Scadența la reînnoirea contractului pentru parcarea de reședință

Locuitorii Sectorului 1 al Capitalei mai au la dispoziție aproximativ trei săptămâni pentru reînnoirea contractelor de închiriere a locurilor de parcare de reședință încheiate în anul 2014. Ei sunt așteptați până la 31 martie la sediul Administrației Domeniului Public (ADP) din B-dul Poligrafiei nr. 4, pentru depunerea documentației necesare.

În caz că nu se prezintă la ADP, posesorii locurilor de parcare riscă să le piardă în favoarea altor solicitanți.

Acte necesare:

– cerere de închiriere

– copie după actul de identitate al solicitantului cu domiciliul în imobilul respectiv

– copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl deţine

– taxa de 76,65 lei/loc/autoturism/an.

În Sectorul 1 există peste 8.000 de locuri de parcare de reședință, în afara celor peste 100.000 de locuri create prin introducerea sensului unic de circulație pe străzile secundare – program demarat în 2007 și care a fost implementat pe o treime din străzile secundare.

Închirierea locurilor de parcare de reşedinţă se face în baza HCGMB nr. 124/2008 privind Strategia de parcare în Municipiul Bucureşti, modificată prin HCGMB nr. 61/2009, potrivit cărora atribuirea locurilor în parcările de reşedinţă se face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

– nu se poate aloca mai mult de un loc de parcare/apartament;

– se pot atribui numai pentru autoturisme;

– se pot atribui numai persoanelor fizice care domiciliază în imobilul respectiv;

 se pot atribui numai pentru autoturismele proprietate personală, pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de leasing și pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de comodat.

Informații suplimentare, la Serviciul Parcaje al ADP Sector 1, tel.: 021/319.32.58, tasta 2. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLȘU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.