Ne confruntăm din ce în ce mai mult cu insolvenţa. Companii din domeniul transporturilor sunt puse față în față cu această situaţie, iar în multe cazuri, în calitate de creditor, te simţi legat de mâini şi de picioare în încercarea de a-ţi recupera creanţa. În esenţă, insolvenţa ar trebui să fie o modalitate prin care o firmă aflată în dificultate ar trebui să se însănătoşească, în condiţiile în care partenerii sunt într-o măsură mai mică afectaţi. Dar există multe elemente care influenţează succesul într-o astfel de situaţie. Despre cum trebuie abordată insolvenţa atât de cel aflat într-o astfel de situaţie, dar şi de către creditor, am discutat cu Andreea Anghelof, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), lider al pieţei autohtone de profil.
Ziua Cargo: Se spune că sunt mai multe şanse ca o companie să treacă peste perioada în care se află în insolvenţă dacă este ales în mod corect momentul intrării în insolvenţă. Cum se poate stabili acest moment şi care sunt semnalele timpurii cu privire la starea de insolvenţă?
Andreea Anghelof: Şansele de redresare ale unei companii sunt cu mult mai bune dacă procedura insolvenţei este accesată la timp. Din păcate însă, echipele manageriale nu depistează ori nu admit situaţia insolvenţei la timp.
“Peste 90% dintre companiile pe care le-am analizat până în prezent au declarat insolvenţa după mai mult de 12 luni de la primele semne de apariţie ale acestei stări.”
Un rol important în prevenţie îl au managementul şi departamentul financiar-contabil, care pot sesiza din timp apariţia semnelor unui dezechilibru economic în companie. Aceştia trebuie să urmărească în mod constant indicatorii financiari ai companiei şi să sesizeze dacă datoriile pe termen scurt sunt mai mari decât fluxul de numerar sau dacă valoarea creanţelor în sold depăşeşte cifra de afaceri pe 6 luni. Mai sunt, desigur, şi o serie de alte elemente care pot indica existenţa unei stări de insolvenţă, care pot fi depistate şi analizate punctual, în funcţie de fiecare context financiar şi comercial în parte. Astfel de dezechilibre trebuie contracarate, deoarece o companie care nu funcţionează economic la capacitate maximă nu aduce beneficii. Statul e dezavantajat deoarece compania nu îşi plăteşte taxele la timp, acţionarii nu au profit în companie şi angajaţii pierd din randament, pentru că lucrează într-un un mediu instabil. Sunt lucruri pe care noi le spunem de fiecare dată când ne întâlnim cu antreprenorii şi managerii în cadrul programului naţional de educare şi informare a mediului de business din România în ceea ce priveşte redresarea companiilor în dificultate. O mai bună înţelegere a intervenţiei la timp pentru o reorganizare a societăţii creşte şansele de redresare ale afacerii.
Care sunt paşii care trebuie urmaţi ulterior intrării în insolvenţă? Care sunt etapele principale ale unui proces de insolvenţă?
O dată cu deschiderea procedurii de insolvenţă, judecătorul stabileşte un termen până la care se pot depune cererile de creanţă ale creditorilor, acest termen fiind în jur de 45-60 zile de la data deschiderii. De asemenea, se stabileşte şi data primei Adunări a creditorilor. După depunerea declaraţiilor de creanţă, administratorul judiciar este obligat să verifice fiecare creanţă şi să întocmească un tabel preliminar împotriva căruia orice participant la procedura insolvenţei poate formula contestaţii. Până se vor soluţiona aceste contestaţii, societatea se va afla într-o aşa numită perioadă de observaţie, în care se analizează şansele de reorganizare ale companiei, urmând fie a se depune un plan de reorganizare, fie a se propune intrarea în faliment în cazul în care compania nu are şanse de a redresa. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani. Cu aprobarea creditorilor ce deţin 2/3 din creanţele în sold, se poate vota prelungirea cu un an a planului de reorganizare, după trecerea unui interval de cel mult 18 luni de la confirmarea lui. În urma aprobării acestui plan, compania îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie încheierea procedurii insolvenţei şi luarea tuturor măsurilor pentru revenirea companiei în activitatea comercială, fie încetarea reorganizării şi trecerea la faliment. O dată cu trecerea la faliment, principalele etape vor fi evaluarea patrimoniului, vânzarea activelor, recuperarea creanţelor şi distribuirea tuturor sumelor colectate către creditori.
Care sunt greşelile pe care le pot face reprezentanţii companiei aflate într-o astfel de situaţie?
Una dintre cele mai mari greşeli ale managerilor este să nu fie atenţi la performanţele financiare ale companiilor pe care le conduc. O analiză atentă şi constantă privind situaţia economică oferă posibilitatea descoperirii vulnerabilităţilor şi remedierii acestora. De cele mai multe ori, mulţi îşi supraîndatorează compania, nu au un echilibru între intrări şi ieşiri. 49% dintre companiile din portofoliul nostru au intrat în insolvenţă din cauza supraîndatorării. Însă greşelile de management şi scăderea consumului vin pe locurile 2 şi 3 într-un clasament al cauzelor insolvenţei şi se regăsesc fiecare în 43% dintre cazuri. Avem pe primele două locuri cauze interne, care pot fi evitate dacă sunt administrate corect.
Care sunt elementele pe care trebuie să se pună în mod special accentul?
Pe lângă atenta supraveghere a situaţiei economice, trebuie făcută o mai bună analiză şi prognoză privind creditele contractate şi o ajustare a modului în care sunt plătite, pentru a nu intra în instabilitate economică. De asemenea, activităţile care nu au legătură cu principalul scop al afacerii şi nu sunt susţinute separat, trebuie reduse cât mai mult, întrucât nu fac decât să îngreuneze situaţia.
Va rugăm să ne precizaţi câteva dintre deciziile care pot să transforme în succes un proiect de insolvenţă.
E greu de specificat care sunt deciziile care pot să transforme un proiect de insolvenţă într-un succes, pentru că fiecare proiect de insolvenţă are specificul lui şi fiecare companie are particularităţile ei. Aşadar, nu se pot generaliza şi stabili anumite decizii care să transforme un proiect în succes sau nu. De pildă, este posibil ca anumite decizii, care sunt benefice pentru o companie şi care îi asigură succesul, să nu funcţioneze şi în cazul altor companii, din pricina specificului activităţii sau structurii finanţatorilor respectivei companii. Cu toate acestea, un element pe care îl considerăm foarte important pentru succesul unui proiect este conştientizarea stării de dificultate a companiei. De asemenea, compania trebuie să apeleze la un specialist în restructurare din momentul în care dificultăţile încep să apară, mai ales dacă echipa de management nu reuşeşte să găsească soluţiile pentru depăşirea stării de dificultate. Am putea face o paralelă, păstrând totuşi proporţiile, cu situaţia unui pacient care se prezintă la doctor. Cu cât mai rapid sunt identificate simptomele unei boli, cu atât mai eficient poate fi tratamentul aplicat pacientului şi eradicarea bolii. De asemenea, un alt element pe care îl considerăm important în asigurarea succesului este transparenţa faţă de creditorii societăţii şi implicarea permanentă a acestora în identificarea soluţiilor şi aplicarea lor. Practica ne-a arătat că, de cele mai multe ori, conflictele existente între companie şi creditorii ei pot fi extrem de nocive pentru companie, consumând atât energia creditorilor, cât şi pe a companiei în gestionarea acestui conflict, în detrimentul găsirii soluţiilor optime de reabilitare a business-ului.
Cum putem stabili dacă este de bună credinţă cel care a introdus insolvenţa?
Regula de la care pornim în abordarea oricărui proiect o reprezintă „prezumţia de nevinovăţie” a fiecărei companii ajunsă în stare de insolvenţă. Principalele indicii care trădează o rea credinţă a debitorilor în insolvenţă sunt legate de înstrăinarea activelor companiei, îndatorarea excesivă a companiei, fără ca în patrimoniul societăţii să se regăsească active care să justifice finanţările. Un alt indiciu, şi mai evident, îl reprezintă refuzul de comunicare a situaţiilor financiare şi a documentelor contabile ale societăţii. Administratorul judiciar are obligaţia de a solicita aceste documente de la companie la deschiderea procedurii de insolvenţă, iar aceasta, la rândul ei, are obligaţia de a pune la dispoziţie administratorului judiciar asemenea informaţii. Necomunicarea lor este un prim semn de rea credinţă şi poate fi reclamată în instanţă, în consecinţă.
În transporturi, şi nu numai, se întâmplă ca acţionarii să decidă intrarea în insolvenţă a unei firme concomitent cu preluarea activităţii de către o altă firmă. În multe cazuri, activele sunt anterior transferate către firma nouă. Cum te poţi păzi dacă ai relaţii contractuale cu o astfel de firmă?
Transferul activităţii unei firme care se află în dificultate către o altă companie reprezintă o activitate ilicită doar în cazul în care tranzacţia este făcută la un preţ incorect, necorespunzător valorii sale în piaţă. În caz contrar, dacă transferul de business se face la valoarea corect evaluată a afacerii, procedura este una legală. Chiar şi în cazul proiectelor de insolvenţă, transferul de afacere reprezintă o procedură de restructurare foarte des întâlnită. Această procedură se numeşte business transfer, şi are ca scop salvarea companiei, a locurilor de muncă şi, totodată, distribuirea unei valori cât mai mari către creditorii din procedură, raportat la scenariul falimentului. Prin business transfer, compania păstrează părţile sănătoase din activitatea sa curentă şi le potenţează într-o nouă structură, în baza unui plan de reorganizare. Transferul este practic parte a planului de reorganizare, care este aprobat în prealabil de creditorii din procedura respectivă.
Care sunt şansele de recuperare a creanţelor (mai ales pentru cei aflaţi la finalul listei creditorilor)?
Înainte de aprobarea planului de reorganizare, creditorii se pot înscrie la masa credală a societăţii. Dacă datoriile sunt admise şi justificate, ele intră într-un program de plăţi, inclus în planul de reorganizare aprobat de toţi creditorii societăţii. Administratorul judiciar urmăreşte derularea planului de reorganizare în aşa fel încât, conform planului aprobat, toate creanţele să fie plătite până la ieşirea din insolvenţă a societăţii. Cu siguranţă că şansele de recuperare a creanţelor unui creditor aflat la finalul listei sunt mari în reorganizare decât în faliment. Însă la fel de adevărat este şi faptul că procentul european de recuperare a creanţelor într-o procedură de insolvenţă se regăseşte undeva între 20% şi 40% din total pasiv.
Ce mai este de făcut în cazul creditorilor atunci când insolvenţa se transformă în faliment?
Procedura falimentului este una riguros reglementată şi mijloacele pe care creditorii le au la dispoziţie sunt prevăzute de legislaţia în vigoare. Atitudinea creditorilor unei companii aflate în faliment trebuie să fie una de participare activă la procedură, prin intermediul organelor reprezentative – Adunarea creditorilor şi Comitetul creditorilor – astfel încât să vegheze ca procedura să se desfăşoare în condiţiile legii şi că practicianul în insolvenţă face toate eforturile pentru a maximiza averea societăţii printr-o expunere adecvată pe piaţă a activelor companiei. Practic, la asta se reduce falimentul: vânzare active şi distribuire sume către creditori.
Cum puteţi caracteriza piaţa de insolvenţă? Dar practicienii în insolvenţă?
Piaţa insolvenţei este una dinamică. În ultimii doi ani am avut o creştere consecutivă a numărului de companii care au intrat în insolvenţă. Pentru 2012, creşterea a fost de 14%. Acest trend nu se va mai menţine, însă societăţile care sunt acum afectate de insolvenţă sunt de dimensiuni medii şi mari. Mai mult, am identificat câteva domenii în care companiile prezintă un risc mărit de a intra în insolvenţă anul acesta: Serviciile medicale private, industria de morărit şi panificaţie şi sectorul de bricolaj. Sunt domenii care au reuşit să se menţină în perioada crizei economice din ultimii 3-4 ani, dar care şi-au epuizat resursele financiare. Adevărata provocare pentru un administrator judiciar este poziţionarea „corectă” în procedură. Practicienii în insolvenţă trebuie să se poziţioneze între interesele creditorilor, care doresc recuperarea creanţelor, şi ale companiei debitoare. De asemenea, este nevoie de identificarea şi implementarea strategiei realiste de redresare a companiei administrate. Succesul depăşirii acestor provocări de către practicienii în insolvenţă înseamnă redresarea companiei şi ieşirea ei din procedură.
„Peste 90% dintre companiile pe care le-am analizat au declarat insolvenţa după mai mult de 12 luni de la primele semne de apariţie a acestei stări.“
„Executarea planului de reorganizare nu poate depăşi 3 ani.“
„Un element foarte important pentru succesul unui proiect este conştientizarea stării de dificultate a companiei.”
„49% dintre companiile din portofoliul nostru au intrat în insolvenţă din cauza supraîndatorării.”
„Şansele de recuperare a creanţelor unui creditor aflat la finalul listei sunt mai mari în reorganizare decât în faliment.”
Despre CITR
Casa de Insolvenţă Transilvania a luat fiinţă la iniţiativa celor trei fondatori, Andrei Cionca, Radu Lotrean şi Oana Luca. Fiecare dintre parteneri aduce câte 5-6 ani de experienţă în domeniul insolvenţei, studii juridice şi economice şi un impresionant portofoliu de proiecte, fiind anterior asociaţi parteneri într-o altă societate de insolvenţă înfiinţată în anul 2000. În anul 2007, CITR câştigă cel mai mare proiect de lichidare din România, Tractorul Braşov. A durat doar două luni ca marea provocare să se transforme într-un succes, pentru că atât a luat până la finalizarea procedurii, prin valorificarea patrimoniului la o valoare de 77 milioane de euro. Iar tranzacţia a fost legitimată şi de către Comisia Europeană. Acesta a fost momentul în care CITR s-a transformat dintr-o afacere locală într-una cu potenţial de dezvoltare naţională. În 2007, CITR acoperea deja judeţe ca Alba, Arad, Bihor, Braşov, Hunedoara, Timiş, Cluj, Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu. Ulterior, a fost demarată dezvoltarea şi în Bucureşti. Din 2010, CITR este liderul naţional al pieţei de insolvenţă. CITR a început anul 2012 cu o echipă de 90 de specialişti, 30 de practicieni în insolvenţă, 12 echipe de lucru şi un board format din 3 managing partners. Astfel, au fost derulate peste 500 de proceduri de insolvenţă şi gestionate active de peste 500 milioane euro şi o masă credală de peste 2,2 miliarde de euro.
Andreea Anghelof, managing partner CITR: „Principalele indicii care trădează o rea credinţă a debitorilor în insolvenţă sunt legate de înstrăinarea activelor companiei, îndatorarea excesivă a companiei, fără ca în patrimoniul societăţii să se regăsească active care să justifice finanţările.”
Meda BORCESCU
meda.borcescu@ziuacargo.ro
