Condamnarea la 7 ani de închisoare a senatorului demisionar Olosz Gergely, anulată pe motiv că este avocat şi a fost judecat de cine nu trebuie

Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea la 7 ani de închisoare pentru corupţie a fostului senator Olosz Gergely pronunţată de Tribunalul Bucureşti în 17 iulie, pe motiv că inculpatul are calitatea de avocat iar instanţa competentă să-l judece este Curtea de Apel şi nu tribunalul. Olosz Gergely a fost trimis în judecată în 4 octombrie 2012, de procurorii DNA, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în perioada când a fost preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), anterioară celei de parlamentar. El este acuzat că i-a ajutat pe reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase.  În 15 mai a.c., el a demisionat din Parlament, pe modelul lui Dan Voiculescu, pentru a tergiversa judecarea dosarului. Alături de el au fost condamnaţi Ion Bîrcină, la 4 ani de închisoare cu executare, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea, la câte 3 ani de închisoare cu suspendare.

Sentinţa Tribunalului Bucureşti (TB) a fost atacată cu apel, în 26 iulie, la Curtea de Apel Bucureşti, atât de toţi cei 5 condamnaţi, dar şi de Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, în 2 octombrie, apelurile, au desfiinţat în integralitate sentinţa din 17 iulie a TB şi au decis că soluţionarea cauzei în primă instanţă revine CAB. Concret, dosarul a fost înaintat la repartizarea aleatorie către un complet de judecată al CAB, care îl va judeca pe fond.

Amintim că dosarul s-a mutat de la instanţa supremă la Tribunalul Bucureşti după ce ÎCCJ a admis, în 17 mai, că nu mai are competenţa să judece acest caz, după demisia senatorului.

Avocaţii fostului parlamentar susţin că nici procurorii în faza de urmărire penală, nici judecătorul Mitu Stegaru de la TB (cel care l-a condamnat) nu l-au întrebat pe Olosz despre profesia sa şi că au ţinut cont doar de calitatea de parlamentar.

Evident că apărătorii nu au invocat de la început acest aspect. Acum, judecarea dosarului se va relua e la zero.

Tergiversarea dosarului

Judecătorul Mitu Stegaru arăta, în motivarea deciziei de condamnare la 7 ani de închisoare, că fostul senator a urmărit tergiversarea dosarului.

„Olosz Gergely şi-a dat demisia din Parlament «probabil din respect faţă de justiţie şi a se pune la dispoziţia acesteia», cauza ajungând astfel pe rolul Tribunalului Bucureşti în speranţa deloc deşartă că, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, vor trece cel puţin 2-3 ani, perioadă de timp în care în România se pot întâmpla destule, inclusiv noul Cod penal care prevede pedepse atât de blânde pentru faptele de corupţie”, se arată, printre altele, în motivarea sentinţei.

Judecătorul Mitu Stegaru este cel care, în 2011, a decis arestarea preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul Petromservice, şi care, în aprilie 2012, i-a condamnat la închisoare pe fotbaliştii Cristi Munteanu şi Andrei Mărgăritescu. Tot Stegaru, anul acesta, a dat declaraţii ca martor în dosarul de corupţie al colegelor sale Antonela Costache şi Viorica Dinu.

Deferiţi justiţiei în 4 octombrie 2012

Dosarul în care Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE în perioada 2007-2008, este judecat pentru trafic de influenţă, alături de 4 reprezentanţi ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obţină contracte oneroase, a fost trimis în octombrie 2012 instanţei supreme, întrucât acesta era atunci deputat (iar la parlamentarele din decembrie 2012 a câştigat un mandat de senator pe listele UDMR).

În acelaşi dosar, Ion Bîrcină şi Costin Iliescu, reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale, plus Cătălin Stan, administrator de drept la SC Power Plus SRL şi Ovidiu Ionel Badea, administrator al SC Budirom Serv SRL, sunt acuzaţi că, în perioada mai 2010 – februarie 2011, s-au asociat pentru a-i cumpăra influenţa lui Olosz ca să obţină contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.

Şpagă de 515.000 euro disimulată într-un contract de consultanţă

În acest context, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, deputatul Olosz Gergely a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la cei trei, suma de 516.000 de euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, şi o altă societate comercială de tip off shore.

“Din suma pretinsă, Power Plus SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin”, au notat procurorii anticorupţie în rechizitoriul trimis instanţei.

Plus altă mită de 400.000 lei

Altă acuză este aceea că Olosz Gergely  a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 de lei, în perioada septembrie – noiembrie 2010.

În schimbul mitei, Olosz şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA, mai susţin procurorii DNA.

Contracte oneroase

“Traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării de către Olosz Gergely a funcţionarilor de la CEZ România şi CEZ Distribuţie SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină următoarele contracte: să execute întocmai şi la timp plăţile din contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică dintre SC Power Plus SRL şi SC CEZ Vânzare SA; contractul de furnizare de materiale refolosibile dintre SC CEZ Distribuţie SA şi SC Budirom Serv SRL (firmă din grupul Bîrcină); contractul de cesiune de creanţă dintre SC CEZ Distribuţie SA şi SC Budirom Serv SRL, având ca obiect cesionarea creanţei de 30 milioane lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în plus, urmare a aceleiaşi influenţe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să se cesioneze şi creanţa în valoare de 36.204.674 lei către aceeaşi firmă (creanţă cu acelaşi regim ca cel din prima etapă)”, au precizat anchetatorii.

O mână de ajutor din Ministerul Agriculturii

De asemenea, în perioada noiembrie 2010-februarie 2011, Olosz Gergely şi-a folosit influenţa, “astfel cum a fost cumpărată de grupul Bîrcină”, pe lângă o persoană cu funcţie de decizie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru a o determina să facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului Bîrcină legate de investiţii din fonduri europene pe direcţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

“Ca urmare, în aceeaşi perioadă, persoana din cadrul Ministerului Agriculturii a facilitat grupului Bîrcină contactarea unor consultanţi pe fonduri europene”, au mai scris procurorii anticorupţie în rechizitoriul trimis instanţei.

La rândul său, în perioada 2010 – 2011, Cătălin Stan, în calitate de administrator de drept la SC Power Plus SRL, a înregistrat în contabilitatea acestei firme, cu titlu de cheltuieli deductibile, sumele transferate în baza contractului de consultanţă descris mai sus, consecinţa fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 350.144,96 lei, reprezentând impozit pe profit.

Sechestru asigurător

În vederea confiscării şi recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Olosz, Bîrcină, Iliescu şi Stan şi a părţii responsabile civilmente, S.C. Power Plus SRL, informa DNA, în 4 octombrie anul trecut.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.