Atunci cand legea favorizeaza anumite afaceri, apar automat suspiciuni privind corectitudinea respectivelor activitati. Cei care reusesc sa utilizeze legea in scopuri personale au primit deja in presa un nume elocvent. Este si pregatirea personalului din transporturi o pepiniera de asemenea „baieti destepti“?
Vrei sa fii sofer pe un camion sau pe un autobuz, sa deschizi o afacere in transporturi sau, pur si simplu, sa utilizezi un vehicul comercial pentru propriile nevoi – pentru oricare dintre aceste activitati, sunt necesare documente, printre care si cele care sa ateste pregatirea profesionala. În aceste conditii, intr-o tara aflata in plina dezvoltare (asa cum este sau mai degraba era Romania pana anul trecut), este firesc ca majoritatea celor interesati sa trateze pregatirea profesionala doar prin prisma documentelor de care este nevoie pentru a-si atinge scopul. Regretabil este faptul ca, in intampinarea acestor nevoi (eliberarea rapida de documente), au aparut numerosi „intreprinzatori“, care, pentru putini bani „la alb“, ceva mai multi „la negru“ si putin sau deloc timp „pierdut“ la cursuri si examene, au eliberat respectivele documente. Aceste procedee au culminat
cu descoperirea a cateva mii de certificate de pregatire profesionala, eliberate unor persoane care nu frecventasera cursurile unui centru de pregatire profesionala si nici nu se prezentasera la examen. Cazul este si la ora actuala cercetat de catre politie – asteptam rezultatele.
Exista o legatura stransa intre pregatirea profesionala a personalului din transporturi si siguranta rutiera si acest aspect face sa fie cu atat mai grav modul in care se desfasoara astazi lucrurile. Pregatirea profesionala este obligatorie prin prisma unor dispozitii legale, dar calitatea actului de pregatire este slab monitorizata. Trist este ca, de-a lungul timpului, nu s-a inregistrat (asa cum ar fi fost firesc) o imbunatatire a procesului de pregatire profesionala.
„Pregatirea s-a banalizat (din pacate) din cauza pragmatismului manifestat de candidati (raportat la o necesitate obiectiva – obtinerea certificatelor/atestatelor profesionale) si a dezinteresului autoritatilor pentru realizarea formarii – atitudine alimentata de preconceptia ca examinarea este capabila (indiferent de modul cum si daca se realizeaza formarea) sa impuna o scara a valorilor intangibila si adecvata de protectie a sistemului (fata de neaveniti) si sa corecteze toate neajunsurile din sistem“, a explicat Gabor Sandor, presedintele Institutului de Formare Profesionala in Transporturile Rutiere (IFPTR).
Business cu clientela asigurata… prin lege
Aderarea la Uniunea Europeana ne obliga sa avem si sa asiguram continuitate in ceea ce priveste pregatirea personalului din transporturi. La fel ca in multe alte segmente, autoritatile s-au grabit sa bifeze si acest capitol, fara a acorda foarte multa atentie calitatii. Astfel, tentatia de a deschide un centru de pregatire a devenit irezistibila pentru multi intreprinzatori, care au vazut in asta o afacere ce nu poate da gres. Centrele cu traditie in pregatirea profesionala au incercat si vor continua sa incerce sa mentina un nivel cat mai ridicat al pregatirii si, implicit, acest lucru va determina un anumit cuantum al taxelor percepute, pe care cei care privesc pregatirea exclusiv ca pe o afacere le pot concura fara probleme, mai ales daca stiu sa exploateze vigilenta scazuta a autoritatilor. Astfel, modul in care se desfasoara pregatirea profesionala in transporturi ii face pe multi sa creada ca este vorba despre o alta afacere cu „sprijin de la stat“. „Lipsa controlului formarii, «hemoragia» (iresponsabila) de autorizari de centre si de lectori, ignorandu-se faptul ca autoritatea are voie sa refuze autorizarea in baza reglementarilor in vigoare, in conditiile in care nu sunt indeplinite in mod conform conditiile de autorizare, ignoranta fata de realizarea pregatirii teoretice si a celei practice obligatorii la ADR si la formarea soferilor profesionisti sunt aspecte care contribuie la degradarea acestui sector. Centrele (noi) – in special cele care provin din zona scolilor de soferi – obisnuiti cu practicile mediatizate ce au culminat cu flagrantul de la Pitesti – au profitat si profita din plin de conjunctura si au trecut rapid la incasari de taxe de obtinere de atestate/certificate si la instituirea pregatirii prin corespondenta (ce a culminat cu incidentul din 2008 – cu cele peste 2.000 de certificate eliberate fara curs si fara sa fi fost candidatii la examen)“, a apreciat Gabor Sandor.
Lipsa interesului aratat de catre autoritati, cel putin pana in prezent, pentru modul in care este realizata pregatirea, a contribuit la concentrarea activitatii pe maximizarea profiturilor cu efecte cat se poate de negative asupra calitatii actului de pregatire. „Ne-am confruntat inclusiv cu refuzul de a delega viitorii examinatori (macar a celor pentru proba pratica – obligatorie de sustinut in vederea obtinerii certificatului de calificare profesionala) la o pregatire profesionala si metodologica de macar 3 zile (pentru a lua act de exigentele impuse de e xercitarea conforma a competentelor de conducator auto profesionist – urmarind conturarea unor referinte pragmatice si unitare in vederea aplicarii grilei de evaluare a prestatiei candidatilor. În actuala conjunctura, prea putini formatori reusesc sa mentina stacheta. Din pacate, se aude numai vocea celor multi si «pragmatici»“, a precizat presedintele IFPTR.
Centre versus scoli
La ora actuala, in transporturile rutiere, exista o lipsa acuta de forta de munca in mod corespunzator calificata. Nu este vorba doar de numarul mare de accidente, ci si de faptul ca este aproape imposibil pentru firmele de transport sa gaseasca soferi bine pregatiti. În consecinta, nu ne mai putem baza pe competentele profesionale certificate ca urmare a formarii/examinarii personalului de specialitate. Practic, in acest domeniu, adevarata pregatire se face la locul de munca, cu riscuri crescute si eforturi considerabile din partea firmelor. În aceste conditii, nu este de mirare faptul ca se doreste o „curatenie generala“ pe segmentul pregatirii profesionale. „Specialistii francezi ne-au recomandat sa nu se autorizeze mai mult de 3, maxim 4 centre in Romania, ca va fi prapad (si iata ca au avut dreptate!). În UE, in virtutea respectului pentru profesie, dificultatile sunt generate de preocuparile de a identifica si valorifica resursele materiale necesare acoperirii costurilor sociale ale formarii continue (inclusiv a pregatirii soferilor). Cu alte cuvinte, in tarile in care se respecta aceste principii consacrate, exista progres (Franta, Olanda, Anglia, Germania etc), in altele (cel mai flagrant exemplu – cel al Ungariei, si la mica distanta al Romaniei) totul este previzibil si (aparent) fara rost si serveste numai ca mijloc si motiv de a incasa (sub acoperire legala) niste taxe de la persoanele scolarizate“, a aratat Gabor Sandor.
Un pas important ar putea fi realizat prin delimitarea clara a etapelor de pregatire – nivelul de baza (obtinerea permisului de conducere), nivelul 1 – organizat pentru pregatirea personalului de specialitate, nivelul 2 – organizat pe baza de autorizatii speciale date de autoritatea competenta (pentru pregatirea formatorilor si examinatorilor). „O aceeasi entitate ar trebui sa se autorizeze ori pentru organizarea pregatirii la nivel de baza, ori pentru nivelul 1. Motivul – cele doua nivele de pregatire trebuie sa aiba alt caracter (primul comercial, al doilea social/sistemic), alt continut, alt scop si alte obiective de urmarit in procesul de formare. La ora actuala, sistemul este in colaps, in primul rand datorita intrepatrunderii celor doua nivele primare (scoli si centre), prin faptul ca majoritatea furnizorilor de formare au voie sa faca de toate (fara a fi controlate), ceea ce a condus la realitatea regretabila ca, in fapt, nu se face mai nimic – in afara incasarii taxelor de scolarizare…“, a declarat Gabor Sandor.
Concurenta aduce pe piata numeroase avantaje, dar, mai ales cand este vorba despre un domeniu atat de sensibil (siguranta rutiera), ar trebui ca toti jucatorii sa respecte regulile si toti factorii implicati sa-si asume in mod constient responsabilitatile proprii. „În actualul sistem concurential (artificial creat), castiga cel care este cel mai bun la impartitul (de preferat) neoficial al incasarilor de pe urma taxelor percepute de la candidati (tot neoficial) si oportunistii care promoveaza principiul «musca si fugi». Toti prefera calea deja batatorita si sigura (pregatire formala/pe hartie, cu taxe oficiale cat mai mici si cu spaga oricat de mare) ca sa scape de povara obtinerii/prelungirii certificatului de pregatire profesionala. Sistemul de formare este marcat de un conflict principial din cauza faptului ca pe piata formarii profesionale opereaza doua categorii distincte de furnizori – persoane juridice de drept privat – si anume: organizatii nonprofit (cate au mai rezistat), care functioneaza in baza OGR nr. 26/2000, desfasurand activitatea de pregatire in aceasta forma de organizare in conformitate cu OGR nr.102/1998, privind formarea profesionala continua; societati comerciale, care functioneaza in baza Legii nr. 31/1990, cu obiective comerciale, de altfel pertinente, in care primeaza interesul patrimonial personal/individual. Modul de a se manifesta si de a opera pe piata al celor doua categorii de entitati sunt fundamental diferite, primele fiind subordonate gestionarii unui patrimoniu afectat integral realizarii unui interes general, in conformitate cu cel stipulat in actele de infiintare (sub controlul indirect al statului), cea de a doua categorie, urmarind interesul patrimonial privat al actionarilor“, a explicat Gabor Sandor. La ora actuala, in Romania, numarul centrelor de pregatire profesionala autorizate se apropie de respectabila cifra de 200, nevoia anuala de pregatire previzila fiind de circa 25.000 – 30.000 de persoane.
Radu BORCESCU
