Abris Capital Partners, cea mai importantă companie de private equity ce investește în companii mid-market din Europa Centrală și de Est, anunță achiziția companiei Urgent Curier, una dintre primele trei companii de curierat intern din România. Tranzacția vine la 20 de luni după ce Abris Capital Partners a investit în piața de curierat din România, prin cumpărarea Cargus, în octombrie 2012, se arată în comunicatul remis redacţie.
Achiziția va fi urmată de fuziunea celor două entități, ca parteneri egali, creând sinergii ce vor rezulta în accesul clienților comuni la cele mai performante servicii și produse din industria locală de curierat.
Noul parteneriat va beneficia de o flotă de peste 1,800 vehicule de curierat, o echipă de 1,800 de curieri, o rețea logistică cu 142 de depozite pe întreg teritoriul țării și cele mai bune modele și practici de business ale ambelor companii (în momentul de față situate în Top 3 companii românești de curierat).
“Achiziția Urgent Curier este un alt pas în execuția strategiei noastre investiționale în România. Parteneriatul recent cu Dna. și Dl. Bălășescu ne va permite să creăm una din cele mai mari companii de curierat intern din România, într-o piață cu o nevoie constantă de servicii de calitate”, declară Cezar Scarlat, Head of Abris Capital Romania și Bulgaria – Managing Director.
“Suntem unul dintre cele mai mari fonduri de investiții dedicate Europei Centrale și de Est, cu active în administrare depășind valoarea de 770 milioane euro și suntem în permanentă căutare de noi oportunități în diferite domenii de activitate unde este necesar aport de capital și investiții.”
Conducerea noii organizații va fi asigurată de Gian Sharp, actualul CEO Cargus, sub coordonarea unui Consiliu de Administrație format din managementul Abris Capital Partners și actualii proprietari ai Urgent Curier.
Gian Sharp, CEO Cargus, se așteaptă ca noul parteneriat să devină un posibil Număr 1 în piața de curierat din România, capabil să facă față presiunii constante asupra prețurilor în acest sector:
“Această fuziune între parteneri egali aduce împreună două companii foarte competitive și performante, care au traversat perioade de creștere excepțională în ultimii ani. Unind cele două companii, asigurăm un jucător foarte puternic și de încredere, capabil să ajungă Numărul 1 în industria de curierat, prin ofertarea unui mix de puncte forte deținut de ambele companii: cea mai extinsă arie de acoperire, cel mai bun timp de tranzit, cea mai mare rețea de distribuție națională, linii de sortare automate, cel mai bun serviciu clienți și aplicații e-commerce de ultimă generație, menite să asigure succesul noii companii”.
La rândul său, Sebastian Bălășescu, Proprietar Urgent Curier“, precizează: “Apărută ca o necesitate dictată de piața serviciilor de curierat din România și Europa, fuziunea celor două companii creează oportunitatea asigurării unui serviciu de calitate clienților Cargus și Urgent Curier, o continuitate a tradiției câștigată în peste 10 ani de activitate în spiritul respectului față de clienții noștri, în a oferi inovație și excelență”.
Abris Capital Partners
Abris Capital Partners este cea mai importantă companie de private equity ce investește în companii mid-market din Europa Centrală și de Est. Cu active în administrare depășind 770 milioane de euro și cu cel mai recent fond de 450 milioane euro, Abris Capital este cel mai mare fond de investiții cu prezență locală din regiune și din România.
Cargus International
Cargus International SA este una dintre cele mai mari companii de pe piața de curierat intern din România. Fondată în 1991, Cargus a fost prima companie de curierat din România, iar în prezent deține și utilizează singura rețea națională de centre și depozite și o flotă de peste 900 de vehicule de curierat.
Cargus are peste 1.500 de angajați și a avut vânzări de peste 25,7 de milioane de euro în 2013. Pentru mai multe informații despre serviciile Cargus, vizitați www.cargus.ro și pagina de Facebook Cargus.
Urgent Curier
Urgent Curier este o companie fondată acum 10 ani și care s-a remarcat prin cel mai dinamic ritm de creștere în piața serviciilor de curierat din România, ce a plasat-o în poziția a doua la finele anului 2013, cu o cifră de afaceri de 26 de milioane de euro.
Promotor al soluțiilor inovatoare din domeniul curieratului, deține un sistem de sortare automat cu o capacitate de 10.000 de colete/ora, un portofoliu de 20.000 de clienți contractați și un număr de peste 1400 de angajați. (M.S.)