Şef şi subaltern din ISCTR, reţinuţi pentru mită

Sorinel Beşteliu, inspector şef judeţean Dolj în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), şi Marius Sîrbu, inspector de trafic, au fost reţinuţi, joi, de procurorii DNA, după ce au pretins şi primit 5.000 de euro de la patronul unei societăţi de transport marfă pentru a nu-i amenda până la sfârşitul anului pe şoferii firmei. Numai că acesta i-a denunţat, iar şpăgarii vor fi prezentaţi instanţei Tribunalului Bucureşti (TB), cu propunerea de arestare preventivă.

Concret, în schimbul mitei cerute şi primite anticipat în perioada 2-7 noiembrie de inspectorul şef judeţean şi de subalternul său, aceştia l-au asigurat pe administratorului firmei de transport că, în perioada noiembrie-decembrie, angajaţii instituţiei de control aflate în subordinea Ministerului Transporturilor nu vor aplica sancţiuni contravenţionale societăţii de transport marfă, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

„Celor doi angajaţi ai ISCTR li s-au adus la cunoştinţă învinuirile, iar procurorii au dispus joi reţinerea lor, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Ei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile”, se arată în comunicatul remis de DNA.

Şpăgarii riscă până la 12 ani de închisoare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.