„…Dorim să tragem un ultim semnal de alarmă“, ne-a declarat la începutul protestului de la Caransebeş, Mayer Siegfried, secretarul general CNR (Confederaţia Naţională Rutieră). Iar protestatarii au reuşit să obţină din nou promisiuni privind posibilitatea de a traversa fără taxă Caransebeşul… dar cu un gust amar.
Transportatorii au învins (la nivel de promisiuni) în urma protestului de la începutul lunii august: vor putea traversa fără taxă Caransebeşul, pe 2 trasee, iar TIR-urile vor putea intra pe centură în zona unde nu se lucrează. Astfel, vehiculele grele sunt, practic, eliminate din oraş şi nu mai plătesc taxa de tranzit la Primărie. Dar acest lucru va fi posibil după ce se obţine avizul din partea directorului CNADNR şi după ce Primăria municipiului va realiza o lucrare de infrastructură (care potrivit primarului nu ar trebui să se întindă pe o perioadă mai lungă de două săptămâni de la primirea avizului). „Am ajuns la un compromis în ceea ce priveşte alternativele de tranzitare a municipiului Caransebeş, respectiv 2 trasee pentru vehiculele de peste 3,5 tone, ambele eliminând TIR-urile din oraş, care vor circula pe centură, degrevând, astfel, traficul din municipiu. Aşteptăm avizul şefului CNADNR, Mircea Pop, pentru ca automarfarele să fie permise pe centură, în porţiunile unde nu se lucrează. Practic, împreună cu autorităţile locale am identificat soluţii pentru transportatori, dar şi pentru degrevarea oraşului de traficul greu. Acum, mingea se află în fileul CNADNR“, a declarat Mayer Siegfried imediat după protest. Din păcate, până la data închiderii ediţiei, la o săptămână după protest, Primăria Caransebeş nu primise avizul CNADNR.
Procesul verbal
Concret, reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) şi ai APTE 2002 au semnat după protest un proces-verbal cu primarul municipiului Caransebeş, Ion Marcel Vela, şi cu reprezentantul CNADNR – şeful Secţiei Drumuri Naţionale Caransebeş, Ioan Boba, care cuprinde soluţiile identificate pentru stingerea conflictului. Mai jos puteţi citi integral textul procesului verbal încheiat în urma protestului efectuat de transportatorii auto împotriva închiderii Centurii Caransebeş:
„Astăzi, 2 august 2013, reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere şi ai Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002, dl Pop Virgil Adrian, vicepreşedinte CNR, dl Mayer Siegfried – Secretar General CNR, dl Petrişor Petru – membru Consiliu Director APTE, dl Purec Florin – membru Consiliu Director APTE, reprezentantul CNADNR, Şef Secţie Drumuri Naţionale Caransebeş – dl ing. Boba Ion, şi Primarul municipiului Caransebeş – dl Ion Marcel Vela, analizează soluţiile propuse pentru realizarea unei bretele de ocolire doar a viaductului Valea Mică de pe varianta ocolitoare a municipiului Caransebeş, DN6 (E 70). Cu acest prilej, reprezentanţii transportatorilor propun următoarele soluţii de rezolvare a conflictului, în cel mai scurt timp, până la soluţionare acesta considerându-se deschis:
– Realizarea unei variante ocolitoare a viaductului în păşunea municipiului Caransebeş, teren pus la dispoziţia CNADNR, gratuit de către Primăria Caransebeş.
Dacă nu este posibilă realizarea acestei variante, se propun următoarele variante alternative:
– Amenajarea unei bretele de urcare din strada Ardealului în prelungirea străzii Ştefan Jianu, în care Primăria să amenajeze drumul de acces către centură, iar CNADNR să avizeze şi amenajeze intersecţia cu centura ocolitoare, pentru un singur sens de mers înspre sensul giratoriu de la Buchin.
– Amenajarea de către CNADNR (sau constructorul centurii) a unei bretele de coborâre pe drumul de acces de la haldina înspre oraş, cu racord în strada Ardealului, pe fostul terasament al căii ferate dinspre Aeroportul Caransebeş, terenul fiind pus la dispoziţie gratuit de către Primăria Caransebeş.
Reprezentanţii Primăriei şi ai CNADNR vor înştiinţa Consiliul Local, respectiv conducerea CNADNR, despre solicitările asociaţiilor transportatorilor, astfel încât să fie transmis un punct de vedere oficial, în cel mai scurt timp”. Procesul-verbal a fost transmis directorului general interimar al CNADNR, Mircea Pop, spre avizare.
Bătaie de joc la adresa transportatorilor
Reamintim, din data de 17 mai, Centura Caransebeş a fost închisă circulaţiei, pentru reparaţii, în condiţiile în care transportatorii nu aveau altă cale decât să traverseze oraşul. În acest context, Primăria a instituit o taxă de tranzit de 100 de lei/zi pentru camioanele mai mari de 3,5 tone. Şantierul a fost părăsit la puţin timp de la începerea lucrărilor, care fuseseră programate să se încheie la 1 august. În 31 iulie, transportatorii au fost anunţaţi de CNADNR că lucrările se prelungesc până la 1 noiembrie. Singura soluţie rămasă a fost protestul.
Conflictul este declarat deschis până când şeful CNADNR, Mircea Pop, va aviza măsurile convenite de părţi în procesul verbal.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro