Sauat Mynbayev, directorul companiei KazMunayGas, “aplaudă adoptarea Memorandumului cu Rompetrol de către statul român şi îi mulţumeşte premierului Victor Ponta pentru rolul pe care l-a jucat în semnarea acestuia”. El consideră că “această înţelegere este un pas înainte în relaţiile bilaterale dintre România şi Kazahstan”. KazMunayGas este compania petrolieră kazahă care deţin integral Grupul Rompetrol, după ce Dinu Patriciu l-a vândut cu 1,2 miliarde de dolari în 2007 fără să fi dat vreun ban statului român, din datoria de aproape 600 de milioane de dolari pe care o avea de achitat în 2010. Noul proprietar a invocat criza economică şi a vrut să dea banii în rate, dar Guvernul Boc s-a opus, cerând răscumpărarea acţiunilor.
În februarie anul trecut, Ponta a încheiat cu compania cazahă faimosul Memorandum prin care acceptă ca statul român să primească numai 200 de mil. dolari în schimbul a 27% din acţiuni, pe care le va ceda (fiind acţionar minoritar) kazahilor. Totodată, tranzacţia prevede înfiinţarea în următorii 7 ani, “în funcţie de condiţiile pieţei”, a unui fond de investiţii româno-kazah de 1 miliard de dolari, fără sancţiuni în caz de nerespectare a înţelegerii.
Memorandumul nu a fost aprobat, iniţial, de Guvern, ci premierul Ponta l-a trimis Parlamentului, care l-a aprobat prin lege.
Preşedintele Traian Băsescu a atacat însă la Curtea Constituţională legea, iar CCR a declarat neconstituţional actul normativ, arătând că Memorandumul, fiind contract comercial, trebuie asumat şi aprobat de Guvern.
Executivul a aprobat Memorandumul prin Hotărâre de Guvern, în 22 ianuarie, la două luni de la decizia CCR.
La o săptămână, şeful KazMunaiGay a ţinut să “aplaude” isprava lui Ponta:
„Memorandumul este un pas important în dezvoltarea relațiilor noastre în viitor, nu doar între KazMunayGas și România, ci și între cele două state. Acest nou parteneriat reprezintă un semnal puternic de confirmare a viziunii noastre, aceea de a poziționa România ca pe un centru energetic regional, o punte între resursele Kazahstanului și cererea de pe piața europeană. (…) Memorandumul ne dă nouă și companiilor kazahe încrederea că România este un partener de încredere și un prieten apropiat, un loc unde investițiile străine sunt încurajate și bine primite”, se arată într-un comunicat al directorului KazMunayGas.
“Fondul de investiții creat în urma memorandumului va respecta interesul celor două părți — statul român și Grupul Rompetrol – și va avea o durată de investiții de șapte ani, nivelul investițional vizat în acest interval ridicându-se până la un miliard de dolari”, informează comunicatul citat de Agerpres.
“Rompetrol a identificat deja două proiecte majore, în valoare de aproximativ 350 milioane de dolari: realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și extinderea rețelei de benzinării pe piața locală, cu un impact pozitiv și în comunitățile în care vor fi implementate — crearea directă a aproximativ 2.000 de locuri de muncă în diverse stadii ale proiectelor și venituri generate de investiții”, se mai arată în documentul semnat de şeful KazMunaiGaz.
KazMunayGas și-a exprimat angajamentul ferm de a-și respecta toate obligațiile asumate în acord și a reiterat decizia strategică de a continua dezvoltarea operațiunilor Rompetrol pe plan local și regional, cu numeroase efecte benefice directe și indirecte pentru România, se mai arată în comunicat.
„Fiind o companie de stat, KazMunayGas reprezintă interesele naționale ale Kazahstanului în sectorul de petrol și gaze și își asumă răspunderea de a încheia parteneriate strategice pentru livrarea hidrocarburilor produse pe plan intern către principalele piețe de desfacere. Această strategie are la baza în principal dezvoltarea activităților și operațiunilor Rompetrol în regiune”, susţin reprezentanţii KazMunayGas.
KazMunayGas, prin Rompetrol, acoperă arcul geografic format din zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia), Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Marea Mediterană (Franța și Spania).
În prezent, Rompetrol are peste 6.000 de angajați, iar Aportul Grupului la bugetul de stat este estimat la 1,45 miliarde de dolari pentru 2013, în timp ce nivelul total pentru perioada 2007-2013 se ridică la peste 7,5 miliarde de dolari.
Rafinăria Petromidia Năvodari este acum cea mai mare și eficientă unitate de rafinare din România, la finalul unui proces de modernizare și dezvoltare care a majorat capacitatea de producție la 14.000 tone de țiței pe zi (5 milioane tone pe an), o investiție care s-a ridicat la 1,3 miliarde dolari în perioada 2007 — 2012 (în total, peste două miliarde dolari).
La nivel european, Grupul Rompetrol deține peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanți în România, Franța, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria și Ucraina, care operează sub brandurile Rompetrol și Dyneff.
Magda SEVERIN