Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, a primit, joi, permisiunea de a părăsi ţara timp de 15 zile, după ce a depus de dimineaţă o solicitare în acest sens la DNA – Serviciul teritorial Constanţa, prezentând şi documente din care reiese că suferă de o afecţiune medicală gravă şi că este necesar să meargă la tratament în SUA. Ieri, procurorii anticorupţie au emis pe numele lui o ordonanţă de interdicţie de a părăsi ţara până în 30 ianuarie dar care, iată, va fi întreruptă acum.
UPDATE 10 februarie: DNA a înlocuit, ieri, măsura interdicţiei de a părăsi ţara cu cea a controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Noua măsură va intra în vigoare la expirarea interdicţiei, din 13 februarie, iar baronul judeţului Constanţa va trebui să se prezinte la DNA sau la organul desemnat cu supravegherea ori de câte ori este chemat sau conform programului întocmit de Poliţie, să informeze cu privire la schimbarea locuinţei şi să nu părăsească România fără încuviinţarea procurorului.
UPDATE 31 ianuarie: Nicuşor Constantinescu, s-a întors din SUA, unde plecase în 23 ianuarie pentru investigaţii medicale. De sâmbătă, 1 februarie, intră în vigoare interdicţia de a părăsi ţara, dispusă de DNA.
UPDATE! Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, tot joi, sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări privind apărarea independenţei DNA faţă de declaraţiile şefului CJ Constanţa şi faţă de poziţia Consiliului Judeţean exprimată printr-un comunicat în care Constantinescu cere “desfiinţarea prin lege a DNA – un aparat odios de politie politica aflat la îndemâna lui Traian Băsescu”.
Nicuşor Constantinescu declara miercuri seară, la un post de televiziune local, că va ataca în instanţă interdicţia de a părăsi ţara, deoarece suferă de “o boală gravă” şi trebuie să meargă la tratament în SUA, unde şi-a făcut programări la mai multe institute, el obţinând deja viza de la ambasadă.
Urmărit penal în 2 dosare, pentru 6 infracţiuni de abuz în serviciu
Preşedintele CJ Constanţa este urmărit penal în două dosare, pentru 6 infracţiuni de abuz în serviciu. Concret, el a dispus alocarea ilegală a peste 23 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro) din bani publici pentru cluburi sportive, drumuri şi plantări de pomi, unele lucrări mai fiind finanţate o dată.
Ieri, când a fost ridicat cu mandat de procurori şi poliţişti din faţa sediului CJ Constanţa, Constantinescu a făcut circ, opunându-se minute în şir oamenilor legii care încercau să îl convingă să urce în maşina Poliţiei.
De altfel, au venit să îl salte procurori şi poliţişti judiciarişti de la Bucureşti şi nu din Constanţa, iar gurile rele susţin că reprezentanţi ai organelor de anchetă de la nivel local nu ar fi îndrăznit.
Magda SEVERIN