Victor Ponta a declarat astăzi, la Ministerul Justiţiei, că este “o prostie” să spui că noul Cod de procedură penală protejează infractorii. El a anunţat că în şedinţa de miercuri a Guvernulului vor fi aprobate mici ajustări la Cod, care vor clarifica şi problema interceptărilor, pe baza unei centralizări care va fi prezentată vineri pe site-ul ministerului. El se ambiţionează să nu facă însă acest lucru nici astăzi, în ultima zi înaintea intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, deşi DNA, ÎCCJ, CSM au cerut încă din noiembrie anul trecut Ministerului Justiţiei să opereze modificări în actul normativ iar preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, ieri, că este „scutul corupţilor”.
Victor Ponta este de profesie procuror şi ştie prea bine ce va însemna lăsarea în forma actuală a Articolului 140 privind interceptările – care vor fi interzise dacă nu este anunţat şi cel suspectat de infracţiune, dar susţine că o să facă miercuri clarificarea ce va permite începerea urmăririi penale “faţă de fapte şi nu faţă de persoane”.
De altfel, proiectul iniţial al Codului de procedură penală a fost “operat” la capitolul interceptări de un pesedist: senatorul Toni Greblă, ajuns acum judecător al Curţii Constituţionale – şi de un deputat UDMR, Marton Arpad – arată, pe larg, cotidianul PUTEREA.
Acum, premierul dă toată vina pe Traian Băsescu şi pe Guvernul Boc, arătând că preşedintele a promulgat în 2010 legea adoptată în 2009 – nu prin asumarea răspunderii Guvernului, aşa cum s-a întâmplat în cazul Codului Penal, ci prin procedură obişnuită. Însă în 2009 se afla la putere în Guvernul Boc şi PSD-ul, iar Victor Ponta era chiar ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, avându-l ca şef pe premierul Emil Boc. Mai mult, Ponta a fost şeful comisiei care a lucrat la cele două coduri dar acum “uită” că este, în mare parte, autorul acestor coduri.
“Băsescu habar n-are ce-a semnat, Codul penal nu se referă la traficul de blugi”
“Nespecialiştii, marinarii de exemplu, nu înţeleg nimic din lucrurile astea şi trebuie să înţeleagă şi ei, că Codul penal nu se referă doar la traficul de blugi, ci la lucruri complicate (…) Domnul Băsescu habar nu are nici ce a semnat când a promulgat codurile – lucru pe care îl apreciez că l-a recunoscut, că nu ştie ce semnează, dar periculos că un preşedinte promulgă legi pe care nu le cunoaşte – şi habar nu are nici acum ce prevăd codurile. A profitat, ca de obicei, de o situaţie serioasă ca să-l atace pe Predoiu şi să o sprijine pe Udrea, ca lider al dreptei. E un semn de iresponsabilitate. Cred că cunoştinţele juridice ale lui Băsescu se limitează la încadrarea juridică a aducerii de blugi de la Istanbul, altceva nu ştie”, a spus Ponta, la MJ.
Traian Băsescu şi-a asumat vina “de a nu fi înţeles” la vremea promulgării legii privind Codul de procedură penală importanţa modificărilor privind interceptările şi i-a cerut, ieri, lui Victor Ponta, să corecteze astăzi eroarea, prin adoptarea unei OUG.
Astăzi, Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat în care arată că preşedintele îi cere premierului să opereze, tot vineri, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvenului modificările la Codul de procedură penală, menţionând că acestea au fost solicitate încă din luna septembrie a anului trecut.
Ponta nici nu vrea să audă şi încearcă să o scalde cu declaraţii gen “vom face”.
„Ca orice legi complexe, pot apărea în practică interpretări diferite şi inadvetenţe, iar ministrul Justiţiei a discutat în acest sens cu Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în măsura în care aceste inadvertenţe pot afecta în vreun fel sau altul activitatea instanţelor sau a parchetelor, vor fi operate mici ajustări“, a precizat Victor Ponta.
Ezitare suspectă
El nu a putut precizat de ce modificările cerute de instituţiile amintite nu au fost promovate până acum de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, într-un proiect legislativ care să fi fost deja aprobat înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală.
Amintim că Parlamentul s-a grăbit să opereze modificări în alt Cod, cel Penal, prin care deputaţii şi senatorii au fost scoşi din rândul funcţionarilor publici – deci căpătau o superimunitate. Însă Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea de modificare a Codului penal – asta după un imens scandal şi la presiunile UE şi Guvernului SUA.
Puşcăriabilii îşi freacă mâinile
Acum, puşcăriabilii din Parlament speră să nu mai poată fi interceptaţi şi astfel să poată scăpa de dosarele de corupţie pe care le au – iar cei neanchetaţi, să se ocupe nestingheriţi de afacerile cu statul. Procurorul Ponta nu vede nicio problemă în faptul că interceptările vor mai putea fi făcute doar după anunţarea celui ce urmează a fi ascultat la telefon sau ambiental.
“La problema interceptărilor lucrurile stau în felul următor: mandatele de ascultare pe siguranţă naţională nu s-au modificat în niciun fel, Legea 51/1991 le prevede în continuare. În al doilea rând, în baza codurilor care intră în vigoare mâine, există şi s-a introdus acea prevedere de a se face interceptările după ce se începe urmărirea penală, adică exact cum a dispus Curtea Constituţională printr-o decizie din 2009. În măsura în care există o propunere pe care eu o consider de natură să rezolve interpretarea diferită, ca să se poată începe urmărirea penală faţă de fapte şi nu faţă de persoane, atunci toate lucrurile se rezolvă (…) Este o interpretare pe care unii specialiţti spun că se pot face în continuare interceptări, alţii spun că nu şi atunci, prin textul pe care l-a propus CSM, cred că nu va mai exista nicio diferenţă de interpretare”, le-a spus Ponta, neconvingător, jurnaliştilor prezenţi la Ministerul Justiţiei.
Prezenţă de faţadă
Cert este că prezenţa premierului astăzi la minister este una de faţadă, pentru a demonstra că se interesează de avertismentele date de DNA, ÎCCJ, CSM şi – de ce nu -, de Traian Băsescu.
Rămâne însă un mare semn de întrebare de ce nu aprobă astăzi, prin Ordonanţă de urgenţă, modificările cerute de instituţiile în cauză şi de şeful statului, mai ales după ce a apelat lao astfel de modalitate în multe alte cazuri.
Cea mai elocventă este faimoasa OUG privind ASF, croită în miez de noapte şi pentru care s-au obţinut în câteva ore avizele de specialitate ale ministerelor – inclusiv de la al Justiţiei – şi aprobată de Guvern dimineaţa, fără niciun fel de problemă.
Pe modelul lui Ponta, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, se face că lucrează la „elaborarea unui pachet de acte normative, dintre care unele vor fi promovate ca proiect de lege, iar altele ca ordonanţe de urgenţă, decizia aparţinând Guvernului”.
Magda SEVERIN