Două ore cu trenul de la Bucureşti la Braşov – test

Călătorii cu trenul ar putea avea în curând surpriza să parcurgă în numai 2 ore distanţa dintre Bucureşti şi Braşov, fără oprire. CFR Călători a făcut ieri o probă şi i-au ieşit 2 ore şi 13 minute la dus, cu 3 opriri, şi 1 oră şi 58 de minute, la retur, fără opriri.

Viteza maximă de circulație a trenului la testul de parcurs a fost de 140 km/h între București și Florești Prahova.

Trenul a fost compus dintr-o locomotivă electrică şi 5 vagoane modernizate.

În perioada următoare se vor mai realiza şi alte teste, iar în urma analizelor există posibilitatea implementării acestui proiect în traficul zilnic, anunţă conducerea companiei.

În prezent, distanța dintre București Nord și Brașov este parcursă de majoritatea trenurilor, în medie, în două ore și 40 de minute, iar trenurile IC 346, IC 347 parcurg această distanţă în 2 ore şi 30 de minute.

 „Reabilitarea infrastructurii feroviare contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie, prin creşterea gradului de confort și siguranţă iar prin viteze maxime de circulaţie Ministerul Transporturilor și CFR Călători intenționează să reducă duratele de parcurs între Bucureşti şi Braşov, la fel cum începând cu sezonul estival 2014 a fost posibil pe ruta Bucureşti – Constanţa”, precizează compania, într-un comunicat remis redacţiei.

“Suntem conștienți de faptul că pasagerii își doresc să ajungă într-un timp cât mai scurt la destinație. Ne dorim să dispunem de materialul rulant adecvat necesar şi de o infrastructură feroviară modernă. Şi chiar dacă nu ne putem compara cu ţări în care trenurile merg cu 300 km la oră,  până la realizarea investițiilor necesare, CFR Călători îşi propune să îmbunătăţească şi să respecte timpii de parcurs pentru circulația în condiții de siguranță. Mulțumim pentru înțelegere tuturor celor care aleg trenurile noastre”, a declarat Adrian Vlaicu, directorul operațional al CFR Călători, citat în comunicat. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.