Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în primul trimestru (T1) la 14.452 de unităţi, cu 8,3%, faţă de 13.345 unități din aceeaşi perioadă a lui 2014. La nivelul lunii martie, livrările de maşini noi au crescut cu 17,1%, de la 4.577 unităţi în 2014 la 5.358 unităţi, potrivit datelor publicate astăzi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Piaţa auto europeană a avansat cu 8,6% în T1 comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, la 3,52 de milioane de unităţi, datorită evoluţiei pozitive a pieţelor mari.
În T1, înmatriculările de automobile personale noi au crescut cu 32,2% în Spania, la 267.137 unităţi, cu 13,5% în Italia, la 428.464 unităţi, cu 6,8% în Marea Britanie, la 734.588 unităţi, şi cu 6,4% în Germania, la 757.630 unităţi.
Portugalia, cu un avans de 36,1% al vânzărilor, la 46.212 unităţi, a consemnat cea mai mare creştere a înmatriculărilor în primele trei luni din acest an în UE, fiind urmată de Spania, cu o creştere de 32,2%, şi Irlanda, cu o urcare cu 29,6%, la 64.671 unităţi.
La polul opus s-au situat Austria, cu o scădere a livrărilor de autoturisme de 7,5%, la 75.154 unităţi, Polonia, cu un declin de 6,1%, la 91.670 unităţi, şi Finlanda, cu o coborâre de 3,8%, la 29.355 unităţi.
Dacia, în creștere cu 5,1% în UE
Livrările Dacia au avansat pe pieţele UE cu 5,1% în perioada analizată, de la 90.796 unităţi la 95.414 unităţi, cota mărcii româneşti situându-se la 2,7%.
În luna martie, livrările Dacia au avansat cu 7,4%, de la 35.688 la 38.329 unităţi.
Vânzările de maşini noi ale grupului Renault, al treilea producător la nivel european şi care deţine şi marca Dacia, au avansat cu 10,1% în intervalul ianuarie-martie, la 334.817 unităţi. Cota de piaţă a Renault a crescut la 9,5% la sfârşitul primului trimestru din 2015 de la 9,4% anul trecut.
Înmatriculările celui mai mare producător european, Volkswagen, au crescut cu 9,3%, la 856.720 unităţi, conferindu-i o cotă de 24,3% la nivelul UE.
Al doilea mare constructor la nivel european, PSA Peugeot, a înregistrat un avans cu 3,4% al livrărilor de autoturisme noi, la 377.857 unităţi, cota de piaţă a grupului francez coborând de la 11,2% la 10,7%.
Mărcile care au îmregistrat cele mai mari creşteri procentuale în primul trimestru în UE au fost Jeep (206,8%), Mitsubishi (77,5%) şi Porsche (47,2%). În schimb, Chevrolet a consemnat cel mai mare declin al înmatriculărilor, de la 97,3%, la 692 unităţi, fiind urmată de marca DS a producătorului PSA Peugeot cu o scădere de 17%, la 19.617 de unităţi. (M.S.)