Începând de joi seară, ora 20.00, până vineri la ora 12.00, vor fi ninsori şi intensificări ale vântului în toată ţara, potrivit unei informări meteorologice emise, joi, de Administraţia Naţionaloă de Meteorologie (ANM). Astfel, gerul care ne slăbeşte va lăsa loc precipitaţiilor – ninsori, în special.
Va ninge în Carpaţii Orientali şi Occidentali şi, pe arii restrânse, în Carpaţii Meridionali, iar vântul va avea intensificări temporare.
În zona de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita, cantităţile de precipitaţii vor fi de până la 10-15 l/mp, iar viteza vântului la rafală va atinge 60 -70 km/h viscolind ninsoarea. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU