Transportatorii, amânaţi cu OG 43

1

Modificarea OG 43/1997, prin care ar fi dispărut taxele de tranzit impuse deja – cazul Centurii Caransebeşului, de ex. – sau pe cale să fie introduse – în Timişoara, de la 1 ianuarie, de ex. -, nu a avut nicio şansă ieri în plenul Camerei Deputaţilor, în faţa altor proiecte legislative mutate pe primele locuri pe ordinea de zi – cum sunt legea pensiilor şi legea PPP -, astfel că deputaţii nu au mai ajuns şi la acest proiect aflat pe locul 23. Astfel, transportatorii se văd siliţi să aştepte până în 6 februarie 2014, când se termină vacanţa parlamentară, întrucât la plenul comun programat pentru 30 decembrie se va discuta numai Bugetul de stat pentru 2014. Aşadar, încă o lună şi jumătate de plată a taxelor actuale şi o lună de taxe ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie.

Totul s-a întâmplat în ciuda asigurării date de ministrul Transportatorilor, Ramona Mănescu, la negocierile cu Confederaţia Naţională Rutieră (CNR) şi reprezentanţii patronatelor din transporturi, că parlamentarii sunt croiţi să voteze actul normativ.

Săptămâna viitoare, pe 23 decembrie, vom vedea şi dacă modificarea HG 69/2012 va fi votată în ultima şedinţă a Guvernului înainte de Crăciun.

Cât despre acciza suplimentară la combustibili, nimic nu poate fi sigur până ce nu vedem scris negru pe alb, după ce premierul Victor Ponta s-a sucit la 180 de grade de atâtea ori.

Epopeea modificării OG 43 poate fi rezumată pentru acest an în felul următor:

  • Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au reexaminat proiectul de lege în şedinţele din 3 aprilie, 21 mai şi 18 iunie 2013 şi au hotărât, în unanimitate, adoptarea actului normativ (proiectul de Lege privind aprobarea OG nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea OG nr. 43/1997 privind regnul drumurilor, cu amendamentele admise.
  • Proiectul legislativ nu a mai ajuns însă să fie votat în plen şi a venit vacanţa parlamentară.
  • Reveniţi din vacanţă, deputaţii au decis în plen, pe 14 octombrie, retrimiterea proiectului la comisie, pentru a se solicita un nou punct de vedere al Guvernului şi întocmirea unui nou raport.
  • În şedinţa din 6 noiembrie, membrii comisiei au reexaminat proiectul, fiind prezenţi 30 din cei 34 de membri. La şedinţă au participat ca invitaţi secretarul de stat al DPIIS, Alexandru Năstase, şi directorul comercial din CNADNR, Cosmin Popescu. Comisia a aprobat, în unanimitate, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise şi respinse potrivit raportului, care a înlocuit integral pe cel precedent.

Concret, la Articolul 21 s-au introdus următoarele alienate:

“(3) Pe sectoarele de drumuri naţionale aflate în administrarea consiliilor locale nu se pot impune restricţii de mase sau dimensiuni fără avizul CNADNR şi acordul Poliţiei rutiere.

(4) Avizul prevăzut la alin. (3) se eliberează numai în cazul în care administratorul sectorului de drum respective a asigurat varintă ocolitoare pentru vehiculele restricţionate.

(5) Administratorul unui drum naţional care traversează un municipiu poate aplica tarife doar atunci când există variantă ocolitoare pentru drumul naţional respective deschisă circulaţiei publice pe direcţia de mers şi numai pentru vehiculele care tranzitează municipiul.

(6) Aplicarea tarifelor prevăzute la alin. (5) se poate realiza numai în cazul în care traversează un municipiu poate aplica tarife doar atunci când există variantă ocolitoare pentru drumul naţional respective deschisă circulaţiei publice pe direcţia de mers şi numai pentru vehiculele care tranzitează municipiul.

Alineatele 3 şi 4 din vechiul Raport au fost comasate şi au devenit alineatul 7, alineatul 5 a devenit alineatul 8, după care au fost introduce 3 alineate noi, astfel:

“(9) În cazul restricţiilor instituite ca urmare a unor lucrări de reparaţii sau de altă natură, administratorul drumului restricţionat va stabili varianta alternativă locală cu administratorii sectoarelor de drum de pe variantele alternative. În cazul restricţionării ca urmare a unor situaţii de urgenţă sau de forţă majoră, varianta alternativă locală se stabileşte fără acordul prealabil al administratorilor sectoarelor de drum pe variantele respective.

(10) Varianta alternativă locală menţionată la alin. (9) se asimilează, din punct de vedere al maselor maxime admise drumului restricţionat, dacă acesta este încadrat într-o categorie superioară conform Art. 5.1.

(11) Administratorul sectoarelor de drum de pe varianta alternativă locală au obligaţia să asigure circulaţia vehiculelor în conformitate cu prevederile alin. (10), fără a impune tarife de utilizare suplimentare”.

Daţi click pentru a vizualiza toate amendamentele admise în Raportul înlocuitor.

Magda SEVERIN

1 COMENTARIU

  1. Bai fratilor ,voi n-ati priceput inca ceea ce este vizibil cu ochiul liber si de pe Marte ,si anume ca nu exista o forta de dreapta si una de stinga , una de centru ,una de centru dreapta ,stinga ,sus ,jos ,ci ca toti participantii la viata politica sint croiti cu aceeasi masura ,a ocultarii adevarului, ca toti sint “tovarasi’ ca nu le pasa decit de cit de bine va pacalesc si va intorc la munca?????! Doamne fereste, dar cit de prosti puteti fi? Ati circulat cu doi pe ora si ati consumat resurse in timp ce guvernul isi batea joc de voi si am curajul sa fac pariu ca nu veti realiza nimic niciodata daca nu veti face ceea ce trebuie si anume sa puneti parcurile in stand-by pe termen nelimitat. Acum nu mai aveti de ce sa faceti treaba asta . V-au pacalit si pentru sarbatorile astea. Macar stiti cum stati pentru rindul viitor, ar trebyui sa va cunoasteti aliatii, prietenii si pe cei vopsiti din rindurile voastre.Nu v-ati saturat sa fiti luati de prosti?!Aveti in mina o forta imensa numita TRANSPORT DE BUNURI SI SERVICII. Ce mama dracului va mai trebuie? Suturi undeva?V-ati nascut cu toti idioti? Nu cred ,pentru ca altfel nu treceati examenele psihologice. V-au aminat cu OG43 si o sa va amine apoi cu alta HG, OG sau ceva asemenator si veti ajunge intr-un final la fundul sacului, dupa care nu va mai ramine decit sa va alturati celor 50 de procene din populatie care ar vrea sa plece din aceasta tzara.Vi se pare normal sa plecati voi, sau sa plece ei?!Nu veti cistiga nimic sprijinind nici oforta politica ,nici acum ,nici la viitoarele alegeri ci numai luptind pentru recunoasterea drepturilor voastre cu fiecare lider politic pe care pronia cerasca sau mai degraba prostia imensa a acestei natii il va aseza in scaunul conducerii. Bai oameni buni inainte de a mai face o timpenie puneti mina pe cartea de capatii a domnului Dumitru Draghicescu, numita Din psihologia poporului roman, scrisa in 1907, ramasa neterminata dar din nefericire extrem de actuala, si verificati in care categorie vreti sa va aflati. Nimeni ,niciodata, din nici un guvern sau sindicat ” Made in Romania” nu va va apara interesele mai bine ca voi insiva!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.