Autobuz cu 15 de pasageri, răsturnat din cauza poleiului. CNADNR i-a sancţionat pe şefii SDN Braşov

Un autobuz cu 15 pasageri s-a răsturnat în această dimineaţă pe DN1, între Codlea şi Ghimbav, din cauza poleiului. Poliţiştii rutieri au constatat la faţa locului că drumarii nu au intervenit cu materiale antiderapante.

Cum declaraţia purtătorului de cuvând al IPJ Braşov s-a făcut la televizor, şeful CNADNR, Narcis Neaga, s-a grăbit să emită un comunicat în care anunţă că şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Braşov şi cel al Districtului Valea Homorod se fac vinovaţi de starea proastă a drumului, astfel că îi va sancţiona disciplinar.

“Urmare cercetărilor disciplinare din ziua de 10 ianuarie 2015, efectuate la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov din dispoziţia directorului general al CNADNR, ing. Narcis Neaga, s-a constatat că, pentru lipsa acţiunii preventive şi constante cu material antiderapant, specifică sezonului de iarnă, se fac vinovaţi şeful Secţiei Drumuri Naţionale Braşov, Nicolae Bădescu şi şeful Districtului Valea Homorod (şef district cu preluare de atribuţii) Anca Ciolan. În perioada imediat următoare, persoanele menţionate vor fi sancţionate disciplinar”, precizează CNADNR, într-un comunicat remis redacţiei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisar şef Liviu Naghi, a declarat că accidentul s-a petrecut după ce şoferul autobuzului de 25 de locuri, în care se aflau 15 pasageri, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe o parte, în afara carosabilului acoperit cu polei.

„Cei de la Drumuri nu au intervenit cu materiale antiderapante. Din fericire, a fost rănită uşor o singură persoană“, a precizat el.

Tot în această dimineaţă a avut loc un accident în acceaşi zonă: o autoutilitară s-a răsturnat pe şosea iar şoferul şi pasagerul din dreapta au fost răniţi şi au ajuns la spital.

CNADNR asigură că drumarii intervin non-stop

În comunicatul CNADNR se recunoaşte că “în același interval de timp (în care s-a răsturnat autobuzul – n.r.), orele 8.00 – 9.00, s-au mai produs evenimente rutiere soldate cu accidente ușoare de circulație”.

La fiecare atenţionare meteo transmisă de ANM cu zonele din ţară unde există riscul de producere a poleiului (inclusiv cu perioadele de timp), CNADNR ne bombardează la redacţiei cu comunicate în care asigură că drumarii sunt la datorie.

Mai mult, CNADNR precizează, de fiecare dată, că “împotriva depunerii poleiului şi a zăpezii pe suprafaţa părţii carosabile se acţionează pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi cu utilaje de deszăpezire şi materiale antiderapante (sare, nisip, CaCl2, alte produse chimice cu efecte de degivrare), conform normelor în vigoare”.

“Atenţionăm participanţii la traficul rutier asupra faptului că, din cauza ploilor abundente şi a temperaturilor scazute, poate apărea fenomenul de spălare a materialelor antiderapante împrăştiate pe partea carosabilă a drumurilor naţionale şi a sectoarelor de autostrăzi, în aceste zone existând posibilitatea ca pe anumite sectoare să alterneze suprafeţe lunecoase cu suprafeţe umede”, se mai arată în fiecare comunicat al companiei.

Nu a fost cazul pe DN1 între Codlea şi Ghimbav, unde drumarii au lipsit la apel.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.