Aproape jumătate (47%) dintre comercianții analizați în raportul “How Active are Retailers Globally” au menționat ca principale temeri în activitatea lor în 2015 perspectivele economice instabile și creșterea costurilor, în special ca urmare a majorării chiriilor și a numărului redus de spații comerciale de calitate.
În ciuda acestor temeri, expansiunea internaționala rămâne un obiectiv central pentru comercianți, care vor continua să investească în mărirea rețelelor de magazine.
Germania si-a pastrat pozitia dominanta, pentru al doilea an consecutiv, ca cea mai populara destinatie comerciala din lume; astfel, 40% dintre retailerii chestionati urmeaza sa deschida un magazin in aceasta tara in 2015. Germania este urmata de Marea Britanie, cu 33% dintre retaileri si Franta, cu 31%. Brandurile originare in Germania, Marea Britanie, SUA si Italia sunt printre cele mai active in ceea ce priveste expansiunea internationala.
Romania se plaseaza pe locul 22 in cadrul acestui top al atractivitatii comerciale globale, inaintea unor tari precum Rusia, Slovacia, Ungaria sau Turcia. Aproximativ 9% dintre comerciantii chestionati considera ca vor deschide magazine noi in 2015 in Romania.
Brandurile internatioanle sunt atrase de Germania prin prisma oportunitatilor de expansiune in peste 30 de orase mari cu putere de cumparare ridicata. Chiar daca apetitul pentru piata germana este ridicat chiriile au ramas stabile sau au crescut foarte putin. Marea Britanie, in special Londra, continua sa fie o destinatie foarte populara. In cazul Frantei, schimbarile recente privind reglementarea activitatii comerciale in zilele de duminica vor duce la o sporire a atractivitatii acestei tari pentru retaileri.
Peter Gold, Head of Cross-Border Retail, CBRE, a comentat: “Principalele provocarile pe care comerciantii trebuie sa le infrunte in 2015 sunt cresterea costurilor, un mediu de afaceri omni-channel si schimbarile in comportamentul consumatorilor. Astfel, comerciantii au inteles ca pentru o reprezentare eficienta a brandului este extrem de important sa mentina o retea extinsa de magazine. Costurile asociate cu deschiderea unui magazin nou intr-o zona premium sunt extrem de mari, astfel comerciantii incep sa se uite inspre zone comerciale noi, atipice.”
Magazinul fizic continua sa reprezinte destinatia de cumparaturi preferata a consumatorilor, astfel 21% dintre comercianti planuiesc sa deschida intre unul si cinci magazine in regiunea EMEA pana la sfarsitul anului. Expansiunea la scala mare, adica deschiderea a peste 40 de magazine, este in descrestere, astfel doar 9% dintre retaileri vor adopta o astfel de politica in 2015.
Dați click pentru a vizualiza Raportul How Active are Retailers Globally 2015.
CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG) – www.cbre.ro – companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare firmă de servicii comerciale imobiliare din lume (conform veniturilor din anul 2013).
Compania are aproximativ 52.000 de angajaţi (excluzând afiliaţii) şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermendiul celor peste 370 de birouri din întreaga lume (excluzând afiliaţii).
CBRE oferă consultanţă strategică şi executorie pentru vânzarea sau închirierea proprietăţilor, servicii corporatiste, managementul proiectelor, proprietăţilor şi altor facilităţi, consultanţă în materie de credite ipotecare, estimare şi evaluare, planuri de dezvoltare, managementul investiţiei, precum şi cercetare şi consultanţă. (M.B.)