UPDATE! Năstase rămâne în libertate de Crăciun

Verdictul în Dosarul Zambaccian va fi dat abia pe 6 ianuarie, astfel că Adrian Năstase va petrece în libertate sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou. În primă instanţă, fostul premier PSD şi soţia sa, Dana, au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendare – el pentru şantaj şi ea pentru participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a atacat însă cu recurs sentinţa şi cere pedepse cu executare.

UPDATE 6 ianuarie 2014: Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, astfel că se reîntoarce după gratii.

Astăzi a avut loc ultimul termen al recursului, care a durat 1 an şi 9 luni, iar argumentele celor 4 apărători ai Danei şi lui Adrian Năstase nu par foarte avantajoase pentru cei doi, ei invocând, pe rând, numeroase vicii de procedură în dosar, precum probe şi documente fără relevanţă juridică, mărturii contradictorii şi acuzaţii ce nu există în materialitatea lor.

Spre exemplu, avocatul Ion Cazacu a susţinut în faţa instanţei că înregistrările ambientale care îi încriminează pe inculpaţi nu pot fi luate în considerare, deoarece la acea dată nu erau prevăzute în lege.

Avocaţii au cerut judecătorilor să îi achite pe soţii Năstase sau, în cel mai rău caz, să menţină decizia primei instanţe şi să respingă recursul făcut de DNA.

Adrian Năstase a declarat, la final, că “numai dacă instanţa ar da o pedeapsă cu spânzurarea” poate că l-ar şoca. El a arătat că în acest dosar “au rămas în suspensie o mulţime de lucruri, iar rejudecarea ar fi o soluţie normală”.

Şi Dana Năstase s-a prezentat la acest ultim termen al procesului. Întrebată ce a însemnat pentru ea acest proces, a spus: “Opt ani de muncă şi de citit, mai mult de 12.000 de pagini”.

Dana Năstase arată de nerecunoscut, vizibil suferindă. De altfel, la termenele anterioare ea nici nu s-a putut prezenta în sala de judecată, din motive de sănătate.

dana nastase 4

Este evident că cei 8 ani de audieri la DNA şi de procese, culminând cu cele 8 luni de închisoare ispăşite de Adrian Năstase au afectat profund această familie care avea tot ce îşi dorea.

nastase si dana

DNA cere închisoare cu executare pentru amândoi

Însă procurorul de ședință al DNA le-a cerut, astăzi, judecătorilor ÎCCJ, condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare cu executare pentru luare de mită – faptă pentru care fusese achitat înainte – și tot cu executare, pentru șantaj. La fel, pentru Dana Năstase a cerut condamnarea la închisoare cu executare, aceasta fiind acuzată şi de complicitate la luare de mită.

În legătură cu imobilul din strada Christian Tell, despre care Adrian Nastase a spus că le aparţine urmaşilor lui Paul Opriş, procurorul a arătat că martori din acest dosar, lucrători care au făcut reparaţiile la acel imobil, au declarat că acesta îi aparţinea lui Adrian Năstase.

Procurorul a adăugat că, deşi s-a încercat, acuzarea nu a putut găsi vreun document care să ateste că Paul Opriş ar fi decontat vreuna din lucrările făcute la acest imobil. Magistratul a mai aratat că acolo se găsesc numeroase bunuri dintre cele aduse din China.

Pentru Irina Paula Jianu, procurorul anticorupţie  a solicitat majorarea pedepsei de 3 ani cu executare primite în primă instanţă pentru infracţiunea de participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală. Amintim că prima instanţă a achitat-o pe aceasta pentru alte fapte: luare de mită, pentru spălare de bani, pentru participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii şi a stabilit încetarea procesului penal pentru participaţie improprie la fals.

Totodată, reprezentantul DNA a cerut confiscarea contravalorii foloaselor necuvenite dobândite de Adrian și Dana Năstase.

Deferiţi justiţiei în 2010

Cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată în luna mai 2010. Adrian Năstase este acuzat că, în perioada 2002-2004, pe vremea când deţinea funcţia de Prim-Ministru al României, a primit bunuri de la Irina Jianu pentru a o menţine în funcţia de şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Este vorba despre obiecte de decor şi materiale de construcţii importate din China pentru amenajarea vilei lui Năstase din strada Zambaccian, dar şi a casei de vacanţă de la Cornu, unde familia Năstase are şi o fermă.

Numiri şi menţineri în funcţie, pe şpagă

Concret, “în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier – cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului ministru – Adrian Năstase a primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

“Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti”, se precizează în document.

Mărfuri aduse ilegal din China 

La termenul din 2 decembrie, judecătorii au audiat-o ca martor pe Cristina Popa, fost administrator și acționar majoritar la firma “Vertcon”, companie care a participat ca asigurator de produse la lucrările de la imobilul din Zambaccian.

Ea le-a spus magistraților că produsele din China au fost cumpărate de Daniela Năstase din bazar și trimise în România în containere. Din portul Constanța, containerele au fost transportate la Bacău și de aici la București.

“Importul produselor din China s-a făcut ilegal. Eu am întocmit facturi false la cererea Irinei Jianu, deoarece îmi era frică. Avizele de însoțire a mărfii nu erau reale“, a afirmat Cristina Popa.

Tot pe 2 decembrie, DNA a anunțat că l-a pus sub acuzare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, pe expertul Nicolae Bănică, cel care a realizat în 2011 o expertiză tehnică a termopanelor de la ferma Cornu, imobil ce aparține lui Adrian Năstase.

Motivul invocat a fost acela că Bănică a depășit obligațiile impuse de instanța de fond la efectuarea unei expertize din 2011, respectiv că acesta a efectuat expertiza pe baza unor convingeri personale și a luat legătura cu părțile din dosarul “Zambaccian”.

Întreaga epopee a dosarului o puteţi citi AICI.

Magda SEVERIN

Imagini preluate de pe adriannastase.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.