Fostul șef al Vămii Siret, Aurel Anea, și 47 de polițiști de frontieră, condamnați definitiv la 5 ani de închisoare

Comisarul de poliție Aurel Anea, fostul șef al Vămii Siret, a fost condamnat definitiv de Instanța Supremă la 5 ani închisoare cu executare, pentru luare de mită și constituire de grup infracțional organizat. Alături de el au fost trimiși după gratii, tot pentru 5 ani, cei 47 de subalterni ai săi de la PTF Siret, din totalul de 62 trimiși în judecată de DNA în 27 aprilie 2011, alături de 4 vameși.

Culmea este că nici succesorul lui Enea la șefia Vămii Siret, Nelu Fediuc, nu s-a dovedit mai cinstit, el fiind pus sub acuzare de DNA pentru fapte similare, împreună cu 31 de polițiști și vameși, în 28 aprilie 2014.

La numai câteva zile după ce dosarul a fost trimis în judecată, în iulie 2014, comisarul-șef Fediuc a fost arestat preventiv într-un alt dosar, iar șeful SPP Suceava, colonelul Lucian Solcan, pus sub control judiciar. Dosarul a fost trimis în judecată în octombrie 2014, Fediuc fiind acuzat de:

– 4 infracțiuni de luare de mită, toate în formă continuată (42 acte materiale),
– 4 infracțiuni de influențare a declarațiilor, toate în formă continuată (5 acte materiale),
– o infracțiune de tentativă la abuz în serviciu.

Dacă aceste două dosare vor avea soluționarea peste minimum 2 ani, sentința de acum două zile (17 martie) a ÎCCJ este definitivă în cazul primului șef al PTF Siret devedit corupt – Aurel Anea -, și a celor 64 de polițiști de frontieră și 4 vameși șefi de tură trimiși în judecată acum aproape 4 ani.

Iată cine sunt cei 47 de polițiști de frontieră condamnați la 5 ani de închisoare:

Elena Rohețki (fostă Agapi), Constantin Doru Andrișan, Daniel Barbă, Vasile Balici, Dorel Chirilă, Andrei Ciobanu, Marcel Coroi, Mihaela Elena Cosic, Manuel Costache, Ramona Costiuc, Ilie Cozmei, Elena Cozminiuc, Cristian Filipoaia, Daniel Grigoraș, Adrian Grosu, Traian Constantin Hai, Adrian Holcă, Toader Iliesi, Georgeta Jacotă, Virgil Jitariuc, Gheorghe Lavrgic, Radu Lucanu, Vasile Luchean, Florin Lupu, Florin Matei, Adrian Mudrac, Dănuț Neagu, Gheorghe Neamțu, Rodica Nichiforiuc, Cristian Nicolovici, Gheorghe Pavlovici, Lucian Pintilii, Silviu Pomphaci, Luchian Posmangiu, Fănel Rădăcină, Bogdan Rurac, Viorel Ruște, Vasile Sasu, Vasile Secrier, George Șlevoacă, Florj Sticleț, Sorin Strugar, Sorin Sumanariu, Loghin Timoci, Cristinel Țiprigan, Ilie Zahariuc și Cătălin Zahariuc

Câte 2 ani închisoare cu suspendare:

Virgil Buligă, Daniela Căpățână, Alina Mandiuc, Vasile Perceac Simota, Marinel Gîză, Vasile Hrițuc, Adrian Iuga, Florin Macovei, Mihaela Neamțu, Florin Păvăloaia, Iulian Radu, Valentina Colotelo (fostă Sauciuc), Mihai Tocilă și George Ungureanu

Câte 5 luni închisoare cu suspendare:

– lucrătorii vamali și șefi de tură Simion Coroliuc, Nicu Schipor, Sorin Șclădan și Lazăr Ungureanu, pentru dare de mită.

Instanța a confiscat de la condamnați diverse sume de bani primite ca mită (vezi AICI), cel mai mult având de achitat fostul șef al Vămii Siret, Aurel Anea: 23.913 lei.

Potrivit DNA, inculpații au comis infracțiuni de luare de mită, dare de mită – în formă continuată – și constituire – aderare – sprijinire a unui grup infracțional organizat.

În rechizitoriu, procurorii au arătat că în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, cei 62 de polițiști de frontieră au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, peste 3,6 milioane lei și alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, pentru a le permite introducerea în România a unor bunuri, în general țigări din Ucraina, peste limita legală admisă.

Șpăgile, ascunse în mobilierul Laboratorului criminalistic

Banii colectați erau ascunși în diverse locuri din incinta PTF Siret, mai ales în mobilierul Laboratorului criminalistic, iar la finalul turei erau împărțiți conform unor cote stabilite, fiecare primind, prin redistribuire, între 8.000 și 25.000 de lei, în funcție de riscul asumat și de ”încasările” realizate.

De asemenea, în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, Simion Coroliuc, Nicu-Cezar Schipor, Sorin Constantin Șclădan și Lazăr Ungureanu, în calitate de lucrători vamali (șefi de tură), i-au dat lui Aurel Anea, șef al PTF Siret, aproximativ 24.000 lei, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și urmărirea respectării legii de către întregul personal din punctul de trecere a frontierei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.