Curtea de Apel București i-a condamnat astăzi definitiv, la 3 ani de închisoare pe baronul PSD de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu (foto), și la câte 2 ani și 6 luni pe omul de afaceri Ioan Niculae, pe Gheorghe Teodorescu, acționar al SC Insomar SRL, și pe Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, în dosarul “Mită la PSD” prin care a fost finanțată campania electorală a lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din 2009.
În 20 noiembrie 2013, instanța de fond – Judecătoria Sectorului 1 – îi achitase pe cei patru, însă DNA a făcut apel și i-a fost admis.
UPDATE: Bunea Stancu a fost încarcerat la Penitenciarul Galați, iar Niculae, la Rahova.
Bunea Stancu, președintele CJ Brăila și liderul PSD Brăila, a fost condamnat pentru „folosirea influenței și autorității ce rezultă din funcția de conducere într-un partid pentru a obține pentru altul bani sau foloase necuvenite”.
Concret, el a luat 1 milion de euro de la Niculae pentru campania electoarală a lui Geoană, pentru ca după câștigarea funcției de Președinte al României de către candidatul PSD, miliardarul să-și poată numi oamenii la conducerea Ministerului Economiei.
Atât Ioan Niculae, acționarul principal al grupului Interagro SA, cât și Teodorescu și Bărac, au fost condamnați pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Dosarul a fost i-au trimis în judecată de procurorii anticorupție în 11 ianuarie 2012.
Iată, pe scurt, faptele, așa cum au fost prezentate de DNA la data trimiterii dosarului în judecată:
„Potrivit înţelegerii infracţionale, sumele de bani (primite în cursul anului 2009 – n.r.) urmau a fi furnizate indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politic.
În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul partidului menţionat, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (S.N.T.G.N. TRANSGAZ şi SNGN ROMGAZ SA).
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, din cei 1.000.000 euro, s-a plătit efectiv suma de 641.730 lei, aproximativ 150.000 euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae – INTERAGRO SA şi SC INSOMAR srl. Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, tocmai pentru a se crea o acoperire aparent legală destinaţiei reale a sumelor de bani, şi anume finanţarea unui partid politic cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Contractul propriu zis şi actele aferente (procesul verbal de recepţie, facturi) au fost încheiate de inculpaţii Bărac Viorel şi Teodorescu Gheorghe, cu mijlocirea inculpatului Ioan Niculae”.
Atât Bunea Stancu, cât și Ioan Niculae au alte dosare penale care, cel mai probabil, îi vor mai ține ani buni după gratii.
Bunea Stancu a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar în 2 octombrie 2014, sub acuzația că a dat preferenţial contracte din bani publici unor firme pe care le controla.
El a fost suspendat din funcția de președinte al CJ Brăila în 12 august 2014, la acea dată aflându-se în arest la domiciliu.
În noiembrie 2014, Instanța Supremă a decis, definitiv, că Gheorghe Bunea Stancu s-a aflat în conflict de interese, aşa cum a constatat Agenția Națională de Integritate.
Cel mai bogat român, miliardarul Ioan Niculae (cu o avere de 1,1 miliarde euro), patron al grupului InterAgro și fost ofițer al serviciilor secrete externe (fosta DIE) până în 1990, este urmărit penal de DIICOT, din 5 ianuarie 2012, în dosarul în care fostul ministru al Economiei în Guvernul Boc, Adriean Videanu, este acuzat de grup infracțional organizat, complot și subminarea economiei naționale.
Un alt ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a fost salvat, prin votul Senatului, de cercetarea penală pentru aceleași acuzații, de două ori până acum.
Amul trecut. DIICOT a extins urmărirea penală împotriva lui niculae şi pentru sustragere de bunuri de milioane de euro puse sub sechestru de procurori asupra averii sale, în Dosarul „Romgaz – InterAgro”.
De asemenea, procurorii DNA dețin probe că fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, ar fi primit mită 3,5 milioane de euro de la Ioan Niculae, prin intermediul lui Liviu Dragnea, ca să intervină în soluţionarea dosarului celui dintâi la DIICOT, Dragnea promiţându-i acesteia şi funcţia de Procuror General al României.
Magda SEVERIN