Necolaiciuc intră 4 ani şi 6 luni la închisoare. Sentinţă DEFINITIVĂ

Achitat la începutul anului de o instanţă a Judecătoriei Sectorului 1, Mihai Necolaiciuc, fostul director general al Companiei Naţionale CFR SA în timpul Guvernului Năstase şi al ministrului Mitrea, a fost condamnat astăzi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru deturnare de fonduri ale companiei. Prejudiciul adus statului este de 2,7 milioane de euro.

De asemenea, judecătorii i-au interzis lui Necolaiciuc unele drepturi civile, pentru o durată de 5 ani.

În acelaşi dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice din CN CFR SA în perioada 26 noiembrie 2001-10 octombrie 2003, a fost condamnată la 3 ani ani de închisoare cu executare, pentru aceeaşi infracţiune.

Judecătorii i-au obligat pe cei 2 condamnaţi să plătească, în solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei.

Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă în regres în cazul inculpaţilor şi acţiune civilă exercitată de SC CNCF-CFR SA.

De asemenea, judecătorii au menţinut sechestrul asigurător pus de procurori pe un imobil al Vioricăi Olăeru şi pe bunuri mobile şi imobile ale lui Necolaiciuc.

Necolaiciuc a devenit celebru nu numai prin achiziţiile de lux operate la CFR de la firme “de casă”, cât mai ales prin fuga din ţară şi extrădarea din SUA în 2011.

Acesta este însă numai începutul, el având pe rol mai multe dosare.

Fonduri BEI deturnate de la inundaţii

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus pe 12 mai 2011 trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc în acest al patrulea dosar, în care este acuzat alături de Viorica Olăeru.

În rechizitoriu, procurorii DNA arătau că în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din anul 2000 şi din anii anteriori.

Pentru CN CFR SA s-a acordat o finanţare de 34,3 milioane de euro, pentru reconstrucţia şi consolidarea liniilor de cale ferată, în clauzele contractuale fiind stipulat ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor menţionate.

Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, condus atunci de Miron Mitrea – condamnat şi el la închisoare, însă în alt dosar şi deocamdată de prima instanţă.

În perioada decembrie 2001 – ianuarie 2003, Necolaiciuc şi Olăeru au ignorat aceste clauze şi au folosit 86.099.721.567 de lei vechi (aproximativ 2.754.728 euro) pentru alte plăţi.

Astfel, ei au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale, în mod preferenţial, pentru achitarea unor bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende etc).

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.