Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare privind căderi de lapoviţă şi ninsoare, plus intensificări ale vântului în sudul țării, începând din această după-amiază până mâine la prânz. Bucureştiul şi 5 judeţe se află sub avertizare Cod galben de vânt până în această seară la ora 20.00, iar Dobrogea, până la ora 16.00.
„De sâmbătă de la ora 16-00 până duminică la ora 12.00, în sudul țării și în special în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași, ploile se pot transforma în lapoviță și ninsoare”, se precizează în informarea ANM.
Vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul țării și pe crestele montane, cu viteze de 50…60 km/h, iar pe arii restrânse 60…70 km/h.
Cât priveşte avertizările Cod Galben de vânt, Dobrogea este vizată de astfel de fenomen meteo între orele 10.00-16.00, când se vor atinge şi depăşi la rafală 60 – 75 km/h, pe arii extinse.
Codul Galben pentru Bucureşti şi judetele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău şi Brăila este valabil între orele 14.00 şi 20.00, când se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge şi depăşi, la rafală, viteze de 55…60 km/h, izolat 70 km/h.
Ieri s-au aflat sub Cod Galben de ninsori 11 judeţe din nordul ţării, dar acum precipitaţiile şi-au restrâns aria de activitate.
În schimb, masa de aer polar a îngheţat România: temperaturile au scăzut cu până la 20 de grade faţă de începutul săptămânii, astfel că pe arii extinse mercurul din termometre nu mai urcă peste 0 grade Celsius.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU