Airports Council International-Europe a clasat Aeroportul „Henri Coandă” – Otopeni pe locul 3 în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primul trimestru (T1) al acestui an, la categoria aerogărilor cu 5 – 10 milioane pasageri.
Primele două locuri la această categorie au fost ocupate de aeroporturile Milano Orio al Serio şi Porto. Pe locurile 4 şi 5 sunt Heraklion şi Berlin Schonefeld, arată Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează cele două aerogări ale Capitalei.
Aeroportul „Henri Coandă” a fost clasat şi în topul aeroporturilor europene care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în luna martie, pe locul al patrulea în categoria 5 – 10 milioane pasageri.
În T1, la categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri, clasamentul este format din Madrid, Roma Fiumicino şi Londra Gatwick, Barcelona, Istanbul Ataturk şi Copenhaga.
La categoria 10 – 25 de milioane de pasageri, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Atena, Londra Stansted, Dublin, Istanbul Sabiha Gokcen şi Lisabona, iar la categoria sub 5 milioane de pasageri, clasamentul este alcătuit din Chania (Grecia), Zadar (Croaţia), Salonic (Grecia), Shannon (Irlanda) şi Santorini (Grecia).
Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti a înregistrat în T1 un trafic aerian record, de 1,8 milioane pasageri, în creştere de 15,5%.
Pe acest aeroport operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii. (M.S.)