Victorie şi la Arad pentru Adrian Răspopa şi Cătălin Grigoriu

Raliul Aradului Atrium Mall, a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop,  a avut loc în perioada 9-10 mai, competiţia fiind etapa comună în campionatul intern şi FIA European Rally Trophy. Echipajul băcăuan format din Adrian Răspopa şi Cătălin Grigoriu a reuşit o noua victorie la clasa dedicată automobilelor cu două roţi motrice, în etapa naţională, şi o clasare pe locul al patrulea la general în etapa din FIA European Rally Trophy.

Asa cum si-au propus la inceputul sezonului, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu au abordat in forta si etapa de la Arad, reusind sa se claseze pe prima pozitie dupa prima proba speciala, pozitie pe care nu au mai cedat-o pana la finalul intrecerii.

“Am avut un ritm bun, foarte sustinut, inca de la inceputul raliului si Catalin s-a reacomodat foarte repede, acesta fiind primul sau raliu din acest an. Am terminat Raliul Aradului intr-o maniera foarte buna, indeplinindu-ne toate obiectivele. Suprafata de concurs a fost foarte buna dar si foarte rapida, insa mi-a placut foarte mult si avut ocazia sa ne comparam cu echipaje din alte tari iar locul patru obtinut in clasamentul general al etapei FIA European Rally Trophy consider ca este unul bun”, a spus Adrian Raspopa, la finalul Raliului Aradului.

Mugurel Pirscoveanu, managerul echipei de asistenta tehnica, a suplinit cu succes absenta managerului sportiv al echipei, Tapio Laukkanen, iar set-up-ul Citroen-ului DS3 R3 a fost unul perfect, masina functionand fara probleme pe cei aproape 150 kilometri de probe speciale.

“Preconizez o lupta frumoasa si interesanta cu Raul Badiu si sper sa avem aceasi viteza cu el, astfel incat sa ne duelam pana la sfasitul sezonului. Obiectivul principal ramane titlul la doua roti motrice si clasarea in top 10 la  general la sfarsitul sezonului”, a completat Adi Raspopa.

Urmatoarea competitie pentru Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu este Danube Delta Rally, programata in ultimul weekend al lunii mai. Si aceasta intrecere face parte din FIA European Rally Trophy, avand statut de etapa candidat.

„Avem amintiri foarte placute de anul trecut de la raliul desfasurat la Tulcea, unde am obtinut prima victorie cu noua noastra masina. Anul acesta, sper sa ducem din nou o lupta interesanta pentru victorie atat cu Raul cat si cu echipaje din alte tari, luand in calcul statutul de etapa candidat in FIA European Rally Trophy”, a mai spus Adi Raspopa.

Echipajul Adrian Raspopa/Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba si partenerii tehnici Omniasig, Wurth Romania, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.