La 8 luni de la accidentul de autocar produs pe 23 iunie 2013 în Muntenegru, Parchetul General a clasat dosarul, cu concluzia că șoferul mort este vinovatul, pentru că avea viteză de 80 km/h pe sectorul de drum cu restricţii de 50 km/h. George Ciobanu, cel care conducea autocarul în momentul părăsirii carosabilului şi plonjării în prăpastie, era angajat al Poliției Capitalei şi efectua curse pentru compania de transport care ducea turiştii în vacanţă. El se află printre cele 19 persoane decedate. Ceilalţi 28 de turişti români şi al doilea şofer – în total 29 de persoane – au fost aduși în România pe 25 iunie, cu două aeronave militare, fiind internați la spitalele Universitar, Floreasca, Elias și Bagdasar-Arseni.
“Pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit faptul că accidentul rutier s-a produs ca urmare a neglijenței în trafic a șoferului autocarului, care se deplasa pe drumul principal dinspre Kolasin în direcția Podgorica cu o viteză de 80 km/h, mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum, neadaptând viteza de deplasare a autocarului la limitele impuse prin semnele de circulație, la banda marcată pe șosea, la starea suprafeței acesteia, șoseaua fiind umedă și alunecoasă. Aceste împrejurări au condus la destabilizarea intensă a autocarului, la pierderea echilibrului și răsturnarea lui, urmată de coliziunea cu trotuarul podului și gardul metalic al acestuia și, ulterior, căderea în prăpastia care duce la râul Moraca”, se arată într-un comunicat al Parchetului General remis astăzi.
Autopsia lui Ciobanu
Procesul-verbal de autopsie emis de Departamentul de Medicină Legală din Podgorica a concluzionat că “moartea conducătorului auto Ciobanu George a fost violentă și a survenit ca urmare a distrugerii centrilor nervoși vitali din cauza fracturilor osoase craniene și a hemoragiei interne, răni cauzate de forța mecanică, în momentul decesului neexistând stare de alcoolemie”.
Prin nota de serviciu din data de 20.09.2013, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bjelo Polje, se menționează că “deoarece șoferul autobuzului Ciobanu George a decedat în accidentul de circulație în cauză, nu există temei pentru derularea procedurii penale”.
“Având în vedere că împrejurările producerii accidentului și stabilirea persoanei vinovate și a culpei acestuia au făcut obiectul unei cercetări penale finalizate cu o soluție de neurmărire dispusă de către autoritățile judiciare din Muntenegru, s-a constatat că lipsește o condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei privind pe Ciobanu George sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în formă calificată prevăzută de art.178 alin.1, 2 și 5 din vechiul Cod penal”, mai transmite Parchetul General.
Procurorii români arată că jurisprudența CEDO relevantă în această materie, respectiv decizia nr. 48153/1999/03.10.2002, “Zigarella contra Italiei”, este în sensul că paragraful I al art. 4 din Protocolul nr. 7 nu vizează doar cazul unei duble condamnări, ci în egală măsură și cazul dublei urmăriri penale.
Textul se aplică și atunci când individul nu a făcut decât obiectul unei simple urmăriri penale, fără a se ajunge la condamnarea acestuia.
Concluzia ITM
Totodată, din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare din data de 12.12.2012 al Inspectoratului Teritorial de Muncă, s-a stabilit că, întrucât cauza producerii accidentului de circulație din data de 23.06.2013 a fost nerespectarea de către George Ciobanu a vitezei maxime permise pe porțiunea respectivă de drum, în condițiile unui carosabil umed, au fost încălcate prevederile art. 22 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
“Având în vedere împrejurările și cauzele producerii evenimentului, în conformitate cu reglementările legislației în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă a încadrat evenimentul la accident de muncă colectiv de circulație, declarându-se că Ciobanu George și M.M. au suferit un accident de muncă mortal, iar M.D. a fost victima unui accident de muncă cu incapacitate temporară de muncă”, mai spune Parchetul.
Firma de transport nu a încălcat legea
De asemenea, față de cele constatate de către ITM, s-a dispus clasarea cauzei față de reprezentanții SC Gregory Tour Serv SRL pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 349 din noul cod penal, având corespondent în art. 37 din Legea nr. 319/2006 abrogat prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a codului penal, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.
“Din verificările efectuate s-a constatat faptul că șoferul autocarului implicat în accident, Ciobanu George, avea un aviz medical din data de 23.10.2012, dar și un aviz psihologic din data de 2.10.2012, documente medicale aflate la angajatorul S.C. ‘A.E.’ S.R.L. În ceea ce privește relațiile comerciale între firmele implicate, în urma verificărilor efectuate s-a constat că relațiile comerciale dintre SC ‘G.T.H.’ SRL și SC ‘G.T.S.’ SRL, pe de o parte, și SC ‘G.T.S.’ SRL și SC ‘M.C.’ SRL, pe de altă parte, sunt înregistrate în evidențele celor două societăți, neevidențiindu-se încălcări ale dispozițiilor legale, astfel încât în cauză s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.9 lit.a din Legea nr. 241/2005 deoarece fapta nu există în materialitatea sa”, precizează Parchetul General.
Magda SEVERIN