ORTEC face angajări, după o creştere de 35% în T1

ORTEC Central and Eastern Europe, sucursala regională a companiei olandeze cu același nume – lider pe piaţa de soluţii software pentru planificare avansată şi optimizare -, anunţă  o creştere de 35% în primul trimestru (T1) din 2015 faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent şi, totodată, angajarea a cel puțin 25 de experţi în IT şi logistică.

Herman Wierenga, director executiv ORTEC CEE, atribuie această creştere abilităţii companiei de a răspunde favorabil la cererea de soluţii de optimizare personalizate, atât în România, cât şi în restul regiunii.

“Anul trecut am dezvoltat afacerile companiei prin consolidarea relaţiilor comerciale cu clienţii existenţi, dar şi prin extinderea portofoliului de clienţi cu 20% în România, precum şi în alte ţări din regiune (în special Turcia, Polonia, Croaţia şi Rusia). Ne aşteptăm să încheiem 2015 cu venituri de aproape 5 milioane de euro şi în jur de 100 de angajaţi. Pe piaţa de nişă a soluţiilor de planificare avansată în care operăm, acestea sunt nişte cifre considerabile”, precizează Wierenga.

Prezentă pe piaţa românească din 2008, compania ORTEC a devenit un adevărat magnet pentru absolvenţii talentaţi ai universităţilor de top din România.

“Ne mândrim cu un personal calificat, flexibil şi loial. Nu numai clienţii din regiunea CEE au remarcat acest lucru. Experţii noştri sunt frecvent solicitaţi să participe în proiecte ale clienţilor ORTEC din alte părţi ale lumii, astfel oferim angajaţilor noştri oportunitatea de a-şi pune cunoştinţele în practică şi în ţări precum Norvegia, Africa de Sud, Australia, SUA sau China”, spune Tania Ion, manager HR.

ORTEC va adăuga echipei sale cel puţin 25 noi angajaţi în 2015, în special pe partea de dezvoltare software şi consultanţă.

Pe lângă noile poziţii, ORTEC va continua să-şi dezvolte programul de internship destinat mai ales studenţilor din anii terminali (anul 2 sau 3) în cadrul facultăţilor de Cibernetică, Informatică sau Automatică şi Calculatoare, program care a fost lansat anul trecut şi a luat deja amploare în 2015. 

Soluţiile inovatoare oferite de ORTEC sunt folosite de companii cu poziţii de lider în diverse industrii, generând economii de costuri de 10-20% prin optimizarea planificării operaţionale şi strategice.

“O mare parte din clienţii noştri au o prezenţă internaţională, şi după implementarea soluţiilor ORTEC într-o locaţie, aceştia decid să extindă modelul de succes în diviziile din alte ţări. Dar şi companiile locale mai mici sunt interesate de soluţiile noastre, mai ales pentru că acum oferim şi tehnologii precum SaaS şi Cloud. Recent, modulele pentru control şi planificare în timp real pentru dispozitive mobile au devenit foarte populare. Per ansamblu, preconizăm o creştere comercială de aproximativ 40% în acest an în Europa Centrală şi de Est”, a adăugat Adi Karamehmedovic, membru al consiliului de administraţie şi director de vânzări al ORTEC.

ORTEC este unul din cei mai mari furnizori de soluţii şi servicii pentru planificare avansată şi optimizare. Produsele şi serviciile sale au ca rezultat optimizarea activităţilor precum: rutarea flotei şi serviciile de expediere, încărcarea vehiculelor şi paleţilor, planificarea forţei de muncă, prognozarea livrărilor, planificarea reţelelor logistice şi operarea depozitelor.

În colaborare cu partenerii săi strategici, ORTEC oferă soluţii autonome, personalizate, certificate de şi integrabile cu SAP®. ORTEC are peste 1.800 de clienţi la nivel mondial, 750 de angajaţi şi mai multe birouri în Europa, America de Nord, America de Sud şi Regiunea Pacific. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.