Parlamentul a aprobat înfiinţarea a două structuri NATO în Bucureşti

Plenul reunit a aprobat astăzi în unanimitate, cu 283 de voturi “pentru”, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti.

UPDATE: În Monitorul Oficial au fost publicate imediat atât Hotărârea privind Strategia Naţională de Apărare a Ţării, cât şi cea de înfiinţare a două structuri NATO la Bucureşti.

Preşedintele Iohannis a transmis în acest sens Legislativului o scrisoare, în 18 mai.

“Vă adresez rugămintea ca, în temeiul art. 3 din legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni saun tranzitul forţelor armatestrăine pe teritoriul României, să supuneţi spre aprobare Parlamentului României înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO, sub denumirea NATO FORCE INTEGRATION UNIT şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, sub denumirea MULTINATIONL DIVISION SOUTH-EAST HEADQUARTERS, cu indicative de unitate militară, pe teritoriul României, în Garnizoana Bucureşti”, se arată în document.

Iohannis precizează în scrisoare că “în contextul crizei din Ucraina, al acţiunilor agresive ale federaţiei Ruse în regiune şi a măsurilor NATO prin care se doreşte reconfigurarea posturii militare strategice de apărare şi descurajare a Alianţei, summitul NATO din Marea Britanie a reprezentat un reper pentru testarea solidarităţii Aliate în ceea ce priveşte reafirmarea angajamentului pentru apărarea colectivă”.

În scrisoare se mai menţionează că, pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite la summit trebuie constituite, pe teritoriul aliaţilor din Est (România, Bulgaria, Polonia şi cele trei ţări baltice), a Unităţilor de integrare a Forţelor NATO şi acceptarea ofertei României de constituire şi operaţionalizare a Comandamentului multinaţional de Divizie Sud Est.

“Comandamentului multinaţional de Divizie Sud Est va prelua coordonarea entităţilor Unităţii de integrare a Forţelor NATO dispuse pe teritoriul României şi Bulgariei, fiind în măsură să asigure comanda şi controlul într-o opreraţiune de tip art.5 în flancul de sud est al zonei de responsabilitatea NATO şi va fi pus la dispoziţia Alianţei începând cu anul 2016- capacitatea de operaţională iniţială şi în 2018- capacitatea operaţională fianlă”, se mai arată în scrisoare.

Tot astăzi, Parlamentul a aprobat Strategia Naţională de Apărare a Ţării, cu 283 de voturi “pentru”, o abţinere și un vot “împotrivă”. Votul a fost la limită, deoarece din totalul de 556 de parlamentari (rămaşi din totalul de 588 aleşi în noiembrie 2012, restul fiind condamnaţi definitiv la închisoare, au demisionat sau au decedat) au fost prezenţi în sală un pic mai mult de jumătate.

Din lipsă de cvorum, Comisiile pentru politică externă ale Camerei Deputaților și Senatului nu au putut da aviz pe Strategie.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.