La o lună de la respingerea, de către Camera Deputaţilor, a urmăririi penale a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese, PNL a atacat decizia la Curtea Constituţională a României (CCR).
Anunţul a fost făcut astăzi, într-o conferinţă de presă, de Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele liberalilor, arătând că solicitarea a fost semnată de 153 de deputaţi liberali.
UPDATE 15 iulie: CCR a respins sesizarea PNL, stabilind că a fost respectată Constituţia în acest caz.
UPDATE: CCR a stabilit pentru data de 15 iulie discutarea sesizării PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii acestui for legislativ prin care s-a respins cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta.
Este vorba despre al doilea dosar de corupţie pentru care DNA a început cercetarea în cazul lui Ponta, dar procurorii au nevoie, ca să continue ancheta, de încuviinţarea Camerei Parlamentului din care acesta face parte, deoarece sunt fapte comise în timpul mandatului său de premier.
Concret, DNA îl acuză pe Victor Ponta că, în calitate de Prim-Ministru al României, a comis 3 infracţiuni de conflict de interese – dintre care una în formă continuată (două acte materiale) -, deoarece l-a numit pe senatorul Dan Şova de 3 ori ministru în condiţiile în care, în trecut, a primit foloase materiale de la acesta.
Este vorba despre sume de bani (în total aproximativ 250.000 lei) şi „dreptul de folosinţă gratuită a unui autoturism marca Mitsubishi Lancer Evo 10 – achiziţionat de SCA „Şova şi Asociaţii” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul şi alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei”.
Victor Ponta este, totuşi, urmărit penal într-un alt dosar, pentru fapte comise în 2011, când a falsificat înscrisuri pentru a justifica sumele de bani încasate timp de 16 luni de la SCA Şova şi Asociaţii în perioada 2007-2008, ca avocat, deşi nu a lucrat „nici măcar în parte” la această casă de avocatură.
L-au deconspirat actuali şi foşti angajaţi ai SCA Şova şi asociaţii, astfel că Ponta este complice în dosarul Turceni – Rovinari.
Infracţiunile comise de Victor Ponta sunt extrem de grave: fals în înscrisuri sub semnătură privată (17), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor.
Magda SEVERIN