Ponta: Am o veste bună şi una proastă cu reducerea CAS

Reducerea CAS cu 5% la angajator de la 1 octombrie va putea fi menţinută 8 ani numai dacă vor fi recuperate cele aproape 40 de miliarde de lei datorate la ANAF de către contribuabilii aflaţi în insolvenţă, afirmă premierul Victor Ponta. Cu alte cuvinte, dacă nu intra aceşti bani la buget va fi nevoie de găsirea unei noi surse, adică de taxe. Nu chiar de anul acesta, pentru că avem alegeri prezidenţiale, dar din 2015 nu mai e nimic sigur.

“Am fost un Guvern mai bun gospodar și avem niște bani puși de-o parte pentru această reducere. Important este ca mai departe, prin toate măsurile fiscal-bugetare și de combatere a evaziunii fiscale, să facem această măsură sustenabilă pe termen lung”, a spus premierul în şedinţa de astăzi a Guvernului.

Victor Ponta pare să fi intrat în panică şi pentru că de luna viitoare trebuie să majoreze cu 50 de lei salariul minim, cum a promis. Astfel, de la 1 iulie, cel mai mic salariu va fi de 900 de lei/lună, din care angajatul va primi în mână 670 lei iar angajatorul va achita, de la 1 octombrie, circa 1.150 lei dacă va fi aprobată până atunci reducerea cu 5% a CAS. Diferenţa de bani o reprezintă cheltuielile cu povara fiscală plătită în mică parte de angajat şi în majoritate de angajator.

“Avem o veste bună şi una proastă. Vestea bună este că, dacă vor fi recuperate cele aproape 40 de miliarde de lei datorate de contribuabilii aflaţi în insolvenţă către ANAF, reducerea CAS cu 5 p.p. la angajator poate fi menţinută pentru o perioadă de aproximativ 8 ani, la un cost bugetar de 4,8 miliarde de lei pe an al acestei măsuri. Vestea proastă este că, în prezent, există un blocaj în ceea ce priveşte Codul Insolvenţei, care încă nu este promulgat. Dacă ar fi promulgat, nu ar mai exista discuţii cu privire la sustenabilitatea CAS nu doar pentru anul acesta, dar şi pentru viitor. De aceea am cerut astăzi CCR să transmită preşedintelui motivarea în cazul Legii Insolvenţei, astfel încât acesta să promulge actul normativ”, arată premierul într-un comunicat transmis de Guvern.

Se caută vinovaţi

Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, arată însă că motivarea deciziei din 21 mai privind Legea insolvenţei, prin care se constată că este constituţională, este redactată în cel mult 30 de zile de la data pronunţării. Adică mai sunt 3 zile.

Până acum premierul nu părea grăbit, dar odată ce şi-a anunţat intenţia de reducere a CAS la angajatori – chiar dacă a pasat-o Parlamentului, deşi putea să o aprobe prin Oronanţă de urgenţă – caută deja vinovaţi pentru neaprobarea mai rapidă a facilităţii promise angajatorilor.

Şi, evident, unul dintre ei ar putea fi şeful statului. „Este bine pentru economie şi este bine pentru buget să avem cât mai rapid promulgată noua lege. Sper că preşedintele nu va căuta niciun tertip să nu promulge legea, după ce va primi motivarea Curţii. A venit timpul să spunem stop celor care au folosit procedura insolvenţei pentru a nu îşi plăti datoriile”, afirmă Ponta.

Urgenţă de vacanţă

În şedinţa de astăzi a Guvernului a fost aprobat proiectul de lege privind reducerea CAS începând cu 1 octombrie şi va fi trimis Parlamentului, spre aprobare în regim de urgenţă.

Numai că aleşii din Casa Poporului vor intra în vacanţă peste 10 zile. Ponta şi-a exprimat speranţa ca până atunci actul normativ va trece de Senat – prima Cameră sesizată – iar în septembrie să fie aprobat de Camera Deputaţilor – for decizional.

În proiectul de lege se arată că impactul negativ bugetar pentru acest an la 850 milioane lei, pentru anul viitor la 4,86 miliarde lei, pentru 2016 la 5,2 miliarde lei şi pentru 2017 şi 2018 la câte 5,5 miliarde lei.

Pentru 2015, impactul va fi compensat din diferite surse, inclusiv prin recuperarea debitelor curente şi diminuarea volumului arieratelor pe baza noii Legi a insolvenţei, se precizează în proiectul legislativ. Însă cum colectările la buget nu au înregistrat nicio performanţă, singura şansă rămân banii din insolvenţe. Dacă nu, noi taxe.

Impactul negativ este calculat

Peste 54.000 de insolvenţe

Guvernul arată că la finalul lunii aprilie se aflau în procedura insolvenţei peste 54.200 de contribuabili (din care 23.665 de companii în 2012, cu 10% mai multe faţă de 2011, când s-au înregistrat 21.499 de insolvenţe, potrivit Coface – n.r.).

Aceştia aveau arierate de 41,91 miliarde lei către ANAF. Cele mai mari, respectiv 29,7 miliarde lei, se datorează bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale (8,99 miliarde lei). De asemenea, către bugetul asigurărilor sociale de sănătate se înregistrează arierate de 2,29 miliarde lei.

Din totalul de 41,9 miliarde de lei, la masa credală au fost înscrise arierate în valoare de 36 miliarde de lei (86% din total).

Ordonanţă eşuată

Premierul Victor Ponta a eşuat anul trecut, în toamnă, cu demersul de aprobare prin Ordonanţă de urgenţă a Codului insolvenţei. Atacat la CCR de Avocatul Poporului – după mari presiuni publice din partea lui Traian Băsescu, a societăţii civile şi a judecătorilor – , actul normativ a fost declarat neconstituţional.

Un nou proiect legislativ a urmat calea firească în Parlament şi a fost adoptat la jumătatea lui aprilie anul acesta, dar imediat a fost atacat la CCR.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.