UPDATE 4! Ponta petrece cu Ghiţă în Dubai. Întâi raliul, apoi bugetul țării

Premierul Victor Ponta se află în Dubai împreună cu omul de afaceri şi deputat PSD Sebastian Ghiţă – cel care a anunţat, după scandalul Hrebenciuc&Şova, că va deveni preşedintele executiv al PSD -, potrivit Realitatea TV, care prezintă o fotografie cu cei doi şi susţine că imaginea ar fi fost făcută într-un club exclusivist, noaptea trecută.

UPDATE 25 noiembrie: Astăzi, Ponta nu a mai putut scăpa de întrebările jurnaliştilor. El a spus însă că tot ce s-a scris despre vacanţa sa din Dubai “sunt numai minciuni”:

“Vreau să vă lămuresc un lucru. După un an foarte greu, m-am dus câteva zile în concediu, pe banii mei, nu ai Guvernului. S-a publicat în Monitorul Oficial, domnul Oprea a asigurat foarte bine conducerea Guvernului. Toate minciunile, poveştile pe care le-aţi văzut, stăteaţi aseară să pândiţi avioane private, care urmau să vină din lună, din note de plată, despre ceva (…) Toţi cei care mă cunosc, de 40 de ani, ştiu că nu beau whisky. Poate alţi preşedinţi, nu eu”.

Premierul a adăugat că ”toate aceste lucruri fac parte dintr-un scenariu care s-a construit”, atacându-l pe Rareş Bogdan:

” De când domnul Turcescu s-a deconspirat, a rămas doar domnul Rareş Bogdan, ofiţer acoperit, care prezintă aceste lucruri”.

Întrebat dacă recunoaşte că a fost la Dubai, el le-a replicat jurnaliştilor: „Păi cred că m-aţi plimbat aseară cu avionul prin Emirate”.

În replică, Rareş Bogdan a spus că este jurnalist de 12 ani şi probabil că premierul consideră că cei 3 milioane de români din diaspora sunt toţi ofiţeri acoperiţi.

Cosmin Guşă a spus, la rândul său, că Rareş Bogdan are câteva fotografii şi mai compromiţătoare cu Ponta la Dubai, primite tot de la românul care l-a fotografiat, dar a decis să nu le publice, sugerând că nu vrea să intre în intimitatea familiei Ponta.

UPDATE 24 noiembrie: Premierul Ponta a revenit în Bucureşti cu o aeronavă a companiei Fly Dubai, care a aterizat pe aeroportul Henri Coandă în jurul orei 13.00,

Puţin după ora 15.oo el a venit la Paqlatul Victoria, fără a face însă nicio declaraţie jurnaliştilor.

UPDATE: Ponta a recidivat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, petrecând într-un alt local de fiţe, Cavalli Club din Dubai.

“Ghinion, cum ar spune viitorul locatar de la Cotroceni, gaşca lui Ponta şi Ghiţă a fost servită de o chelneriţă româncă, iar nota de plată a ajuns pe Facebook, publicată de jurnalistul Rareş Bogdan. Valoarea consumaţiei, în sine, este destul de impresionantă, nu mai puţin de 2.700 de euro (circa 12.000 de lei, adică şase luni de muncă pentru un medic specialist) pentru nişte apă minerală, ceva răcoritoare, un Chivas de 21 de ani şi o binecuvântată şampanie”, scriu cei de la Cotidianul PUTEREA.

Amintim că Ponta s-a declarat „trist” de rezultatul alegerilor, spunând că se va retrage câteva zile cu familia – „care este afectată mai mult decât mine”. Însă pe o reţea de socializare, Daciana Sârbu, soţia sa, a postat o fotografie cu ea în Viena, relatează tot cei de la Realitatea TV.

Mâine, în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, este organizată ultima etapă a Campionatul Mondial de Formula 1, ediţia 2014.

În imagine, Ponta poartă o şapcă de blugi şi râde către o persoană de sex feminin, care nu este Daciana.

Bugetul, în decembrie

România nu are bugetul aprobat pentru anul viitor, premierul amânând operaţiunea pentru după alegerile prezidenţiale, deşi legea prevede ca termen limită data de 14 noiembrie.

Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a declarat mai întâi că nu vrea să-i prezinte proiectul de buget lui Traian Băsescu şi că aşteaptă noul preşedinte – convinsă, ca totţi din PSD, că va fi Ponta.

Ulterior, ea a spus că proiectul bugetului va fi discutat cu reprezentanţii FMI la mijlocul lui ianuarie anul viitor.

Între timp, Ponta a pierdut alegerile iar cele mai noi date arată că bugetul va fi discutat cu misiunea FMI-CE-BM în perioada 2-10 decembrie. În şedinţa de Guvern de marţi, el le-a cerut miniştrilor să pregătească proiectul până la sosirea delegaţiei instituţiilor financiare internaţionale, precizând că discuţiile vor fi la Ministerul Finanţelor iar deciziile politice pentru “măsuri speciale” vor fi adoptate în coaliţie şi Guvern.

Taxele şi accizele, o enigmă

Nici modificarea Codului fiscal nu a fost aprobată, astfel că nu ştim cum vor fi calculate accizele pentru anul viitor.

Cert este că majorarea unor taxe şi impozite – aşa cum au apărut într-un proiect al MFP – sau, de ce nu, inventarea altora noi, cum au fost anul acesta taxa pe stâlp şi acciza suplimentară la carburanţi, este mai greu de impus acum.

Astfel, trebuie revizuit totul, deoarece românii care nu ieşiseră în anii trecuţi la vot şi au făcut-o acum pentru a nu câştiga Ponta nu îl vor ierta şi vor protesta în stradă.

Iohannis şi Băsescu presează

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat luni, 17 noiembrie,  în prima sa  conferinţă după alegeri: “Invit Guvernul să poftească în Parlament cu bugetul pentru 2015. Cu cât mai repede cu atât mai bine”.

Preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, a avut o poziţie mai vehementă: “Cer în mod expres ca Guvernul să fie în măsură ca în cel mai scurt timp să prezinte proiectul de buget, pentru că atât companiile, firmele, dar şi cetăţenii nu ştiu cum să îşi proiecteze anul 2015 în lipsa bugetului şi a informaţiei despre creşterea sau nu a taxelor”.

Şeful statului nu l-a mai atacat pe premierul Ponta, dar a spus că nu le găseşte nicio scuză celor din Guvern responsabili cu Finanţele ţării:

“Fac un apel la Guvern, inclusiv la viceprim-ministrul Gabriel Oprea, care gestionează zilele acestea problemele curente: faptul că prim-ministrul nu e în Bucureşti nu e o scuză. Ministerele, împreună cu Ministerul de finanţe, pot pregăti şi pune la dispoziţia publicului proiectul de buget. În spaţiul public sunt discuţii extrem de consistente legate de creşterea taxelor, alocările bugetare, pentru investiţii pentru proiecte culturale, de mediu, sunt lucruri extrem de imprtante”, a spus el.

Poză “devastatoare”

Referindu-se la fotografie, Rareş Bogdan, realizatorul emisiunii Jocuri de Putere, de la Realitatea TV, a declarat ca impactul acesteia asupra imaginii lui Victor Ponta „echivaleaza cu un glont in cap”.

Iată întreaga declaraţie a acestuia:

“O poză devastatoare pentru socialişti. Aş vrea să ştiu ce spune Ion Iliescu despre imagine. Cozmin Guşă spunea, zilele trecute, că l-a lovit trenul după alegeri pe Victor Ponta. Eu zic că atunci când l-a lovit trenul şi-a pierdut busola. Când tu ai fost votat de o populaţie săracă, cu venituri mici, cum poţi să mergi în cel mai exclusivist club din Emirate? Sunt foarte curios cât a costat nota de plată a lui Victor Ponta. Doar intrarea în acel club este de 150 de dolari.

M-aş fi aşteptat să meargă în munţi Victor Ponta, la Sinaia, la Predeal, în Bucovina, să stea să se gândească cum îşi poate schimba imaginea în ochii românilor. Nu doar că nu s-a gândit la asta şi că nu şi-a cerut scuze de la Klaus Iohannis pentru că a spus că a venit la el în birou umil şi să vină el cu capul plecat şi să încerce să salveze ce se poate, pentru România.

Victor Ponta îi sfidează pe toţi miniştri, pe toţi primarii, pe toţi voluntarii PSD care au muncit în campanie şi au crezut în domnia sa. Dovedeşte o sfidare totală şi un comportament ciocoiesc unice în istoria stângii. Ce a făcut Victor Ponta echivalează nu cu un glonţ în picior, ci cu unul în cap”, a comentat Rares Bogdan.

Rareş Bogdan a vorbit şi despre efectele pe care prietenia cu Sebastian Ghiţă le-ar putea avea asupra electoratului:

“Când eşti premier al României şi prietenul tău cel mai bun câştigă contracte cu statul în valoare de peste 100 de milioane anual, atunci e o problemă mare.

Vă voi face o mărturisire: am primit un coş de flori uriaş, în noaptea alegerilor, o grămadă de orhidee frumoase. Pe un bileţel scria un mesaj: “Vă mulţumesc foarte mult, domnule Bogdan. Nici nu vă daţi seama ce aţi făcut”. Semnat, Comunitatea de IT din România. Asta pentru că, în cazul în care ieşea Victor Ponta preşedinte le lua business-ul, îi călca în picioare. Voi arăta bileţelul în emisiunea mea”

Magda SEVERIN

Sursă foto: www.realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.