”Românii din diaspora sunt indignați de declarația Președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, conform căruia ei ar fi în stare să-și vândă votul pentru un mic și o bere”, reclamă Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE), într-un comunicat remis redacției și pe care îl redăm integral:
„Declaratia domnului Tăriceanu arată o necunoaștere a realității românilor din diaspora. Reamintim domniei sale ca pentru a vota, majoritatea românilor din afara granițelor trebuie să parcurgă distanțe care ajung și la mii de kilometri.
Încă o dată se vede clar că o parte din clasa politică nu a înțeles nimic din votul românilor din 16 noiembrie 2014. Mulți dintre ei au parcurs distanțe impresionante până la secțiile de vot iar pentru a vota au așteptat până la 8 ore, în unele cazuri și în ploaie. Cum se poate crede că, în aceste condiții, cineva ar putea fi convins să își vândă votul pentru un mic și o bere?”
„Sunt dezamăgit de declarațiile domnului Tăriceanu, pentru că până acum a dat dovadă de respect pentru milioanele de români pe care îi reprezentăm; m-aș fi așteptat de la al doilea om în stat la mai multă eleganță. Românii din afara granițelor merg la vot din dragoste de țară și pentru că doresc ca România să ajungă la fel de prospere ca țările în care locuiesc”, a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE. (M.S.)