Metro, Selgros și Mega Image, „arse” de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurentei va sancţiona 26 de companii din sectorul de retail, printre care Metro, Selgros, Mega Image, precum și furnizorii lor, pentru încălcarea legislației din domeniu în cazul promoțiilor de genul “primești de 10 ori diferența dacă găsești produsul în altă parte mai ieftin”.

Anunţul a fost făcut astăzi, la Sinaia, de Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

“Practic, retailerul a semnat contracte cu furnizorul prin care acesta din urmă se obligă ca, pe perioada promoției, să nu vândă produsul nimănui mai ieftin“, a explicat Chirițoiu, la un seminar pe teme de concurență.

“Sunt convins că țara e plină de astfel de înțelegeri, dar trebuie să dăm un semnal că această practică nu este acceptată. Până acum, simplul fapt că am deschis investigația i-a făcut să modifice practicile”, a adăugat şeful Concurenței.

Audierea celor 26 de companii anchetate în acest caz va avea loc pe 23 octombrie, iar Consiliul Concurenței va lua o decizie finală în noiembrie, a precizat Bogdan Chirițoiu. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.