile în imobiliar, creează oportunităţi de afaceri şi vine în sprijinul companiilor expozante cu o platforma de promovare şi dezvoltare a activităţii ce şi-a dovedit eficienţa pe parcursul celor 17 ediţii ale TNI.

Organizator: BDOBC Business Center

Program de vizitare: vineri, sâmbătă: 10.00 – 19.00; duminică: 10.00 – 16.00.

Bilet intrare: 5 lei. (M.S.)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.