Vinci şi Aktor au câştigat din nou licitaţia pentru autostrada Comarnic-Braşov, dar acum şi cu Strabag

Companiile Vinci (Franţa) şi Aktor (Grecia), care au câştigat şi în 2010 contractul pentru construirea autostrăzii Comarnic-Braşov dar au renunţat la el pe motiv că ministrul de atunci al Transporturilor, Radu Berceanu, a refuzat să le accepte anumite clauze, au fost desemnate, astăzi, de ministrul delegat Dan Şova să realizeze acest proiect, după ce s-au asociat şi cu Strabag (Austria), să meargă la sigur. Anunţul a fost făcut astăzi, după ce la licitaţie au depus oferte, în 27 februarie, 3 consorţii, plus China Communications Construction. Bucuros de atâtea oferte, Şova s-a şi grăbit atunci să anunţe că în octombrie va da ordinul de începere a lucrărilor, iar după 24 de luni, înainte de finele lui 2016, autostrada va fi gata  “de-ar fi să mă mut cu cortul pe şantier”.

Nu s-a întâmplat aşa, ba mai mult, după 4 amânări, contractul nu este semnat nici acum, iar contestaţiile pot apărea oricând. Ministrul delegat al Marilor Proiecte abia a reuşit să desemneze astăzi constructorul, exact la data pe care i-a impus-o premierul Victor Ponta, cu promisiunea că va semna contractul până la sfârşitul anului.

Dacă nu vor fi depuse contestaţii, lucrările vor începe cel mai devreme în primăvară, a recunoscut şi Ponta. În acest fel, tronsonul de 58 de km de autostradă nu are nicio şansă de finalizare în toamna lui 2016, înainte de viitoarele alegeri parlamentare.

Anunţul privind câştigătorul licitaţiei a fost făcut de premierul Ponta, la inaugurarea unui lot din Autostrada Sibiu-Orăştie – la tăierea panglicilor celorlalte două fiind împiedicat de ceaţă să mai ajungă.

“Deci avem o ofertă serioasă și, practic, anul viitor putem să începem faimosul Comarnic-Brașov”, a spus premierul.

Reprezentanţii CNADNR au refuzat să precizeze la cât se cifrează oferta câştigătoare. 

China Communications s-a retras din competiţie încă din iunie, înainte de preselecţia pentru dialogul competitiv.

La începutul lui decembrie au fost depuse ofertele finale, de către consorţiul amintit, declarat câştigător, şi un altul, tot străin: Impregilo şi Salini (Italia).

A treia asociere ce se înscrisese în cursă în februarie era compusă din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, dar nu a mai depus oferta finală.

Culmea este că au câştigat exact firmele care acum 3 ani au renunţat la contract pe motiv că nu le sunt acceptate anumite clauze şi, din această cauză, nu îşi pot asigura finanţarea. Acum însă, au intrat în asociere cu Strabag şi s-a dovedit o decizie norocoasă.

Tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov era proiectat în 2010 la 55 de km, avea ca termen de finalizare anul 2014, iar statul român ar fi plătit în 26 de ani, în total, 4,8 miliarde euro.

Acum, proiectul a fost schimbat, ca să mai câştige nişte bani cei veniţi la putere. Astfel, conform noului proiect, autostrada va avea cu 3 km mai mult, iar valoarea estimată de CNADNR pentru această investiţie este de 5,32 miliarde de lei, fără TVA. Adică 1,2 miliarde de euro în total şi cam 21 de milioane de euro pentru fiecare kilometru construit.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.