Lista albă a şoferilor – oficial în România

De la jumătatea lunii mai, Driver Identification Database (Baza de Date de Identificare a Șoferilor – DIDb), pe care am prezentat-o pe larg în numărul anterior, este prezentă în România în mod oficial, prin intermediul unei reprezentanţe directe în Capitală.

 

Reamintim că DIDb, sistem pus la punct de către compania maghiară Sectran, este, practic, o „listă albă“ a şoferilor de calitate, focalizată pe factorul uman, prin intermediul căreia clienţii pot avea un indiciu asupra seriozităţii conducătorilor auto, prin cazierul lor curat şi prin confirmarea activităţii lor în cadrul bazei de date. Șoferii se înscriu în această bază de date voluntar, pentru ei statutul de membru însemnând recunoaşterea calităţilor lor, atrăgând respectul pe care îl merită ca profesionişti şi oferindu-le adesea şansa de a lucra pentru beneficiari importanţi, care aleg să transporte numai cu persoane înscrise în DIDb. De asemenea, serviciul, de circuit închis şi disponibil online, este oferit celor care organizează transporturi – producători, fabrici, retaileri, expeditori şi companii de transport – care, în mod obişnuit, nu au posibilitatea de a identifica şi verifica şoferii care vor avea responsabilitatea mărfurilor lor.

Verificări detaliate

După cum a precizat anterior Melinda Muray, managing director Sectran, procesul începe cu înregistrarea şoferului, în cadrul unuia dintre birourile de înregistrare, unde completează o documentaţie amănunţită şi este nevoie să prezinte un cazier „curat“. De asemenea, i se pune la dispoziţie un manual al utilizatorului DIDb, care include toate regulile sistemului şi o descriere a sistemului de control al datelor, trebuind să semneze un document prin care le acceptă. În cazul în care, în urma verificărilor care se impun, şoferul este aprobat pentru înscrierea în sistem, i se emite un card de proximitate, prevăzut cu un cod pin, pe care figurează numele şi numărul său de identificare DIDb. Există, de asemenea, un proces de revalidare la fiecare doi ani, în cadrul căruia şoferul trebuie să prezinte un nou certificat de bună purtare, să îşi reactualizeze datele personale dacă au survenit schimbări şi să semneze o declaraţie de reconfirmare a calităţii de membru.

Un grad înalt de încredere

„Clienţii de transport, cei care beneficiază efectiv de informaţiile despre şoferi, pot accesa programul DIDb pe internet, fie prin intermediul unui terminal special, fie prin intermediul unui program instalat pe computerul propriu. Clientul trebuie, de asemenea, să-şi instaleze un reader pentru scanarea cardului şoferului, iar acesta trebuie să introducă, în paralel, codul pin propriu. Reprezentanţa din România oferă aceleaşi informaţii şi servicii ca şi în Ungaria, Slovacia sau Olanda, iar în curând va fi disponibilă şi o interfaţă a sistemului în limba română, alături de cea în engleză“, ne-a declarat Ramona Cercel, managing partner DIDb România. Datele afişate despre şofer includ, alături de informaţiile de identificare, şi statusul acestuia în cadrul DIDb (verde, galben sau roşu). „Verde“ înseamnă garanţia unei activităţi fără reproş în cadrul „listei albe“. „Galben“ înseamnă că şoferul este suspendat în urma unui incident, până la finalizarea investigaţiilor, iar decizia aparţine în totalitate clientului dacă încarcă sau nu, iar „Roşu“ înseamnă card şters/anulat (nu se afişează nicio dată personală a şoferului), ceea ce se poate întâmpla în urma pierderii sau furtului cardului sau în urma eliminării şoferului din sistem, în cazul în care vinovăţia acestuia în urma unui incident este dovedită cu probe.

Reamintim că în DIDb sunt înscrişi deja aproximativ 1.500 şoferi români, baza de date înfiinţând anterior un birou de înregistrare în cadrul fabricii Samsung din ţara noastră, la cererea căreia Sectran a demarat aici acest sistem. Reprezentanţa deschisă la Bucureşti constituie un pas important, care demonstrează un feed-back extrem de pozitiv din partea şoferilor, transportatorilor şi clienţilor români. Dacă doriţi să aflaţi mai multe detalii despre această adevărată „listă albă“ a şoferilor buni, vă invităm să faceţi cunoştinţă în mod direct cu DIDb în cadrul Conferinţei Ziua Cargo de la Poiana Braşov, din 23-24 mai 2014.

DIDb pe scurt

– 15.000 şoferi de la 900 transportatori din 18 ţări

– birouri de înregistrare în Ungaria, Slovacia, Olanda, România

– 1.500 şoferi români

– peste 100.000 verificări anual

– 68 suspendări (2008-2013): 52 reabilitări, 16 eliminări

 

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.