UPDATE! Fostul consilier prezidențial Scutaru, complice la luare de mită și spălare de bani

George Scutaru, fost deputat PNL și consilier prezidențial pentru securitate națională al lui Klaus Iohannis (timp de aproape 3 luni, demisionând rapid și inexplicabil la vremea respectivă), este urmărit penal și pus astăzi sub control judiciar de procurorii DNA, sub acuzațiile de complicitate la luare de mită și spălare de bani în timpul campaniei electorale din 2008.

UPDATE 28 septembrie: George Scutaru – aflat sub control judiciar – şi Dan Moreanu au fost trimişi în judecată pentru spălare de bani. Împreună cu ei a fost deferită justiţiei Ana Maria Schaer, administrator al unei societăți comerciale.

Potrivit DNA, în 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

“Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunțătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru și Motreanu, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale) a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate. Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, Scutaru, Motreanu și Schaer au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală”, susțin procurorii.

DNA precizează că față de cei trei a fost dispusă măsura sechestrului asigurător și poprire asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea acestora, până la concurența sumei de peste 1,2 milioane lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Scutaru a fost denunțat de baronul PNL de Buzău, Cristinel Bîgiu, prins în flagrant în 6 decembrie 2014 în timp ce primea mită în parcarea din fața blocului și aflat în arest preventiv.

Iată faptele, așa cum sunt prezentate de DNA:

„În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Din banii primiți, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian suma de 170.000 euro, proveniența și modul în care s-au obținut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian.

Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunțător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008”.

Timp de 60 de zile cât se va afla sub control judiciar, Scutaru trebuie să respecte următoarele obligații:

  1. a) să se prezinte la DNA ori de câte ori este chemat.
  2. b) să informeze de îndată DNA cu privire la schimbarea locuinței.
  3. c) să se prezinte la Poliția Sectorului 1, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;
  4. d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;
  5. e) să nu ia legătura, sub nicio formă, cu anumite persoane distinct nominalizate.

În dosar sunt urmărite penal și alte persoane iar procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI, precizează DNA.

Două luni și un pic la Cotroceni

Numit consilier prezidențial pentru securitate națională imediat după instalarea în funcție în 21 decembrie 2014 a președintelui Klaus Iohannis, Scutaru a ocupat funcția numai două luni și un pic, până în data de 6 martie a.c..

Oficial, plecarea sa din echipa președintelui Klaus Iohannis a fost din motive personale. În locul acestuia a fost numit Ion Oprişor, care deţinea funcţia de consilier de stat la Secretariatul CSAT.

Magda SEVERIN

Sursă foto: www.puterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.