Metroul se SCUMPEŞTE

Transportul cu metroul se scumpeşte de la 4 la 5 lei cartela cu două călătorii, de la 15 la 20 de lei cea cu 10 călătorii şi de la 50 la 65 de lei abonamentul lunar cu 62 de călătorii. În total, majorări între 25%-33%, potrivit proiectului de Ordin al noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, postat pe site-ul MT până în 8 noiembrie.

Urmează ca, după aprobare, noile preţuri să intre în vigoare în 3 zile de la data publicării acestui Ordin în Monitorul Oficial. 

Cel mai probabil, majorările de preţ vor fi aplicate din 15 noiembrie şi sunt rezultatul negocierilor cu sindicaliştii din Metrorex, care au renunţat la grevă după ce au primit majorări salariale în urma negocierilor cu Mănescu.

Ei câştigau  în medie 2.700 lei/lună şi acuzau că nu le-au mai crescut lefurile din 2008. Ultima scumpire a fost operată la metrou tot de un ministru liberal, Ovidiu Silaghi, în august 2012, când costul abonamentelor a crescut cu 50%.

Preţul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va creşte de la 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii va urca de la 60 lei la 75 lei.

Pentru un abonament de o zi va fi achitată suma de 8 lei, faţă de 6 lei în prezent.

Valorile titlurilor comune Metrorex-RATB se vor ajusta corespunzător noilor tarife, se arată în Anexa proiectului de ordin.

Amintim că preţul unei călătorii cu RATB este de 1,3 lei şi a rămas neschimbat din februarie 2008, iar pensionarii circulă gratuit, cât doresc. Evident, subvenţiile acordate de Primăria Capitalei sunt plătite din banii tuturor contribuabililor bucureşteni.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.